Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD este unicul dintre partidele din Moldova care pledează pentru stabilirea parteneriatului strategic între China şi Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 8 iulie 2010
Partidul Social Democrat

La 7 iulie, Victor Şelin, Preşedintele Partidului Social Democrat, Ruslan Bîrlădeanu şi Roman Emelianov, membri ai Consiliului Naţional al partidului, au vizitat Ambasada Republicii Populare Chineze, cu prilejul încheierii misiunii diplomatice în ţara noastră a Excelenţei Sale, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Chinei Shi Longzhuang.

În cadrul întrevederii, Preşedintele PSD, Victor Şelin a menţionat că PSD este unicul partid din Moldova care pledează pentru stabilirea parteneriatului strategic între China şi Moldova. El a adus mulţumiri Ambasadorului pentru munca fructuoasă depusă la organizarea activităţii Ambasadei în scopul dezvoltării cu succes a relaţiilor dintre China şi Moldova, subliniind faptul, că prin aportul personal al Ambasadorului, Moldova a beneficiat de ajutor financiar în formă de utilaj medical, pentru restabilirea clădirii devastate a Parlamentului, pentru scopuri tehnic-militare, la fel, pentru participarea Moldovei la Expoziţia Internaţională din Şanhai. Cu susţinerea nemijlocită a Ambasadorului, mai mulţi oameni de cultură şi de artă, lucrători ai mijloacelor de informare în masă au vizitat China, unde au luat cunoştinţă de bogăţia istorică multiseculară a Chinei, au primit vaste informaţii despre realizările chineze în domeniul tehnologiilor moderne şi ale managementului. Victor Şelin a apreciat în mod deosebit ajutorul Ambasadorului la semnarea, din iniţiativa PSD, a Memorandumului dintre Guvernul Moldovei şi Compania chineză COVEC privind acordarea pentru ţara noastră a unui credit de 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea ramurii de construcţii a Moldovei.

Liderul PSD a reafirmat intenţia PSD de a stabili şi de a dezvolta colaborarea dintre PSD din Moldova şi Partidul Comunist reformat din China, accentuând, că după venirea la putere a PSD, relaţiile dintre China şi Moldova vor cunoaşte o dezvoltare calitativă în ascensiune.

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Chinei a dat asigurări lui Victor Şelin că toată experienţa acumulată în perioada activităţii sale în Moldova, în particular, experienţa de colaborare cu PSD, o va transmite succesorului său şi, imediat la sosirea sa la Beging, se va întâlni cu acesta pentru a-i transmite toate detaliile intrevederii.

Centrul de Presă PSD

PSD apelează la judecată pentru a obţine anularea contractului privind construirea în municipiul Chişinău a uzinei pentru prelucrarea deşeurilor menajere Constituţia Republicii Moldova, în numele poporului şi în interesul poporului, cere dizolvarea Parlamentului ca o măsură de neîncredere a cetăţenilor faţă de aleşii poporului