Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

În raionul Şoldăneşti au fost inaugurate două instituţii medicale

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 octombrie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 22 octombrie, în raionul Şoldăneşti au fost date în exploatare, după renovare capitală, două instituţii medicale. Este vorba despre oficiile medicului de familie din satele Zahorna şi Şipca. Astfel, cele două centre vor acorda asistenţă medicală primară pentru două mii de cetăţeni.

Prezent la ceremonia de inaugurare a instituţiilor medicale, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a menţionat şi-a exprimat satisfacţia pentru inaugurarea celor două oficii, ceea ce înseamnă ccondiţii moderne pentru medici şi servicii calitative pentru pacienţi.

“Mă bucur că obiectivele propuse au finalitate. În o singură zi, în raion au fost inaugurate două instituţii medicale. Sunt sigur că asemenea oficii moderne vor fi date în exploatare şi în alte sate. Încă odată mă conving că, acolo unde există iniţiativă şi se munceşte mult, rezultatele nu se lasă mult timp aşteptate”, a spus Vlad Filat.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, a spus că în toată ţara s-au construit 117 Centre de Sănătate, au fost reparate şi dotate cu echipament modern mai multe spitale.

În acelaşi timp, deputatul Maria Nasu a specificat că este fericită fiindcă oamenii nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă zeci de km pentru a putea face investigaţii sau procura medicamente.

Menţionăm că Oficiul Medicului de Familie din Zahorna a fost renovat cu suportul Ministerului Sănătăţii şi Băncii Mondiale, care au alocat în acest sens 1 mln. 500 mii lei. De cealaltă parte, Oficiul Medicului de Familie Şipca a fost reconstruit capital din contul mijloacelor fondului de dezvoltare şi modernizare a IMSP de la CNAM, cu contribuţia Consiliului Raional şi a Centrului de Sănătate Şoldăneşti.

Sursa: www.pldm.md

Investiţii şi management inteligent — reuşita unei afaceri de success Vlad Filat s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene