Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Rezoluţia Mitingului de doliu organizat de Partidul Social-Liberal cu ocazia împlinirii a 10 ani de la încheierea ostilităţilor de pe Nistru

|versiune pentru tipar||
PSL / 27 iulie 2002
Partidul Social-LiberalExprimînd deplinul respect şi gratitudinea pentru sacrificiul celor ce şi-au pierdut viaţa apărând integritatea teritoriala si suveranitatea nationala a Republicii Moldova;

Protestînd contra atitudinii lipsite de omenie şi compasiune a guvernanţilor faţă de veteranii conflictului de pe Nistru, precum si fata de toti cei care au suferit in urma actiunilor militare din primavara — vara anului 1992;

Apreciind ca semnarea acordului din 21 iulie 1992 a constituit un inceput al contrarevolutiei national-democrate si al reorientarii Republicii Moldova spre structurile eurasiatice;

Fiind convinşi de faptul că solutionarea definitiva a conflictului transnistrean si stingerea acestui focar de instabilitate in Europa de Sud-Est se poate face doar pe cale pasnica, prin mediere internationala si prin dialog civic;

Participanţii la mitingul de doliu din Chişinău, 27 iulie 2002, adopta următoarea rezoluţie:

  1. Cerem autoritatilor de la Chisinau, in cooperare cu OSCE si Consiliul Europei, sa deschida neintirziat un dosar penal al cazului conflictului din estul Republicii Moldova. Consideram sfidator faptul ca pina in prezent adevarul despre conflictul transnistrean, despre inaltele tradari de la Dubasari si Bender nu au fost scoase la iveala, iar autorii lor nu au fost trasi la raspundere penala;
  2. Consideram imposibila negocierea oricarui acord cu un regim separatist antidemocratic, banuit de crime de razboi si de crime economice. Orice dialog cu Tiraspolul poate fi purtat doar dupa ce populatia din unitatea teritorial-administrativa din estul Republicii Moldova va alege in mod democratic si sub supravegherea OSCE si a Consiliului Europei o noua administratie publica locala;
  3. Consideram ca problema transnistreana trebuie soluţionata prin descentralizarea Republicii Moldova si prin acordarea unui statut de largă autonomie regiunii de est a tarii. Salutind eforturile OSCE si a democratiilor occidentale de a ne ajuta in vederea reglementarii conflictului transnistrean, consideram ca discutiile despre federalizarea Republicii Moldova nu ar conduce la solutionarea acestui conflict ci din contra, la escaladarea tensiunilor, la reaparitia unor frictiuni interetnice atit in estul cit si in vestul Republicii Moldova, la reaprinderea unor spirite nationalist-extremiste;
  4. Consideram ca pentru a purcede la un dialog productiv si serios cu Tiraspolul ar fi oportuna anularea tuturor acordurilor anterioare semnate cu administraţia separatistă drept urmare a nerespectării lor de catre autoritatile autoproclamate din estul Republicii Moldova;
  5. Cerem guvernării Republicii Moldova si rugam forurile europene competente să întreprindă măsurile de rigoare pentru eliberarea din închisorile de la Tiraspol a deţinuţilor politici Leşco, Ivanţoc şi Petrov-Popa;
  6. Insistăm ca oficialitatile de la Chisinau să ia măsurile necesare pentru a asigura veteranilor conflictului de pe Nistru, familiilor lor, precum si locuitorilor din comunele transnistrene a judetului Chisinau o existenţă demnă, pe măsura sacrificiului lor.
Rezoluţia Consiliului Regional Nord-Vest al PSL Manifestul protestatarilor împotriva lipsei de poziţie a Guvernului Republicii Moldova faţă de proiectul de Acord propus de OSCE şi a politicii de denigrare şi calomniere a partidelor de dreapta iniţiată de puterea de la Chişinău