Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Declaraţia deputatului PNL din Parlamentul de la Chişinău Vitalia Pavlicenco despre comportamentul inadmisibil al comunistului Voronin

|versiune pentru tipar||
PNL / 6 decembrie 2007
Partidul Naţional Liberal

Stimaţi colegi,

După alegerile locale din acest an vedem că zişii comunişti din Republica Moldova au intrat în panică. Se tem că, pierzînd resursa administrativă în două treimi din raioane, pierzînd Chişinăul şi zona găgăuză, nu vor mai folosi cu succes metodele de influenţă de pînă acum, ca să mai cîştige, o dată, prin falsificări şi presiuni, alegerile parlamentare.

Pentru a evita, urmare a alegerilor din anul 2009, răspunderea în faţa legii pentru deciziile luate şi acţiunile săvîrşite din 2001 încoace, şi de chiar mai devreme, cînd nu se vor mai putea folosi de justiţie ca de o prostituată — sînt şi judecători cu demnitate în Republica Moldova, o cunoaştem! — comuniştii au mobilizat întreg arsenalul ideologic pentru a spăla creierii alegătorilor după modelul unor ţări din Est, ce îi tot inspiră pe purtătorii de regim totalitar în statul nostru, adus de ei la condiţia de cel mai amărît din Europa.

În procesul de spălare a creierilor sînt folosite toate metodele — scoaterea din procesul politic şi public a celor 80 la sută din români, prin reprezentanţii lor, parte deznaţionalizaţi în continuare în stil bolşevic şi stalinist, prin interzicerea accesului românilor la demnităţi în stat, folosirea, ca să nu spunem călărirea, unor televiziuni transformate în moşii comuniste, interzicerea TVR, subminarea administraţiilor locale necomuniste, prin acordare de bani cu lopata raioanelor administrate de satrapi peceremişti, îngropare de lei moldoveneşti în buzunarele clanului, bani trecuţi şi spălaţi în proiecte pe hîrtie de doi bani, gen branşamentul de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, însoţite şi de desproprietăriri cu forţa a ţăranilor de pămîntul lor, ca unică sursă de existenţă, crearea de partide pentru a fi coloana a cincea în Parlamentul după 2009 şi a cîştiga, prin redistribuire abuzivă, mandate nemeritate, încercări de modificare a pragului electoral şi de interzicere a alianţelor electorale şi — în sfîrşit — ameninţări de ieşire din aranjamente şi convenţii internaţionale, atacarea ţării-membră a UE România, care arată continuu maximă deschidere faţă de cel de-al doilea stat românesc şi ne propune un Acord de parteneriat privilegiat pentru Europa.

Zilele trecute zisul Preşedinte Voronin a lăsat impresia că este în agonie şi dă cu măciuca în dreapta şi în stînga. Şi-a arătat şi el — ca să vezi — nemulţumirea legată de decizia Sinodului Patriarhiei Române de a deschide trei eparhii în spaţiul său etno-cultural românesc, venind în sprijinul românilor de oriunde ar fi, inclusiv din Republica Moldova, că avem şi noi o Constituţie ce consfinţeste libertatea confesiunilor.

Întrebarea ar fi de ce sîntem în continuare sub Patriarhia rusă, cu care ne leagă nu altceva decît interesele geostrategice şi geopolitice ale Kremlinului, ce coincid perfect cu interesele comuniştilor de pe la noi, care sînt aici coloana a cincea a Rusiei. Cuprins de frica animalică să piardă alegerile din 2009, Voronin se face luntre şi punte să intre în graţiile lui Putin ca să-l mai creadă o dată că nu este cu Europa şi cu NATO, unde merge pe ascuns să le povestească celor din Cartierul Major NATO cum va desfiinţa el armata pe care s-a angajat să o interoperabilizeze cu standardele nord-atlantice, ci este cu Siberia, care este coşmarul basarabenilor. Oare cît fariseism mai încape în purtătorii de interese străine statului nostru, care au tupeul să se căciulească şi în faţa Occidentului, să le tot cadă bani pentru îngrăşarea conturilor feciorilor şi nepoţelelor?

