Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

La Chişinău a avut loc prima adunare a iniţiatorilor “Puterea Poporului”

|versiune pentru tipar||
PSD / 27 ianuarie 2014
Partidul Social Democrat

La 26 ianuarie, la Chişinău a avut loc prima adunare a iniţiatorilor conceptului “Puterea Poporului”. Iniţiativa privind lichidarea parlamentarismului şi realizarea democraţiei directe în Moldova le-a venit social-democraţilor, care au elaborat şi un proiect de Constituţie, care prevede un nou sistem politic în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, preşedintele PSD, Victor Şelin a precizat că pe parcursul independenţei RM, la conducerea statului au fost diferite partide politice, şi care indiferent de denumirea formaţiunii, au activat doar în interesele proprii. Totodată, liderul PSD a menţionat că problema principală a societăţii noastre- este votarea pe liste de partid, şi drept urmare aceasta poate fi soluţinată prin transmiterea puterii poporului şi lichidarea parlamentarismului actual.

“Este nevoie de a lichida şi instituţia legislativă — Parlamentul RM, şi instituirea unui nou organ al reprezentanţilor poporului «Sfatul Ţării»”, a subliniat Victor Şelin.

Liderul PSD a declarat că, pe viitor asemenea întrevederi se vor desfăşura cu regularitate, astfel ca cetăţenii să aibă posibilitatea de a afla mai multe despre iniţiativa respectivă. În acelaşi timp, mai mulţi membri ai PSD vor merge şi în raioane pentru a petrece înîlniri similare cu cetăţenii şi de a prezenta conceptul “Puterea Poporului”, unde vor fi accentuate avantajele schimbării actualui sistem politic din Republica Moldova.

Sursa: www.psdm.md

Victor Şelin se află într-o vizită oficială la Moscova CEC trebuie să asigure participarea la vor în cadrul alegerilor parlamentare din toamna acestui an a tuturor cetăţenilor, inclusiv şi a celor cu paşapoarte de tip sovietic