Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Partidul Liberal Reformator propune modificări la Legea privind asigurările sociale de stat

|versiune pentru tipar||
PLR / 27 februarie 2014
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator a depus o nouă iniţiativă legislativă. De această dată PLR solicită modificarea legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.

Mai exact, iniţiativa PLR prevede ca în urma decesului unia dintre soţii pensionari, supravieţuitorul să poată alege să primească în continuare pensia sa sau a fostului partener de viaţă, dacă aceasta este mai mare.

Iniţiativa a venit ca urmare a analizei sistemului statal de pensionare al Republicii Moldova care reprezintă un hibrid destul de complicat, care include un şir de elemente din sistemul vechi de pensionare, moştenit din vremea sovietică, şi elemente ale noului sistem de asigurare.

Aşadar, sistemul actual de pensionare al Republicii Moldova reprezintă un produs tipic al economiei în tranziţie, care necesită o perfecţionare continuă şi o adaptare permanentă la realităţile economice instabile.

În acest context considerăm că prezentele modificări sunt dictate de realităţile din Republica Moldova şi sunt necesare pentru asigurarea unui trai decent acestei categorii de populaţiei, în armonie cu parcursul european al republicii noastre precum şi cu Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md

Conferinţele teritoriale de constituire a Partidului Liberal Reformator continuă: PLR Durleşti şi-a ales conducerea Partidul Liberal Reformator solicită unele modificări în Codul Audiovizualului