Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Declaraţie de solidarizare cu Mişcarea protestatară din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PLR / 8 iunie 2015
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator, care a semnalat încă în 2013 şi a bătut alarma în anul electoral 2014, dar şi ulterior, despre pericolul consolidării la putere a partidelor oligarhice, consideră îndreptăţite protestele de amploare ale mai multor grupuri de organizaţii ale societăţii civile şi cetăţeni.

Partidul Liberal Reformator subscrie de rând cu mişcarea protestatară că motivele pentru care zeci şi sute de mii de cetăţeni ies în stradă, organizează mitinguri în pieţe şi marşuri de pichetare a instituţiilor statului sunt de o gravitate extraordinară. Or, punerea în pericol a parcursului european, devalizarea obraznică a sistemului bancar, furtul de miliarde şi trimiterea sub pragul sărăciei a milioane de cetăţeni, mimarea luptei cu corupţia şi sabotarea reformelor nu pot să nu trezească nemulţumirea oamenilor. Ei nu mai doresc să suporte politica făţarnică a partidelor care în campaniile electorale jură că vor construi un stat european, care să satisfacă cerinţele vitale ale întregii populaţii, iar imediat după alegeri uită de promisiuni şi se apucă să jefuiască şi să pustiască acest stat pentru îmbuibarea personală.

Partidul Liberal Reformator care a apărut pe scena politică din necesitatea reformării de neamânat a clasei politice este convins că partidele fondate, administrate şi conduse de oligarhi, oricare le este doctrina de faţadă, programul politic şi sistemul de valori declarate, sunt în esenţă nişte srl-uri care urmăresc un singur scop: acapararea statului cu ajutorul lozincilor demagogice.

Partidul Liberal Reformator subliniază că Mişcarea protestatară din 2015 din Republica Moldova este un indiciu clar şi precis că partidele oligarhice, indiferent de orientarea pe care o afişează — pro-europeană sau pro-moscovită — sunt antinaţionale, antidemocratice şi antieuropene, pentru că politicile reale pe care le promovează subminează atât obiectivele naţionale de emancipare, cât şi speranţa la o viaţă mai demnă şi mai avută a poporului Republicii Moldova. Aceste partide au demonstrat că interesele lor vin în contrasens cu interesele naţionale ale Republicii Moldova.

Salutând mişcarea protestatară, Partidul Liberal Reformator este convins că, în afara de nemulţumirile pe care le arată faţă de o guvernare hoaţă şi mincinoasă, ea poartă semnele unei schimbări de esenţă ce se impune a clasei politice şi a partidelor prin care ea se reprezintă. Este timpul ca şi în Republica Moldova să apară partide construite pe criterii democratice, în baza principiilor de meritocraţie, etică cetăţenească, responsabilitate şi profesionalism. Doar în acest caz Republica Moldova va putea să se debaraseze de partide care întruchipează corupţia organizată, va avea la guvernare o clasă politică responsabilă faţă de cetăţean.

Totodată, Partidul Liberal Reformator condamnă tentativele partidelor clientelare de a bruia, compromite sau de a însuşi Mişcarea protestatară. Gestul de duminică, 7 iunie, al Partidului Liberal este fără precedent prin tupeul de a contrapune un miting electoral al partidului unui eveniment de importanţă istorică şi de interes general al Platformei DA. Nechibzuinţa caracteristică liderului PL în acest caz este la fel de păguboasă ca şi cea din aprilie 2013 când a planificat revenirea la putere a comuniştilor şi a pus în pericol vectorul european al Republicii Moldova.

Asemenea acţiuni provocatoare compromit partidele de dreapta şi pun în pericol eforturile de consolidare a forţelor politice democratice pro-europene şi a societăţii civile de contracarare a primejdiei care vine dinspre regimul lui Putin a Federaţiei Ruse.

Sursa: www.plr.md

Comunicat de presă al Partidului Liberal Reformator Partidul Liberal Reformator a convocat Consiliul Politic Naţional