Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Partidul Popular din Republica Moldova a organizat şedinţa Consiliului Politic Naţional

|versiune pentru tipar||
PPRM / 26 octombrie 2017
Partidul Popular din Republica Moldova

Membrii Consiliului Politic al Partidului Popular din Republica Moldova s-au întrunit într-o ultimă şedinţă din acest an. Principalele puncte din agendă au vizat discuţii asupra situaţiei social-politice din ţară, realizările formaţiunii preponderent în ultimele luni de activitate, poziţia echipei în raport cu recentele evenimente de pe scena politică naţională, precum şi planul de acţiuni pentru perioada următoare.

Raportul de bază a fost prezentat de domnul Alexandru Oleinic, Preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova. În raportul prezentat, Preşedintele PPRM, Alexandru Oleinic, a menţionat că în perioada de referinţă, formaţiunea pe care o conduce a continuat să parcurgă un amplu proces de reconfirmare ca forţă politică distinctă pe eşichierul naţional.

“A fost un an complicat şi anevoios pentru noi, pentru realizarea sarcinilor preconizate, dar am demonstrat că sîntem capabili să ne mobilizăm şi să arătăm tuturor, că intenţia şi ambiţia noastră de a deveni o forţă cu adevărat populară, capabilă să devină o alternativă actualei guvernări este reala.”

Liderul PPRM a ţinut să atragă atenţia că un şi de obiective importante din programul partidului au fost preluate de guvernare şi chiar implementate, aceasta din urmă îndrăznind să şi le asume în exclusivitate. Este vorba de alegerea Preşedintelui ţării direct de popor, adoptarea votului mixt pentru alegerile parlamentare, alte proiecte politice.

“Situaţia politică la care s-a ajuns în Republica Moldova este caracterizată printr-un regretabil proces de discreditare a elitei politice moldoveneşti, prin divizarea tot mai pronunţată a societăţii şi prin sărăcirea populaţiei”, a declarat Alexandru Oleinic.

“A venit timpul cînd cetăţenii trebuie să-i dea acestei clase politice o lecţie de răsplată pentru promisiunile nerealizate şi să-i voteze pe cei de încredere, care într-adevăr au dorinţa şi capacitatea de a schimba lucrurile în Ţara în care doresc să trăiască. Este regretabil faptul că o bună parte din cei care îşi asumă sau sînt gata să-şi asume rolul de salvatori ai Moldovei nu trăiesc cu problemele şi cu nevoile acestei Ţări. Atunci despre ce patriotism şi despre ce fel de dragoste de ţară putem vorbim noi?

De aceea, noi, Echipa Mărului, trebuie să fim cît mai aproape de oameni, să le ascultăm opiniile şi soluţiile, să ştim în ce ţară doresc ei să trăiască — în una coruptă şi săracă sau în una bogată şi prosperă.”

“În acest scop echipa PPRM îşi propune modificarea Programului Partidului, prin ajustarea prevederilor lui la contextul politic actual, cît şi identificarea unui program de dezvoltare a ţării noastre sub genericul «Credem în Moldova». Un Program, care va readuce încrederea cetăţenilor în Republica Moldova, în instituţiile statului, în viitorul european al Moldovei. Un program de refacere a Republicii Moldova în plan moral şi spiritual prin repunerea în valoare a tradiţiilor culturale şi educaţionale si care sa ofere mai multe oportunităţi fiecărui cetăţean la educaţie, sănătate, locuri de muncă şi afaceri.”

În aceeaşi ordine de idei, Vicepreşedintele PPRM, Valeriu Cosarciuc a specificat că imaginea Partidului Popular trebuie să fie promovată printr-un bun Program politic şi de guvernare, care trebuie elaborat de oameni profesionişti din diverse domenii.

Şedinţa Consiliului Naţional a continuat cu mai multe luări de cuvînt, vorbitorii analizînd fără menajamente atît situaţia din interiorul formaţiunii, cît şi starea de lucruri din ţară, analize care s-au sprijinit pe propuneri concrete privind viitoarele acţiuni ale echipei.

Preşedintele Organizaţiei de Tineret, Maxim Brăilă, a menţionat că prin activităţile promovate, organizaţia de tineret a fost un adevărat model de implicare a tinerilor în viaţa social-politică.

Preşedintele Organizaţiei Femeilor a PPRM, Angela Cibotari a specificat că atît realizările cît şi noile angajamente ale formaţiunii trebuie să aibă impact direct asupra vieţii şi activităţii femeilor din Moldova.

În luarea sa de cuvînt, membrul Biroului Permanent Central, profesorul Dumitru Sofroni a accentuat faptul că reformele cu care se vehiculează la moment nu sunt gîndite şi implementate de profesionişti şi tehnocraţi, dar de oameni care nu cunosc suficient domeniile în care se aplică aceste reforme, iar acest lucru generează lipsa locurilor de muncă, salarii mizere şi plecarea masivă a oamenilor peste hotare.

În final, membrii Consiliului Politic, au adoptat o Hotărîre prin care, va fi creat un grup de lucru, responsabil de organizarea Congresului V al formaţiunii care va avea loc la începutul anului următor şi elaborarea noului program politic, “Credem în Moldova”. Echipa Partidului Popular, Echipa Mărului promovează constant ideea refacerii încrederii în viitorul ţării, condiţie absolut obligatorie în încurajarea unui efort comun de salvare a ţării şi a propriilor destine.

Sursa: www.pprm.md

Alexandru Oleinic: Cu ocazia sărbătorilor naţionale… A avut loc Conferinţa Organizaţiei Teritoriale Glodeni a PPRM