Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a înmânat premiul de excelenţă actorului Dan Puric

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 martie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 23 martie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la cea de-a XIV-a ediţie a Galei Premiilor UNITEM.

La evenimentul care a avut loc în incinta Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” au mai fost prezenţi premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, Alexandru Grecu, oameni de artă.

Liderul PLDM a spus că este onorat să participe la Gala Premiilor UNITEM şi a mulţumit organizatorilor pentru buna desfăşurare a evenimentului.

“Exprim cuvinte de gratitudine pentru spectacolele frumoase pe care le organizaţi, dar şi pentru că transmiteţi întotdeauna încredere, optimism şi speranţă”, a spus preşedintele PLDM.

În cadrul ceremoniei, Vlad Filat a înmânat premiul de excelenţă actorului, eseistului şi regizorului de teatru român Dan Puric.

Preşedintele UNITEM, Alexandru Grecu, a mulţumit liderului PLDM pentru că, din 2009 până în prezent, susţine buna organizare a Galei.

“Gala premiilor UNITEM are ca obiectiv principal promovarea şi stimularea activităţii de creaţie a colectivelor teatrale. Evenimentul vine să încununeze o activitate în care investim talent, suflet, reuşind să producem evenimente scenice memorabile, dar şi să bucurăm publicul cu reprezentaţii de bună calitate”, a spus Alexandru Grecu.

În cadrul Galei Premiilor UNITEM 2015, oamenilor de cultură le-au fost acordate 35 de premii.

Sursa: www.pldm.md

Chiril Gaburici a participat la reuniunea PPE TLDM Youth Club 2.0 a participat la Congresul European al Liceenilor