Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia deputatului Dumitru BRAGHIŞ, preşedintele Partidului Social Democrat: Vladimir Voronin este un mincinos şi un laş

|versiune pentru tipar||
PSD / 29 aprilie 2008
Partidul Social Democrat

La 25 mai, în Vinerea Patimilor, în cadrul unei emisiuni televizate, Preşedintele Vladimir Voronin s-a dedat unor insinuări care-l descalifică atât ca preşedinte al ţării, cît şi ca creştin adevărat. Voronin a declarat că eu, Dumitru Braghiş, am ars portretele preşedintelui Rusiei Vladimir Putin, prin aceasta aducând grave prejudicii economice, politice şi de imagine Republicii Moldova.

Insinuările lansate de preşedintele Voronin sunt cu atât mai grave, cu cât ele confirmă faptul că minciuna, sub guvernarea comunistă, a devenit politică de stat. Purtători ai minciunii sunt nu doar slugile actualului regim — însăşi preşedintele ţării nu-şi mai controlează emoţiile şi minte fără ruşinare în faţa a mii de telespectatori. Aceste declaraţii mincinoase au fost făcute exact în momentul în care, ca Preşedinte al Partidului Social Democrat eram la Moscova la Congresul partidului “Spravedlivaia Rossia”, ca răspuns la participarea delegaţiei acestui partid la lucrările Congresului XI al PSD, la care de altfel a participat şi o delegaţie a Partidului Social Democrat din România.

Motivaţiile unor astfel de ieşiri ale preşedintelui sunt la suprafaţă — rezultatele mai mult decât modeste ale comuniştilor la alegerile locale îl fac pe Voronin să se teamă isteric de anul 2009, în care partidul condus de el riscă să fie dur sancţionat de către electorat pentru minciunile şi fărădelegile comise. Acest fapt l-a şi determinat pe Voronin personal să arunce zoi şi minciuni asupra celor care devin concurenţi reali la viitoarele alegeri.

Congresul de unificare al PSD a devenit un factor de frică suplimentară pentru PCRM, care vede în noi o alternativă serioasă, capabilă să atragă voturile cetăţenilor cu viziuni de stânga.

Declaraţiile din Vinerea Patimilor constituie o recidivă de minciună a lui Vladimir Voronin. El a minţit atunci când a promis soluţionarea conflictului transitrean, cînd a declarat că preţurile la gazele naturale nu vor creşte, că vom avea relaţii bune cu Rusia şi cu toţi vecinii, când a promis iertarea datoriilor la serviciile comunale, crearea a 300 de mii de locuri de muncă etc.

Este evident: un preşedinte care-şi minte în permanenţă propriul popor, devine un factor periculos pentru ţară, pentru societate. Un astfel de preşedinte nu are dreptul moral să reprezinte poporul — el trebuie să plece!

Pe lîngă faptul că Voronin este un mincinos, el se dovedeşte a fi şi un laş ordinar — se ascunde în spatele bodygarzilor, a televiziunilor şi posturilor de radio aservite.

Din acest considerent, fac apel la demnitatea şi onoarea dlui Voronin, ca preşedinte al ţării, dar şi ca general de poliţie: DAŢI DOVADĂ DE CURAJ ŞI ACCEPTAŢI O DEZBATERE TELEVIZATĂ ÎN DIRECT. Puteţi alege ora, orice post TV şi în direct să discutăm despre gravele probleme ale Republicii Moldova, inclusiv cine şi cum a deteriorat relaţiile cu partenerii strategici şi vecinii RM, cine şi cum a distrus economia Moldovei, din cauza cui peste 1 milion de cetăţeni au plecat din ţară, cine este vinovat de faptul că peste 300 de mii de copii cresc astăzi fără părinţi.

Ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi Preşedinte al Partidului Social Democrat cer postului NIT, care se declară independent şi echidistant, să-mi ofere timpi de antenă pentru dezminţirea minciunilor lansate de preşedintele Voronin, în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului. În cazul în care NIT va refuza dreptul la replică, cer Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze pe acest caz.

În aceeaşi ordine de idei, propun Companiei NIT să instituie, după analogie cu emisiunea “Ora Preşedintelui”, un ciclu de emisiuni “Ora Opoziţiei”. Promit că, spre deosebire de patronul lor, voi veni la prima chemare, pentru a explica problemele şi nu voi lansa minciuni, după cum o face Vladimir Voronin.

Serviciul de presă al PSD
Lansarea Platformei Electorale a Partidului Social Democrat “Prosperitate, stabilitate, dreptate” in cadrul Congresului XI al PSD Declaraţia Partidului Social Democrat