Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPN

Comunicat de presă al Partidului Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PPR (astăzi PN) / 28 mai 2005
Partidul NostruSîmbătă, 28 mai Partidul Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova s-a întrunit la cea de a VI-ea Conferinţă Naţională.

În prima parte, delegaţii au luat cunoştinţă şi s-au pronunţat pe marginea problemelor abordate în raportul prezentat de Nicolae Andronic, preşedintele formaţiunii — situaţia politică, economică şi socială din Republica Moldova, modificări privind Programul politic al partidului, schimbarea denumirii partidului ş.a.

Prin noua s-a denumire — Partidul Popular Republican — formaţiunea se orientează şi îmbrăţişează în premieră în experienţa politică a Republicii Moldova valorile conservatismului, prin care societatea poate fi reprezentată şi protejată — Suveranitate, Credinţă, Muncă şi Capital, Familie şi Ţară.

În raportul său, domnul Nicolae Andronic a argumentat imperativul ca, în condiţiile create, în urma alegerilor parlamentare din 6 martie, precum şi alegerii preşedintelui RM la 4 aprilie 2005, Partidul Popular Republican să-şi asume rolul de “principala forţă de opoziţie în Republica Moldova”. Şi întru realizarea acestui scop, alegerile locale din 2007 vor fi o prioritate a partidului. “Reprezentanţii teritoriilor, a precizat raportorul, trebuie să vadă, în sfîrşit, că partidele în Chişinău activează nu pentru satisfacerea intereselor de grup ale elitelor din capitală”.

Problema mereu actuală pentru Republica Moldova, a menţionat Nicolae Andronic, este dezvoltarea. Ea trebuie să se sprijine pe trei piloni. Aceste trei mari priorităţi — educaţia, dezvoltarea ruralului (mai ales modernizarea prin urbanizare) şi creşterea nivelului de trai a populaţiei (prima prioritate fiind combaterea sărăciei) sunt direcţiile principale de acţiuni spre care urmează să se concentreze partidul în perioada imediat următoare. Acestea trebuie să fie noul nostru rol în opoziţie, de a iniţia procesele de modernizare şi dezvoltare de care are nevoie Moldova. Pe baza acestor priorităţi vom construi viitoarea noastră acţiune durabilă la guvernare.

Fiind în opoziţie, Partidul Popular Republican nu va repeta practica celorlalte formaţiuni, care se declarau opoziţioniste înainte de 4 aprilie 2005 — doar de a adresa critici guvernanţilor, dar va elabora şi promova noi programe pentru o nouă guvernare, prin care se polarizeze şi să reprezinte interesele tuturor păturilor sociale.

În funcţie de preşedinte al Partidului Popular Republican a fost ales Nicolae Andronic. Preşedinte al Consiliului Republican al PPR a fost ales Mihail Furmuzal.

Haralambie Moraru, ofiţer de presă al PPR
Declaraţia Partidului Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova Declaraţia Partidului Popular Republican cu privire la aşa-numita bază a statutului Transnistriei