Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Ana Guţu a prezentat la APCE raportul “Internetul şi Politica”

|versiune pentru tipar||
PLR / 29 ianuarie 2014
Partidul Liberal Reformator

La 29 ianuarie 2013 Ana Guţu a prezentat în calitatea sa de preşedintă a Comisiei cultură, ştiinţă, educaţie şi media raportul “Internetul şi politica”, elaborat de actuala preşedintă APCE Doamna Anne Brasseur.

Raportul şi proiectul rezoluţiei abordează problematica noilor tehnologii informaţionale în schimbarea paradigmei politicului şi a democraţiei. Raportul este structurat în linii mari în jurul aspectualul dual al problemei: pe de o parte — ridicarea transparenţei şi posibilităţilor de comunicare directă şi eficientă cu cetăţenii, pe de altă parte, existenţa pericolului de a avea atac la valorile fundamentale ale CoE: drepturile omului, statul de drept, pluralismul de opinii, deoarece internetul înseamnă şi transparenţă maximă, dar şi pierderea securităţii ce ţin de datele personale, internetul înseamnă şi acces la cunoaştere ş informaţii, dar şi dezinformare şi manipulare, internetul înseamnă şi libertate de exprimare, dar şi iresponsabilitate camuflată în spatele caracterului anonim al postărilor provocatoare, internetul înseamnă organizare în reţele profesionale, pe domenii specifice ale cunoalterii, dar şi reţele teroriste, ce prejudiciază grav realităţile sec.XXI.

Esenţa raportului este concertarea eforturilor tuturor statelor membre ale CoE, cu participarea savanţilor şi experţilor în domeniu, pentru a elabora Cartea Alba a Internetului, Politicii şi Democraţiei, posibil document regulator pentru a elabora noi legislaţii naţionale în domeniu.

Proiectul de rezoluţie şi recomandare au fost adoptate de membrii APCE cu majoritatea absolută de voturi.

Sursa: www.plr.md

PLR a inaugurat un Biroul Local la Strasbourg Ana Guţu la APCE: Limba oficială în RM este română