Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Partidul Social Democrat din Moldova a acţionat în instanţa de judecată Ministerul Justiţiei

|versiune pentru tipar||
PSDM (astăzi PSD) / 22 ianuarie 2007
Partidul Social Democrat

Vineri, 19 ianuarie 2007, Partidul Social Democrat din Moldova a remis Curţii de Apel Chişinău o cerere de chemare în judecată a Ministerului Justiţiei RM.

La 4 noiembrie 2006 a avut loc Congresul Partidului Social Democrat din Moldova. La acest congres au fot efectuate modificări în conducerea partidului.

La 21 noiembrie 2006 PSDM a depus la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova o cerere privind înregistrarea modificărilor respective ale organelor de conducere ale Partidului Social Democrat din Moldova. PSDM a prezentat toate documentele necesare, inclusiv şi cele solicitate de MJ suplimentar.

Ministerul Justiţiei nu a operat modificările cuprinse în cererea din 21 noiembrie 2006 în termenii stabiliţi de legislaţia în vigoare, invocând argumente ce nu au suport legal şi înaintând permanent cerinţe noi de prezentare suplimentară a diferitor documente adiţionale.

Prin acţiunile şi solicitările sale, care nu au nici un suport legal, MJ încearca să obţină de la PSDM informaţii privind componenţa nominală a tuturor organizaţiilor primare, formate în baza secţiilor de votare.

PSDM consideră acţiunile MJ drept ilegale şi premeditate, care se încadrează în campania de intimidare a formaţiunii şi a liderilor, declanşată de actuala guvernare. Documentele adiţionale cerute de MJ au drept scop colectarea informaţiilor privind liderii partidelor de opoziţie din teritorii şi intimidarea acestora. Intenţiile nefondate ale MJ confirmă o dată în plus că scopul puterii este să distrugă PSDM din temelie prin hărţuirea membrilor partidului în teritoriu şi, în primul rând, candidaţilor la funcţia de primar şi consilier.

Acţiunile MJ constituie un act de tergiversare intenţionată, cu menirea de a crea probleme Partidului Social Democrat din Moldova în ajunul alegerilor locale generale şi intră în contradicţie cu toate declaraţiile actualei guvernări de aliere la principiile democratice şi integrare europeană. În acest context, PSDM va sesiza structurile internaţionale în privinţa respectării angajamentelor asumate de RM în domeniul democratizării statului.

PSDM atenţionează opinia publică asupra inadmisibilităţii acţiunilor guvernării şi cheamă organizaţiile abilitate în monitorizarea alegerilor să ia o atitudine clară şi promptă faţă de ingerinţele ilegale din partea puterii în procesul pre-electoral.

Serviciul de presă PSDM
Comunicat de presă al Partidului Social Democrat din Moldova Declaraţie cu privire la “privatizarea” Instituţiilor publice municipale Euro TV şi Antena C