Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Iniţiativa socialiştilor de susţinere a producătorilor autohtoni a fost respinsă de comunişti

|versiune pentru tipar||
PSRM / 4 iulie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, în cadrul Comisiei parlamentare agricultură şi industria alimentară, a avut loc examinarea iniţiativei legislative a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la operarea de modificări şi completări la Legea nr. 96-XVI din 13.04.2007 “Privind achiziţiile publice”.

Documentul a provocat reacţii neunivoce din partea membrilor comisiei, în special din partea reprezentanţilor fracţiunii comuniştilor.

În urma dezbaterilor, proiectul de lege prezentat de socialişti a beneficiat de o apreciere pozitivă, acumulînd voturile favorabile ale majorităţii comisiei parlamentare.

Proiectul de lege în cauză prevede acordarea de sprijin producătorilor autohtoni în procesul de desemnare a învingătorului pentru dreptul de obţinere a comenzilor publice. Astfel, în cadrul aprecierii şi comparării ofertelor, organul contractant va avea obligaţia să aplice o marjă preferenţială în favoarea ofertelor de mărfuri autohtone şi ofertelor de executare a lucrărilor de către companiile-rezidente ale Republicii Moldova, totodată mărimea marjei nu va depăşi 15 procente din valoarea celei mai bine cotate oferte.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii sînt contra îngrădirii dreptului cetăţeanului de a alege liber persoana care îl va reprezenta în instanţa de judecată Balanţa de plăţi a Republicii Moldova: diagnosticul se confirmă