Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

DPN a PNL optează pentru un mesaj de unire cu România

|versiune pentru tipar||
PNL / 17 aprilie 2010
Partidul Naţional Liberal

Pe data de 17 aprilie a avut loc, la Chisinau, sedinta Delegatiei Politice Nationale a PNL (DPN). In debutul sedintei membrii DPN au pastrat un minut de reculegere in amintirea victimelor accidentului aviatic in care si-a pierdut viata o parte din elita poloneza, alaturi de ex-Presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, si sotia sa Maria Kaczynska.

Membrii DPN au audiat Raportul prezentat de presedintele Vitalia Pavlicenco privind activitatea desfasurata in ultimele trei luni de Biroul Permanent Central. Andrei Iuri-Apostol, membru al BPC, primul presedinte al PNL din Republica Moldova, a prezentat proiectul de platforma electorala, bazat pe Programul PNL, care va fi definitivat in perioada imediat urmatoare. De asemenea, au fost operate unele modificari in organismele colective ale partidului, s-au adoptat Hotarirea Delegatiei Politice Nationale privind extinderea si consolidarea structurilor PNL in perspectiva alegerilor locale si parlamentare anticipate si Declaratia PNL “Cu privire la situatia politica si la necesitatea unirii fortelor nationale”.

Membrii DPN au discutat foarte activ situatia politica din Republica Moldova, activitatea si mesajul PNL, caile de extindere si consolidare a structurilor partidului, pozitia fata de diferite probleme de pe agenda politica si economica a statului. Mai multi membri ai DPN au criticat dur starea deplorabila a justitiei, formulindu-se propuneri concrete pentru asigurarea independentei acesteia si asigurarea unui proces echitabil cetatenilor, pentru raspunderea magistratilor in cazul in care actul justitiei este tot mai frecvent inechitabil. In acest context, au vorbit avocatii Alexandru Cojocaru (Ungheni), Iulia Deleu (Chisinau), Larisa Biriuc (Chisinau), Filip Druta (Chisinau). S-a optat pentru modificarea unor articole care sa responsabilizeze magistratii, analizindu-se gravitatea si frecventa erorilor in pronuntarea deciziilor. Membrii DPN au cerut modificarea art.1405 din Codul Civil, prin care statul isi asuma, injust, raspunderea pentru actiunile functionarilor publici, care ar trebuie sa plateasca ei pentru prejudiciul adus statului si Bugetului public.

Au vorbit in dezbateri Vlad Postolache (Balti) si Adriana Leonti (Vulcanesti) despre starea invatamintului, Constantin Hanganu si Dumitru Mahu (Hincesti) s-au referit la situatia politica din raioane si necesitatea activizarii PNL in teritoriu. Vlad Dobzeu (Riscani), Igor Pinzaru (Stefan-Voda) si Ion Dragutanu (Straseni) au invocat comportamentul partidelor de la guvernare.

Vicepresedintele Alexandra Can a propus, in dezbaterile pe marginea Raportului, sa se mentioneze necesitatea depolitizarii functiilor publice, a angajarii functionarilor prin concurs, aceste abordari fiind de natura sa contribuie la ridicarea economiei si la luarea unor decizii corecte de catre institutiile statului.

Dupa ample dezbateri privind starea deplorabila din societatea noastra, pericolul revenirii fortelor antinationale si antieuropene la putere, ceea ce ne-ar recantona in spatiul estic nedemocratic si imprevizibil, membrii DPN au pledat, in Declaratia adoptata, pentru propagarea in continuare a Uniunii Interstatale Romania-Republica Moldova. Ei au formulat si necesitatea unui mesaj de unire cu Romania — drept singura cale de aderare al R.Moldova la spatiul euratlantic, de aliniere la o constructie europeana in care se va putea depasi saracia si iesi din zona de influenta ruseasca.

“Protestele tinerilor din 6, 7 si 8 aprilie 2009, dezamagirile care se resimt tot mai puternic in societate ne fac sa ne intrebam daca sint oare capabile fortele politice sa ofere un alt concept si proiect sigur de europenizare a R.Moldova decit conceptul regasirii celor doua state romanesti in unul sigur. Partidul National Liberal regreta pierderea a peste 18 ani de parcurs politic pe calea R.Moldova spre democratie si spre Europa si constata, in continuare, justetea si actualitatea conceptului sau programatic privind Uniunea Interstatala Romania-Republica Moldova drept mecanism optim de avansare spre comunitatea euratlantica si spre regasirea natiunii romane din cele doua state, impreuna cu etniile conlocuitoare, intr-o singura tara. PNL se va axa, in continuare, in activitatea sa politica, pe explicarea avantajelor acestui concept pentru intreaga populatie” — se mentioneaza in Declaratia DPN a PNL.

Serviciul de presă al PNL

Comunicat de presă din partea PNL Hotărîrea Delegaţiei Politice Naţionale privind extinderea şi consolidarea structurilor PNL în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare anticipate