Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Declaraţia PNL cu privire la împlinirea a doi ani de guvernare pretins necomunistă

|versiune pentru tipar||
PNL / 24 noiembrie 2012
Partidul Naţional Liberal

Partidul Naţional Liberal constată, după doi ani de guvernare pretins necomunistă, că societatea este cuprinsă de o dezamăgire generalizată, cauzată de decalajul dintre aşteptările electoratului democrat, înainte de alegeri, şi politicile, comportamentul reprezentanţilor Puterii de la Chişinău.

Reformele sunt impopulare şi cei care doresc să preia conducerea statului trebuie să conştientizeze acest fapt. Din păcate, însă, succesorii Puterii comuniste pornesc, în practicile de guvernare, de la aceleaşi calcule electorale, populiste, intrînd în cârdăşii oneroase, care conduc la sporirea corupţiei şi la deprimarea, în consecinţă, a societăţii.

Guvernanţii ne impart în “partide parlamentare” şi “ceilalţi”, ultimii calificaţi drept “duşmani ai poporului”. Respingînd modelele comportamentale civilizate de coagulare a eforturilor tuturor pentru reforme grele — dar absolut necesare — guvernanţii, în special liberal-democraţii, se dedau unor acţiuni condamnabile de deturnare, în scopuri personale, a fondurilor publice şi a celor provenite de la statele donatoare, fapt ce constituie nu doar o practică urâtă, trăită în cei zece ani de guvernare comunistă, dar şi o crimă, o discriminare demnă doar de calitatea de membru al spaţiului estic rusesc, unde guvernează banditismul, traficul de influenţă şi principiile junglei. Pentru că aceşti guvernanţi compromit parcursul democratic şi aspiraţia europeană a cetăţenilor, PNL cere, în continuare, demisia miniştrilor liberal-democraţi, care au înşelat aşteptările lor şi ale partenerilor de dezvoltare.

Presa rămânând controlată, iar o mare parte din forţa civilă preferând buzunarul călduţ al Puterii, societatea rămţne fără agenţi sanitari, fapt ce nu conduce la schimbarea lucrurilor sub presiune publică.

Toate docmeniile social-economice se află într-o stare deplorabilă, pentru că, de fapt, guvernanţii nu cred în acest stat şi îl fură continuu, tot mai iscusit, fapt confirmat şi de liderii de opinie, care au constatat că doar unioniştii sunt adevăraţii eurointegrişti, dezavuîndu-i pe pretinţii necomunişti pe care guvernarea şi retorica proeuropeană falsă îi interesează numai până unde le ajunge braţul captator de bunuri materiale.

PNL îi îndeamnă pe cetăţenii Republicii Moldova să nu se lase înşelaţi de sondajelecumpărate de oligarhi şi să ştie că soarta noastră este în mîinile noastre şi că doar adepţii Unirii cu România vor cu adevărat ca românii şi alogenii de aici să ajungă într-o lume cu civilizată, cu justiţie şi fără corupţie — platformă politică ce capătă o aderenţă tot mai mare, ceea ce îi sperie pe guvernanţii şantajabili antiunionişti, încurcaţi rău în iţele geostrategice ale Kremlinului.

Comportamentul guvernanţilor în raport cu emisarii Moscovei în problema separatismului transnistrean ne arată cît de şantajabili sunt şi modul în care vînd, bucată cu bucată, Demnitatea naţională, pe care niciodată nu au avut-o.

PNL îi aşteaptă pe toţi în rîndurile sale, cu oameni verticali, curajosi, oneşti, care îşi depun sacrificiul personal pentru idealul reîntregirii neamului românesc.

Sursa: www.pnl.md

Declaraţia PNL cu privire la împlinirea unui an după congresul unionist al PNL PNL din RM salută victoria PNL din România şi sugerează prevederi constituţionale pentru reintregire