Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Partidul Liberal Reformator susţine candidatul unic al forţelor antioligarhice

|versiune pentru tipar||
PLR / 18 octombrie 2016
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator salută decizia Partidului “Platforma Dreptate şi Adevăr” şi a Partidului Acţiune şi Solidaritate de desemnare a unui singur candidat pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016.

Este un gest de maturitate politică şi civică a celor două partide, o dovadă a conştientizării importanţei care revine scrutinului în eliberarea statului de sub captivitatea forţelor oligarhice corupte şi revenirii lui la statul de drept de esenţă democratică europeană.

Partidul Liberal Reformator a fost conştient de la bun început de importanţa consolidării forţelor politice sănătoase în lupta contra sistemului de tip mafiotic instaurat prin grave manipulări de conştiinţă şi fraude electorale de proporţii. Pericolul pierderii prezentelor alegeri prezidenţiale este deosebit de mare în situaţia unei lipse de solidaritate din partea acestor forţe.

Participând pe parcursul anului la mai multe negocieri privind alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, Partidul Liberal Reformator a insistat pe constituirea unei singure platforme electorale care să ofere posibilitatea concentrării opţiunii de vot a alegătorilor în favoarea candidatului unic al forţelor antioligarhice.

Partidul Liberal Reformator apreciază gestul lui Andrei Năstase, candidatul Partidului “Platforma Demnitate şi Adevăr” care a luat decizia retragerii lor din cursă în favoarea candidatului Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Partidul Liberal Reformator declară oficial, la rândul său, susţinerea Maiei Sandu, în calitatea sa de candidat unic al forţelor proeuropene antioligarhice în scrutinul pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.

Partidul Liberal Reformator face apel către toate partidele parlamentare şi extra-parlamentare, către toţi candidaţii independenţi să se ralieze acestei mişcări de solidaritate electorală.

Sursa: www.plr.md

Poziţia PLR în campania scrutinului prezidenţial 2016. Precizări de etapă Apel la Solidaritate Naţională