Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia Preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Şelin

|versiune pentru tipar||
PSD / 3 aprilie 2014
Partidul Social Democrat

În ultima perioadă, în adresa Partidului Social Democrat tot mai des parvin plîngeri din partea cetăţenilor, cu privire la arestarea terenurilor, sechestrarea acestora sau înstrăinarea terenurilor drept urmare a dispoziţiilor emise de către instanţele de judecată. Astfel terenurile sunt luate pentru a stinge datoriile, dat fiind faptul că această posibilitate este prevăzută în legislaţia naţională şi internaţională.

Partidul Social Democrat face un apel către partidele parlamentare, şi solicită adoptarea imediată a unei legi care interzice exproprierea cotelor de teren arabil în Republica Moldova pe motivul stingerii datoriilor.

Terenurile reprezintă sursa principală şi de multe ori singura sursă de existenţă a cetăţenilor care locuiesc în zonele rurale. De regulă, cotele sunt în arendă, şi astfel acestea nu aduc venituri oamenilor, care ar acoperi minimul de existenţă. Cetăţenii sunt privaţi de posibilitatea de a plăti taxele şi impozitele din cauza lipsei de locuri de muncă în regiunile în care locuiesc, sau din cauza incapacităţii fizice de muncă care îi lipsesc de venituri suplimentare.

Statul este responsabil de situaţia dificilă a persoanelor care trăiesc în sate, şi nu ar trebui să priveze cetăţenii de proprietateaacestora, terenurile arabil care sunt sursă principală şi unica sursă de venit al cetăţeanului şi a familiei sale şi generaţiilor viitoare din Moldova.

Refuzul adoptării proiectului de lege respectiv va fi o dovadă în plus a politicilor antiumane, care sunt realizate de către Coaliţia pro-europeană în raport cu cetăţenii Republicii Moldova.

Sursa: www.psdm.md

Femeile trebuie să participe la actul guvernării Sergiu Coropceanu: Timofti trebuie să demisioneze