Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPN

Declaraţia PPR cu privire la încălcarea dreptului la libera exprimare în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PPR (astăzi PN) / 27 septembrie 2008
Partidul Nostru

Pe întreg parcursul guvernării, comuniştii au monopolizat flagrant mijloacele mass-media publice, finanţate din banii tuturor contribuabililor. Acum cîteva luni, ambasadori din nouă ţări europene acreditaţi la Chişinău, delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova şi Reprezentantul Special al Uniunii Europene în Moldova, indicau doar asupra anumitor lacune “privind independenţa editorială a companiei «Teleradio-Moldova» şi a pluralismului în întreaga ţară”.

În realitate, situaţia este pe deplin alarmantă şi incalificabilă, şi nu mai poate fi tolerată. Problema se impune să fie rezolvată în baza principiilor democratice în regim de urgenţă, în curând va începe oficial campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009. Mijloacele mass-media publice influenţează în mare măsură, chiar decisiv, rezultatele scrutinului. În condiţiile din prezent, partidul comuniştilor, mandat cu cel mult 1/3 din voturile alegătorilor, promovat insistent şi în exclusivitate de către “Teleradio-Moldova”, de alte ziare, posturi de radio şi TV la care au acces doar guvernanţii, îşi asigură, astfel, un avantaj în scrutinul electoral.

Partidele de opoziţie nu au măcar acces limitat la aceleaşi mijloace de informare în masă publice, subordonate în mod sfidător comuniştilor şi regimului Voronin. Drepturile lor sunt lezate. Concomitent, sunt lezate şi drepturile a 2/3 dintre alegători, contribuabili la bugetul de stat.

În spaţiul european nu există şi o altă ţară cu o situaţie în domeniul vizat, fie şi pe departe asemănătoare cu cea din Republica Moldova. În baza acestei constatări, considerăm că e datoria structurilor europene acreditate la Chişinău, precum şi a structurilor care ne monitorizează, să intervină consecvent şi ferm în a-i determina pe comunişti să deblocheze mijloacele mass-media de la noi, întreţinute din impozitele cetăţenilor. Să solicite dreptul la libera exprimare pentru toate partidele şi pentru fiecare cetăţean.

Accesul echitabil la mass-media se înscrie drept condiţie primordială pentru desfăşurarea alegerilor libere, precum şi pentru a preveni eventuale manipulări şi fraude electorale din partea actualului regim comunist de guvernare.

Declaraţia PPR privind situaţia creată în procesul de reglementare transnistreană Declaraţie-apel a PPR către Partidele de Orientare Democrată