Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Discursul deputatului PLDM, Valeriu Ghileţchi, din cadrul şedinţei de la 27 februarie 2015 în legătură cu proiectul de lege “2015 — Anul Veteranului celui de-al II-lea Război Mondial”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 27 februarie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Stimate Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,

În acest an se împlinesc 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este evident că această aniversare trebuie comemorată şi celebrată. Este însă important cum facem acest lucru. Contează foarte mult ce mesaj vom transmite societăţii cu această ocazie, apropo de educarea tinerei generaţii.

Partidul Comuniştilor a venit cu un proiect de hotărâre care transmite un mesaj pe de o parte bun, pe de altă parte incomplet despre evenimentele de acum şapte decenii. Înţeleg că este dificil să vii cu o abordare comprehensivă păstrând o atitudine neutră faţă de cea mai mare tragedie a secolului trecut. Este, în special, dificil pentru politicieni.

E greu să rezişti tentaţiei de a rescrie istoria pe criterii politice, aşa cum s-au exprimat unii colegi. Şi totuşi, trebuie să recunoaştem că cea mai bună lecţie şi cea mai justă concluzie pe care putem s-o tragem după 70 de ani este că pacea e cel mai sfânt lucru! Noi trebuie să preţuim pacea. O pace durabilă e datoria fiecărui cetăţean, în special a fiecărui politician. Milioane de vieţi au fost sacrificate, ca noi să ne bucurăm astăzi de pace. Winston Churchill spunea: “Este uşor să începi un război, dar e foarte greu să-l opreşti”.

Mulţi, am auzit în această sală, consideră, după mine în mod eronat, că victoria este sfârşitul unui război. În realitate nu victoria, ci pacea este cea mai sigură cale de a încheia un război. Cei care astăzi critică o presupusă tentativă de a rescrie istoria, de fapt încearcă să rescrie această istorie. Şi îşi exprimă astfel frustrarea văzând cum o parte a Europei a făcut concluziile necesare şi construieşte o comunitate bazată pe pace, demnitate şi libertate. Înfrângerea suferită acum 25 de ani în războiul rece se pare că a provocat o dorinţă nesăbuită din partea unei naţiuni de a-şi lua revanşa.

Armele zângănesc din nou în regiune. Se aud bubuituri la câteva sute de kilometri de noi. Iată de ce repet, stimaţi colegi, nu victoria, ci pacea este cel mai bun mod de a încheia un război. Prin slogane triumfaliste, militariste, victoriste noi nu vom putea construi o pace durabilă.

Noi continuăm să celebrăm Ziua Victoriei, aşa este conform legislaţiei noastre, în timp ce vestul Europei celebrează Ziua Europei fără etichetări, fără bravade, fără divizări ale societăţii.

Din Primul Război Mondial s-a reţinut o istorie neobişnuită care a avut loc în ziua de 25 decembrie 1914. Era sărbătoarea Crăciunului. Şi în acea zi, soldaţii din ambele părţi au ieşit din tranşee, s-au întâlnit pe un teren neutru, au băut o cafea, cei care fumau au fumat o ţigară împreună, au făcut schimb de unele lucruri personale şi au descoperit că sunt oameni, au familii, au copii şi cel mai dorit lucru pe care-l vroiau atunci era ca războiul să se termine cât mai degrabă cu pace şi bună înţelegere între popoare.

Dacă vrem să prevenim războiul, vă îndemn astăzi, pe parcursul acestui an şi în fiecare zi de dimineaţă până seara târziu, să vorbim doar de pace, oricât de dificil ar fi. Dacă vom falimenta, atunci preţul va fi prea mare.

În concluzie, aşa cum deja s-a menţionat, propun să fie schimbată sintagma, să vorbim despre al Doilea Război Mondial. Să includem pe toţi care au luptat. Şi mai am o propunere pentru autori, un mic amendament, dacă va fi acceptat, după cuvântul “recunoştinţă” din preambul, aş adăuga “pentru pace şi stimă faţă de eroismul de care au dat dovadă oamenii”.

Pentru că s-a vorbit de pace aici, haideţi să apreciem şi pacea pe care o avem. Totodată, consider că ar fi bine într-un spirit european, civilizat, aşa cum anul trecut Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a avut o şedinţă specială dedicată aniversării a 100 de ani de la Primul Război Mondial, să avem şi noi o şedinţă specială în acest an dedicată acestei aniversări, în care, din nou, să transmitem un mesaj de pace întregii noastre societăţi.

Primele cuvinte ale lui Isus după înviere au fost: “Pace vouă!”

Fie ca această pace să umple inimile celor care sunt în Parlament şi ale cetăţenilor din ţara noastră.

Doamne ajută!

Sursa: www.pldm.md

Iniţiativa PLDM pentru modificarea Legii privind administraţia publică locală a fost votată in lectură finală Deputaţii PLDM au comemorat victimele conflictului armat de pe Nistru