Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Propunerile PNL privind reintregirea Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PNL / 31 august 2010
Partidul Naţional Liberal

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a mentionat, intr-o afirmatie recenta, ca “Declaraţia de Independenta din 27 august 1991 marcheaza un moment istoric pentru locuitorii Republicii Moldova, carora, alaturi de libertatea multasteptata, le-a fost recunoscut dreptul de a-si declara apartenenta la poporul roman, de a vorbi limba romana si de a cunoaste adevarata istorie a neamului caruia ii apartin.”

PNL aminteste ca, anterior, Traian Basescu, a declarat ca Romania ar putea oferi cetatenia romana si alogenilor din R.Moldova, adica nu doar romanilor cu parinti/bunici nascuti pe aceasta palma de pamint romanesc.

Apreciem aceasta deschidere a Statului Roman spre populatia celui de-al doilea stat romanesc. Este adevarat, procesul de redobindire a cetateniei Romaniei este, deocamdata, anevoios, probabil si in contextul intrarii Romaniei in Zona Schengen. PNL este singurul partid care a sensibilizat societatea romaneasca asupra dificultatilor redobindirii cetateniei romane de catre cei privati de ea abuziv si a formulat propuneri concrete pentru accelerarea procesului. Nu detinem date despre citi alogeni din Republica Moldova si-au redobindit cetatenia romana, dar stim ca exista si un numar de asemenea cazuri.

Partidul National Liberal este unicul partid care a lansat si promoveaza insistent necesitatea Unirii Republicii Moldova cu Romania — drept cea mai scurta cale de salvare a acestei parti a natiunii romane de saracie si de influentele nefaste din partea cercurilor imperiale rusesti, ce impiedica avansarea noastra spre NATO si UE.

Constatam ca, in fiece zi, creste numarul adeptilor declarati ai Unirii, dezamagiti de mesajele proeuropene sterile, ce nu devin si proromanesti. PNL nu crede ca societatea va mai suporta 20 de ani de tranzitie fara finalitate si fara rezultate palpabile pe drumul spre iesirea Republicii Moldova din CSI, spre NATO si UE, prin Romania. Chiar daca guvernarile democratice incearca sa schimbe situatia, perspectiva europeana a Republicii Moldova fara Unirea cu Romania este aproape irealizabila din cauza situatiei economice dezastruoase a statului. Salvarea Republicii Moldova este doar Unirea cu Romania.

Pornind de la aceasta stare de lucruri dezolanta, PNL a solicitat Cancelarului federal al Germaniei, Angela Merkel, sa sensibilizeze conducerea politica a Rusiei asupra necesitatii vitale de a accepta lichidarea consecintelor Pactului Molotov-Ribbentrop pentru Basarabia, ocupata pe 28 iunie 1940 si pe 24 august 1944, de a accepta reunificarea celor doua state romanesti. De asemenea, PNL a solicitat ca Germania sa urmeze — si in fata basarabenilor — exemplul servit Estoniei, cind fostul Cancelar Federal Helmut Kohl a prezentat scuzele poporului german in fata poporului estonian pentru Pactul Molotov-Ribbentrop.

PNL este constient de faptul ca Unirea cu Romania constituie — urmare a propagandei sovietice si rusesti — o sperietoare pentru alogeni si transnistreni. Tocmai de aceea, PNL solicita Presedintelui Traian Basescu, dar si Cancelarului German Angela Merkel, altor lideri europeni sa agreeze o decizie politica prin care Romania ar acorda — in mod automat — tuturor cetatenilor din R.Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, cetatenia romana, fara ani grei de asteptare.

O asemenea decizie ar avea un impact extrem de pozitiv pentru reintegrarea societatii moldovenesti. Toti cetatenii de pe ambele maluri ale Nistrului ar obtine dreptul de a circula liber in Europa si, treptat, vor deveni mindri ca sint cetateni romani europeni. Ei vor pleca si vor reveni, stiind ca nu au restrictii si ca nu trebuie sa riste prin metode ilegale, cheltuind sume enorme si imbogatind criminalii, pentru a ajunge in spatiul Schengen.

Romania ar putea, cu sprijinul si intelegerea partenerilor europeni, sa obtina increderea euroscepticilor din R.Moldova, mai ales cind Rusia ofera usor cetatenia si pensii pentru cetatenii rusi din stinga Nistrului. De ce nu ar putea beneficia de acelasi tratament cetatenii si, respectiv, pensionarii din R.Moldova, fapt ce ar amortiza reformele dureroase si ar reintegra cele doua state romanesti in unul european puternic?

Angela Merkel, care s-a oferit sa fie avocatul R.Moldova in problema transnistreana, in cadrul Comitetului UE-Rusia, a propus Kremlinului sa isi retraga trupele din R.Moldova in schimbul circulatiei libere pentru cetatenii rusi in Europa. Moscova nu se grabeste sa accepte oferta atragatoare pentru locuitorii tarii sale, solutie acceptata, se pare, deja si de alti lideri europeni.

Daca Romania, Europa sint sincere in suportul pentru redobindirea libertatii de catre al doilea stat romanesc, caile propuse de PNL — Unirea cu Romania, acordarea cetateniei romane tuturor cetatenilor R.Moldova, ajunsi pe aceste meleaguri prin politici imperiale, — ar favoriza o reintregire mai putin bolnavicioasa a societatii moldovenesti, fapt care ar conduce la reforme, la cresterea economica, datorita libertatii circulatiei de catre majoritatea populatiei fara loc de munca acasa.

Aceasta solutie ar fi si una sigura de apropiere a populatiei de pe ambele maluri ale Nistrului, de reglementare transnistreana, prin oferirea orizonturilor europene oamenilor tinuti sub calciiul regimului Smirnov-Antiufeev, ce ii pot manipula numai tinindu-i departe de lumea civilizata.

In felul acesta, si populatia de pe malul drept al Nistrului va inceta sa fie ostaticul diferendului transnistrean, in speranta sa de aderare la UE.

PNL considera ca societatea moldoveneasca, clasa politica romaneasca, decidentii europeni ar putea analiza amanuntit aceste propuneri, pentru a vedea rationalitatea, caracterul lor util si realizabil, ca solutie pentru statul-problema Republica Moldova, o durere de cap atit a Vestului, cit si a Estului.

PNL isi asuma raspunderea de a chema populatia sa sprijine pozitia PNL si de a o convinge ca salvarea noastra depinde doar de noi insine.

Serviciul de presa al PNL

PNL crede că Ziua Independenţei va fi, cîndva, urmată de Ziua Mare a Reunirii PNL se pregăteşte de alegeri parlamentare anticipate