Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM iniţiază consultări şi discuţii politice

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 noiembrie 2015 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Întrunit în şedinţă în după-amiaza zilei de 30 noiembrie, Consiliul Politic Naţional al PLDM a decis să delege Biroului Permanent Central şi fracţiunii parlamentare prerogativa de a iniţia discuţii politice privind instituirea unui nou guvern.

În hotărârea adoptată se menţionează:

Pornind de la obiectivul asumat de PLDM de a scoate din captivitate partinică instituţiile independente ale statului;

Luând act de eşecul Partidului Democrat în angajamentul public de a crea o majoritate capabilă să învestească un guvern funcţional, dar şi de agravarea dramatică a situaţiei economice şi sociale, cauzate de demisia Guvernului AIE 3 prin votul comun cu socialiştii şi comuniştii;

Conştientizând complexitatea problemelor pe care urmează să le soluţioneze clasa politică în perspectiva imediată, inclusiv prin învestirea unui guvern care, fără participarea PLDM, nu poate pretinde a fi pro-european;

CPN al PLDM decide:

  1. De a delega Biroului Permanent Central şi fracţiunii parlamentare a PLDM sarcina de a iniţia consultări şi discuţii politice în vederea învestirii unui guvern, care să menţină Republica Moldova pe făgaşul integrării europene,

  2. De a reitera principalele obiective formulate în Declaraţia politică a BPC al PLDM:

    • adoptarea unei foi de parcurs pentru scoaterea din subordonare partinică a instituţiilor independente cu atribuţii de control, reglementare, supraveghere şi asigurare a legalităţii;
    • constituirea unui guvern condus de un prim-ministru neafiliat politic;
    • crearea condiţiilor egale pentru toate părţile participante la consultări;
    • asigurarea caracterului public al discuţiilor politice.

În acest context, în prima jumătate a zilei de marţi, 1 decembrie, PLDM va lansa invitaţii pentru discuţii şi consultări către partidele care şi-au anunţat disponibilitatea de a participa la constituirea unei majorităţi pentru învestirea guvernului.

Sursa: www.pldm.md

PLDM convoacă Consiliul Politic Naţional PLDM a avut prima rundă de discuţii politice