Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Soluţia propusă de socialişti a permis deblocarea procedurii de alegere a preşedintelui

|versiune pentru tipar||
PSRM / 11 ianuarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova vine cu următoarele constatări şi declaraţii pe marginea ultimelor evenimente privind alegerea preşedintelui ţării.

  1. Soluţia politică propusă la 4 noimebrie 2011 de cei trei deputaţi ai grupului parlamentar al socialiştilor — alegerea unui preşedinte apartinic, neutru, competent —, s-a adeverit a fi cu adevărat unica opţiune realistă şi corectă în actualele circumstanţe politice, care a deblocat procedura de alegere a preşedintelui. Ceea ce se întâmplă în aceste zile demonstrează justeţea soluţiei noaste. În context, salutăm iniţiativele care vin din partea societăţii civile şi a mediului de experţi, la modul concret apreciem gestul domnului Oazu Nantoi, care şi-a autoînaintat candidatura la funcţia de preşedinte şi faţă de care avem tot respectul. De asemenea, apreciem gestul PCRM de a înainta candidatura domnului Leonid Talmaci, un profesionist desăvârşit, om de caracter şi statalist, ale cărui merite atât Zinaida Grecianîi, cât şi Igor Dodon le recunosc pe deplin, având ocazia să activeze împreună cu dumnealui în cadrul Guvernului Grecianîi. Ambii candidaţi sunt apartinici şi în linii mari întrunesc criteriile faţă de candidat înaintate anterior de PSRM, care precondiţie pentru oferirea celor trei voturi.
  2. Grupul parlamentar al socialiştilor este în aşteptarea unei decizii ferme din partea Alianţei de guvernare, care, până la moment, esteunica forţă politică ce nu a înaintat un candidat apartinic de alternativă şi nu se grăbeşte să contribuie la modul practic la deblocarea crizei politice. În condiţiile actuale, PSRM consideră că ar fi un gest de corectitudine şi maturitate politică din partea AIE susţinerea de către ei a candidaturii domnului Leonid Talmaci, deoarece în aşa mod Republica Moldova va avea, în premieră, un preşedinte de larg consens, susţinut cu majoritatea absolută de 101 voturi. Manifestăm speranţa că AIE va demonstra responsabilitate şi se va implica la modul real, nu declarativ, în soluţionarea problemei alegerii preşedintelui Republicii Moldova. Există deja trei opţiuni: doamna Zinaida Grecianîi, domnul Oazu Nantoi, domnul Leonid Talmaci. AIE ar putea susţine una din aceste candidaturi apartinice, pe cea care are cele mai mari şanse să întrunească majoritatea voturilor şi să pună capăt crizei politice din ţară. Sau ar putea să vină cu o proprie candidatură apartinică, cu şanse reale, în termenul limită care a mai rămas.

Serviciul de presă PSRM
Sursa: dodon.md

Socialiştii sunt gata să voteze o candidatură apartinică propusă de AIE sau de AIE + PCRM Socialiştii cer demisia de onoare a preşedintelui interimar al statului