Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Calea noastră spre putere este prin lupta în opoziţie şi nu prin politica de compromis cu partidele de la putere

|versiune pentru tipar||
PSD / 3 februarie 2010
Partidul Social Democrat

Trebuie să recunoaştem că, Partidul Social Democrat a creat în ultimul timp multe probleme pentru jurnalişti şi politologi, care doresc să înţeleagă şi să pătrundă în esenţa schimbărilor în curs de desfăşurare din cadrul partidului, să evalueze potenţialul lui electoral, şansele lui de ieşire din opoziţie şi de obţinere a unui progres în accederea la putere, în special după apariţia în partid a unui grup de persoane, ce-şi propun scindarea partidului.

Da, astăzi, privind dintr-o parte, este foarte uşor să te pierzi în complexitatea evenimentelor politice care au loc în PSD, aflat în opoziţie, în ciuda faptului că acest proces, în esenţă, este deschis.

Anume deschiderea noastră este deosebit de îngrijorătoare şi neobişnuită pentru unii membri PSD, care nu sînt obişnuiţi cu promovarea cinstită a unei politici reale.

Vreau să reţineţi că în Partidul Social Democrat au loc procese destul de clare.

Scopul principal de dezvoltare a partidului este crearea unei echipe politice noi, ce împărtăşeşte aceleaşi idei, capabilă să prezinte alegătorului la următoarele alegeri o alternativă reală actualei guvernări.

Sîntem uniţi prin dorinţa de a face schimbări fundamentale nu numai în componenţa personală a partidului şi a conducerii de vîrf, ci şi prin efectuarea unor schimbări structurale şi funcţionale semnificative, ce vor permite PSD să desfăşoare acţiuni specifice pentru accederea la putere, pentru formarea ulterioară a unui mecanism democratic şi transparent de guvernare în Moldova.

Ne concentrăm eforturile la crearea unui spaţiu politic veritabil, care va reuni persoanele ce împărtăşesc aceleaşi valori, unificate prin forme şi metode democratice de luptă politică, necesare realizării obiectivelor PSD, de a scoate ţara din sărăcie, asigurînd o creştere social-economică a Moldovei.

Pentru noi democraţia este instrumentul de bază al unei concurenţe politice cinstite şi echitabile, care urmăreşte venirea PSD la putere.

La baza evenimentelor de reînnoire a PSD se află iniţiativa de jos, promovată de membrii de rînd ai partidului, de activiştii din raioane, fiind conduşi de transparenţa şi conţinutul documentelor programatice şi statutare, şi nu doar de devotamentul faţă de un lider, aceasta permiţînd eliminarea factorului personal, a simpatiilor sau antipatiilor faţă de partid.

Este evident că astfel de procese complexe, asociate cu formarea, de fapt, a noii imagini a PSD, odată cu apariţia în rîndurile sale a unor actori politici noi, nu pot evita conflictele. Consecinţa acestor conflicte este abandonarea partidului de către unii dintre foştii lui membri şi activişti.

Noi nu facem tragedie din aceste plecări şi nu vrem să-i reţinem cu orice preţ pe cei care au decis să plece de la noi într-un moment dificil pentru partid şi popor şi să-şi caute fericirea în colaborarea cu partidele de la putere. Este alegerea lor. Le este cu mult mai confortabil să se afle acolo unde e puterea.

Înţelegem că nu toată lumea poate susţine testul aflării în opoziţie, mai ales dacă această aflare durează prea mult timp. Pentru a cîştiga alegerile trebuie să fii gata de sacrificii, de luptă intransigentă, de un anumit disconfort social şi chiar de persecuţii şi represiuni.

Credem că aceste persoane acţionează onest, părăsind partidul acum, pentru că, în caz contrar, ar fi nu doar un balast pentru noi, ci ar putea cauza mari daune partidului, ajungînd la înţelegere cu puterea şi aplicîndu-ne astfel o lovitură din spate tocmai în momentul în care partidul desfăşoară o luptă fermă cu această putere.

Din fericire, putem minimaliza cu uşurinţă consecinţele negative ale plecării acestor persoane.

Azi ne dăm seama că distanţarea dintre puterea liberală şi opoziţia social-democratică este absolut necesară, dacă vrem cu adevărat să promovăm reforma politică, să înlăturăm de la putere prin mijloace constituţionale coaliţia de guvernămînt. În acelaşi timp, vom depune toate eforturile pentru a nu permite să se înfăptuiască revanşa preconizată de partidul comuniştilor

Actualmente partidul nostru elaborează aşa numita “foaie de parcurs”, care descrie etapele accederii PSD la putere în urma victoriei în alegerile democratice libere, tindem să marcăm clar poziţiile noastre faţă de problemele esenţiale ale economiei, politicii, demografiei, sferei sociale din Moldova.

Noi considerăm că logica inexorabilă a dezvoltării opoziţiei va conduce inevitabil la consolidarea în jurul PSD a tuturor forţelor cu adevărat democratice din Moldova, pentru a cîştiga împreună alegerile şi prin eforturi comune să modernizăm Moldova.

Calea spre putere trece întotdeauna prin opoziţie. În timpul aflării sale în opoziţie, Partidul Social Democrat a prins la putere, s-a călit în opoziţie, a acumulat experienţă şi va lupta pentru victorie în viitoarele alegeri.

Toţi încep deja să înţeleagă că este necesară o alternativă atît actualei puteri reprezentate de Alianţă, cît şi comuniştilor dornici să-şi ia revanşa.

Această alternativă poate şi trebuie să fie întruchipată de Partidul Social Democrat înnoit şi reformat.

A venit timpul afirmării oamenilor tineri şi energici, afirmării politicienilor noi. Partidul Social Democrat este deschis pentru aceste persoane.

Îi chemăm să adere la partidul nostru pe toţi acei care ţin la destinul Moldovei, care cred în forţele proprii, care cred că prin eforturi comune vom reuşi să înfăptuim adevărata schimbare şi să edificăm o Moldovă nouă.

Înainte, Moldova!

Dumitru Braghiş,
preşedintele PSD
Declaraţia PSD cu privire la politica antisocială a guvernării AIE Comunicat de presă al Partidului Social Democrat