Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău

|versiune pentru tipar||
PSRM / 4 octombrie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser, la solicitarea diplomatului american.

În cadrul întrevederii părţile au făcut un schimb de informanţii privind situaţia social-politică şi economică din ţară, exprimîndu-şi opiniile şi viziunile faţă de evoluţiile acestora.

Igor Dodon a menţionat că PSRM susţine ideia integrării Republicii Moldova în proiectele euroasiatice. Dar, în acelaţi timp, partidul va avea o atitudine practică şi realistă faţă de relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

“În relaţiile cu Uniunea Europeană trebuie să insistăm asupra atingerii a trei obiective importante: obţinerea în cel mai scurt timp a unui regim liberalizat de vize, comerţ asimetric aprofundat, investiţii pentru implementarea reformelor în toate domeniile pentru a atinge standardele europene”, a specificat Dodon.

Referindu-se la iniţiativa aderării Republicii Moldova la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Dodon a specificat că atîta timp cît în Parlament nu există o majoritate parlamentară în susţinerea acestei idei, orice iniţiativă de acest gen nu se va încununa cu succes.

Diplomatul American a salutat ritmul de dezvoltare a PSRM, menţionînd importanţa apariţiei pe arena politică a Moldovei a unei formaţiuni moderne cu viziuni clare.

Sursa: socialistii.md

Garda Tînără a organizat o acţiune dedicată Zilei internaţionale a animalelor Ziua profesională a lucrătorilor din învăţămînt