Dar să revenim la atacurile contra României şi la ameninţarea că Moldova va părăsi, ca semnatar, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Legătura dintre decizia Sinodului Patriarhiei României, înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, cu care s-a tot defilat în faţa monitorizatorilor occidentali, ca mare succes al regimului comunist, şi ieşirea din CEDO este o legătură falsă, avînd o singură menire: ca cetăţenii noştri să nu-şi mai poată căuta dreptatea la CEDO, că aici au văzut, în aceşti ani, că nu o mai găsesc. Moldova, pierzînd o grămadă de bani prin pierderea proceselor la CEDO, îşi arată adevărata faţă, care este una nedemocratică, fără justiţie, care este, tot mai mult, faţa unui bantustan aflat sub călcîiul unui clan ce se crede mai tare decît Însuşi Bunul Dumnezeu.

Poate să-l rog pe Voronin să zăbovească pînă pierde şi procesul în care l-am atacat şi eu la CEDO, după ce am văzut, o dată în plus, că aici orice om poate fi terfelit de cel ce pretinde a ne reprezenta, dar care, de fapt, este Ruşinea Noastră Naţională? Omul care a călcat în picioare totul ce e sfînt pentru cei 80 la sută de români din Republica Moldova — limbă, istorie, Independenţă, conştiinţă naţională, memorie şi demnitate, care a calificat drept fascist tricolorul nostru? Cine este, mă rog, acest Preşedinte străin de identitatea şi de aspiraţiile noastre adevărate, ca să decidă el să fie sau să nu fie eparhii ale Patriarhiei Române, să fie Republica Moldova în CEDO sau nu, ce Tratate şi cum să le interpreteze România care este astăzi o ţară liberă, membră a UE şi a NATO?

Neavînd ce să raporteze poporului, după şapte ani de duplicitate, prihvatizare, intimidare a sectorului privat, acaparare a businessului oamenilor cinstiţi, deturnare de fonduri şi spălări de bani, Voronin a găsit “fişka”, acea cheiţa care să-l ajute să evite răspunderea pentru anii şterşi din viaţa noastră — atacarea României şi lichidarea românilor, a băştinaşilor din Republica Moldova.

Salut decizia, despre care s-a scris în presă, a cîntăreţei Cezaria Evora, din Cabo Verde, Africa, cea care a refuzat să se întîlnească — fiind invitată — cu Voronin, pentru că nu a vrut să stea de vorbă cu cel care îşi trimite oamenii în robie peste hotare, pentru că zişii gastarbaiteri, căpşunari pe româneşte, sînt, în opinia cîntăreţei caboverdiene, robi. Acum să ne întrebăm — oare doamna de pe continentul african să aibă mai multă demnitate decît noi, care nu întotdeauna răspundem grosolăniilor şi calomniilor, declaraţiilor antinaţionale iresponsabile sau, poate, prea bine gîndite ale Preşedintelui comunist? Pînă şi alogenii spun deja “lucise s rumanami, cem s kommunistami”, adica “mai bine cu românii decît cu comunistii”.

Stimaţi colegi, cred că trebuie să vedem încă de pe acum ce facem cu acest comportament, sub orice nivel, al lui Voronin şi să revenim la problema, pusă de atîtea ori, de declarare a impeachmentului acestui individ, care nu se ocupă de treburile statului, ci de lichidarea duşmanilor poporului, “vraghi naroda”, mai pe înţelesul celor, cărora regimul comunist nu le dă voie să uite de perioada stalinistă, care e în toi, în variantă democosmetizată, în Republica Moldova. Vă mulţumesc.

Serviciul de presă al PNL
Declaraţia Partidului Naţional Liberal cu privire la acţiunile imorale ale unor elemente distructive pe segmentul politic de dreapta Declaratia Partidului National Liberal privind necesitatea prezentarii demisiei de catre comunistul Voronin din functia de sef de stat