Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia PSD: “Cine plăteşte — acela comandă”

|versiune pentru tipar||
PSD / 2 septembrie 2011
Partidul Social Democrat

La 01 septembrie, la începutul unui nou an şcolar, Alianţa pentru Integrare Europeană a dăruit tuturor elevilor disciplina “Istorie” contrară “Istoriei Moldovei”.

Deşi Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova a schimbat denumirea disciplinei din “istoria românilor” în “istoria”, conţinutul disciplinei a rămas unul pur românesc.

Manualele de “istoria universală — istoria românilor” cărţi publicate în România, sunt distribuite tuturor elevilor, astfel încît din prima zi de şcoală să fie posibilă studierea disciplinei în baza acestui manual constituie respectarea angajamentelor asumate de către actuala guvernare faţă de ţara vecină România.

Ministrul Educaţiei al Republicii Moldova Mihail Şleahtiţchi, şi el cetăţean al României, a dus la bun sfîrşit planul de reeditare şi introducere în procesul de învăţămînt a manualelor cu conţinut pro-românesc şi anti-moldovenesc, lucru confirmat de către ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurcă. Ambasadorul susţine ca a primit asigurări în acest sens de la cel mai înalt nivel al conducerii Republicii Moldova.

Partidul Social Democrat consideră că Ambasadorul român se implică în treburile interne ale Republicii Moldova devenind avocatul Alianţei pentru Integrare Europeană şi prin expunerile sale protejează schimbarea denumirii disciplinei. Declaraţia ambasadorului român, precum că: “Se prelua în fond un model românesc, un model liberal, cu materia Istorie — o materie înscrisă în nomenclatorul materiilor care se predau în circuitul universitar din Republica Moldova, dar care conţinea tematici perfect compatibile cu modul şi substanţa predării Istoriei în România. Eu am verificat personal în ce constă programa de Istorie în curs de a se preda în Republica Moldova şi trebuie să vă spun că nu există obiecţii pe care România le poate formula în mod realist cu privire la această programă”, ne demonstrează încă o dată amestecul direct al statului vecin şi dependenţa actualei guvernări de ţara vecină.

Cu regret, constatăm şi faptul că autorităţile române urmează să se mai implice în această temă, pentru că potrivit ambasadorului României din Republica Moldova, România a cheltuit bani pentru reeditarea manualelor de istorie a românilor ceea ce îi permite să se pronunţe şi să insiste ferm.

Prin urmare, acţiunile Alianţei pentru Integrare Europeană ne-au adus într-o dependenţă absolută de statul vecin. Ministerul Educaţiei nu a respectat legislaţia şi a ignorat organizarea concursului pentru elaborarea manualului de istorie şi a lăsat în vigoare unica soluţie — manualul propus şi reeditat de România, uitînd că de fapt suntem o altă ţară şi avem o istorie proprie — Istoria Moldovei, pe care suntem datori să o predăm şi să o transmitem viitoarelor generaţii.

La 20 de ani de la recăpătarea independenţei, Republica Moldova rămîne să existe ca stat doar pe hîrtie, drept un stat artificial, deoarece, şi în continuare, este condusă de cetăţeni ai statului vecin-România. Istoria ţării vecine, impusă şi ea spre studiere elevilor moldoveni vine să dezvolte existenţa unui stat artificial.

Totuşi, Istoria Moldovei este şi va fi istoria ţării noastre, iar cei care pe parcursul anilor au promovat şi au impus o istorie străină vor trebui să răspundă în faţa întregului popor moldovenesc.

Partidul Social Democrat nu va ceda în faţa Alianţei pentru Integrare Europeană şi va continua procesul de judecată pentru eliminarea din procesul de învăţămînt al conţinutului pro-românesc şi a manualelor de istorie a românilor.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Sergiu Coropceanu a participat la careul festiv de 1 septembrie al Şcolii Auxiliare nr. 7 Adresarea PSD către efectivul Forţelor Armate ale Republicii Moldova cu prilejul a 20-a aniversării de la crearea Armatei Naţionale