Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

MĂRŢIŞORUL — simbolul electoral al Partidului Social Democrat

|versiune pentru tipar||
PSD / 1 martie 2011
Partidul Social Democrat

Stimaţi colegi, prieteni, cetăţeni şi locuitori ai Republicii Moldova!

Mărţişorul reprezintă mîndria fiecărui locuitor al Moldovei. Mîndrie pentru faptul că acest simbol al primăverii şi reînnoirii, al fertilităţii, fericirii şi bunăstării îi reprezintă ţara. Mărţişorul uneşte oamenii de toate naţionalităţile şi confesiunile religioase, culturale şi poziţiile sociale.

În primul rând, acesta e simbolul naţional moldovenesc al renaşterii — al sosirii mult aşteptatei primăveri după o iarnă lungă. Mărţişorul e simbolul speranţei, prosperării, credinţei într-un viitor mai bun. Pentru locuitorii Moldovei Mărţişorul a însemnat întotdeauna noi orizonturi, noi culmi, noi realizări, noi victorii. Şi, desigur, vise noi, în care dreptatea triumfă întotdeauna, binele învinge răul, iar după noapte vine zi.

De aceea, MĂRŢIŞORUL este simbolul Partidului Social Democrat, care e convins că, după o criză de durată, ţara va prospera, iar declinul şi instabilitatea vor fi înlocuite cu o perioadă de stabilitate şi bunăstare.

Culorile Mărţişorului — roşu şi alb, sunt culorile social-democraţiei mondiale şi semnifică: roşu — lupta pentru dreptate, luptă pe care noi, Partidul Social Democrat, ne-o asumăm s-o ducem în apărarea drepturilor cetăţenilor ţării noastre şi alb — sinceritatea gîndirii, pacea şi speranţa la o viaţă mai bună.

Firul, care leagă Mărţişorul, simbolizează legătura partidului nostru cu poporul, cu tradiţiile sale, istoria, obiceiurile. Mărţişorul este un simbol popular, care semnifică dragostea de meleagul natal, de Patrie. PSD e un partid al patrioţilor, care sunt de părerea că trebuie să ne iubim pămîntul, simbolurile. De aceea pentru noi Mărţişorul e un semn al renaşterii naţionale, al mîndriei naţionale pentru ţara noastră. Anume Mărţişorul trebuie să devină simbolul renaşterii naţionale a Moldovei, al biruinţei sale asupra provocărilor istoriei şi contemporanităţii.

De 1 martie Vă doresc o primăvară frumoasă cu soare, fericire, multă dragoste prinsă într-un buchet frumos de ghiocei, ce vestesc venirea unei noi primăveri!

Cu drag,

Victor Şelin
Preşedintele Partidului Social Democrat

Sursa: www.psdm.md

Sergiu Coropceanu: AIE nu există ca o structură politică Partidul Social Democrat Vă felicită cu 1 martie