Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Sub patronajul lui Vlad Filat s-a desfăşurat Turneul Internaţional la box “Cupa Independenţei”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 octombrie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 12 octombrie, sub patronajul preşedintelui PLDM, Vlad Filat, s-a desfăşurat a V-a ediţie a Turneului Internaţional la box “Cupa Independenţei Republicii Moldova”. La competiţia care a avut loc în incinta Casei de Cultura din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni, au participat boxeri din Republica Moldova, România, Ucraina, Italia, Franţa, Israel.

La deschiderea turneului, Vlad Filat, a mulţumit familiei Caduc pentru iniţiativă, dar şi buna organizare, iar boxerilor le-a urat succes şi “să ştie că în sport există doar învingători”.

“Mă bucur că timp de cinci ani consecutiv se desfăşoară acest turneu. Eu vă asigur că voi sprijini în continuare evenimentul şi sper că acesta va deveni unul de anvergură. Un lucru e cert, sportul trebuie practicat, deoarece doar cu cetăţeni sănătoşi vom construi o ţară modernă. În Republica Moldova avem oameni talentaţi care ating performanţe”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, antrenorul lotului naţional, Petru Caduc, a mulţumit liderului liberal-democrat pentru că an de an susţine organizarea turneului de box şi, în semn de recunoştinţă şi mulţumire, i-a înmânat o mănuşă de box din cristal.

“Turneul este unul dintre cele mai puternice din Republica Moldova, fiindcă participă boxeri profesionişti atât din ţară, cât şi de peste hotare. Sunt sigur că acest turneu va fi cel mai valoros dintre toate organizate până acum în istoria boxului moldovenesc”, a spus Petru Caduc.

Primarul din satul Grimăncăuţi, Vitalie Dvorschi, a menţionat că niciun sat din Moldova nu se poate mândri cu organizarea unui asemenea concurs. De asemenea, primarul a mulţumit liderului PLDM pentru sprijinul constant acordat şi Şcolii Sportive de Box din sat.

La sfârşitul competiţiei, câştigătorii au fost premiaţi cu medalii, diplome, cupe, precum şi premii băneşti.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat — la sfat cu cetăţenii din Ştefan-Vodă Concert de excepţie la Ungheni cu participarea lui Eugen Doga