Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Săptămâna curăţeniei înainte de Paşti

|versiune pentru tipar||
PLDM / 19 martie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În săptămâna premergătoare celei în care sărbătorim Sfintele Paşti, în Republica Moldova se va desfăşura Campania de salubrizare de primăvară cu genericul “Cu sufletul curat, într-o ţară mai curată”. O iniţiativă legislativă semnată de deputaţii PLDM: Valeriu Streleţ, Chiril Lucinschi şi Ştefan Creangă, a fost votată cu unanimitate de voturi în Parlamentul RM.

Chiril Lucinschi, unul din autorii proiectului, a declarat de la tribuna parlamentului că iniţiativa a fost elaborată cu scopul de a promova un mediu ambiant curat şi un mod de viaţă sănătos.

“Pe parcursul iernii, toată ţara este împânzită de gunoişti neautorizate, deşeuri şi materiale antiderapante nocive pentru atmosferă. Este de responsabilitatea fiecăruia din noi să contribuim la înlăturarea acestora, protejând mediul înconjurător. Astfel, în fiecare an, înaintea Sărbătorilor Pascale vom asigura o curăţenie nu doar spirituală, dar şi a mediului în care locuim”, a spus autorul proiectului.

Proiectul de lege prevede implicarea tuturor primăriilor, a instituţiilor de învăţământ, dar şi a cetăţenilor în salubrizarea şi amenajarea spaţiilor publice.

Sursa: www.pldm.md

Eforturile PLDM de a menţine parcursul european al ţării — susţinute de europeni Parteneriat politic: PLDM — PNL România