Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii lansează ideia semnării Pactului Pentru o Moldovă Modernă, Economic Puternică, Independentă şi Suverană

|versiune pentru tipar||
PSRM / 21 noiembrie 2013 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, în cadrul unui briefing în Parlament, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a lansat iniţiativa semnării unui Pact Pentru o Moldovă Modernă, Economic Puternică, Independentă şi Suverană, cu scopul de a consolida toate forţele din ţara care pledează pentru o Moldovă modernă, puternică din punct de vedere economic, independentă şi suverană.

Igor Dodon a îndemnat forţele sănătoase din societatea moldovenească să se alăture acestei iniţiative în vederea contracarării fărădelegilor comise de actuala guvernare în domeniul economic, social şi politic, precum şi pentru crearea unui viitor prosper al Moldovei în cadrul Uniunii Vamale, iar în perspectivă, în cadrul Uniunii Euro-Asiatice. Potrivit lui Dodon, de astăzi încep consultările cu Partidele politice ce sînt gata să se alăture acestui Pact, iar consultările cu societatea civilă deja au demarat.

Liderul socialiştilor a menţionat că în cadrul campaniei “Moldova are nevoie de ALTCEVA!”, care se desfăşoară pe întreg teritoriul Moldovei, vor fi organizate întrevederi masive cu cetăţenii, cărora li se va comunica informaţia veridică despre plusurile şi minusurile, avantajele şi dezavantajele aderării la Uniunea Europeană, consecinţele semnării acordurilor de la Vilnius.

Sursa: socialistii.md

Pact Pentru o Moldovă Modernă, Economic Puternică, Independentă şi Suverană

Deja de mai bine de patru ani de zile, la guvernare în Republica Moldova se află partidele de dreapta. Cei care au venit în baza unor pogromuri la putere, acţionează în acelaşi fel şi în procesul de guvernare, distrugînd zilnic capacităţile de dezvoltare a ţării şi astfel punînd sub semnul înterbării viitorul Republicii Moldova ca stat.

Impactul negativ al politicilor dezastruoase ale guvernării în această perioadă a atins cote alarmante. Majoritatea sectoarelor economiei au avut de suferit din cauza implicării directe a exponenţilor acestor partide, de la constrîngerile fiscale şi hărţuirea agenţilor economici pînă la vînzarea proprietăţilor profitabile ale statului şi împărţierea sferelor de influenţă în economia naţională.

Sectorul social a avut cel mai mult de suferit. Astăzi, peste 1 milion de cetăţeni se află la limata sărăciei cumplite, iar decalajul social se adînceşte pe zi ce trece. Cele mai vulnerabile pături ale societăţii cum sînt pensionarii, invalizii, familiile cu mulţi copii, mamele singuratice, tinerii au fost lăsaţi să lupte cu problemele cotidiene de unii singuri. Copii sînt privaţi de dreptul constituţional de a învăţa în rezultatul închiderii şi optimizării şcolilor. Exodul populaţiei apte de muncă este în continuă creştere. Aproape jumătate din cei peste 900.000 de tineri din ţară sînt plecaţi la muncă peste hotare, iar cei rămaşi nu-şi pot găsi un un loc de muncă bine plătit.

Nivelul criminalităţii, a fărădelegilor săvîrşite creşte an de an, iar soluţia pentru stoparea acestora este văzută de guvernare prin schimbarea uniformei poliţiştilor şi eliberarea din funcţie a profesioniştilor din sistemul organelor de drept, prin majorarea salariilor şi pensiilor judecătorilor corupţi, prin subordonarea totală a organelor de control şi a procuraturii. Nivelul de libertate a mass-media este dictată din oficiile de partid.

Instalarea pe Nistru a punctelor migraţionale, crearea conflictelor artificiale politice în Gagauz-Yeri, renunţarea la valorile moldoveneşti si crestine — sînt paşii realizaţi de guvernare pentru o divizare şi mai mare a societăţii noastre, subminare a suvernităţii şi independenţei Moldovei.

Pe fundalul eşecului total a politicii interne guvernarea a arborat drapelul integrării europene acceptind calificativul de istorie sau poveste de succes din partea străinilor. În mod antidemocratic, contrar constituţiei RM partidele de dreapta au secretizat acordurile pe care doresc să le semneze cu Uniunea Europeană şi au privat cetăţenii de informaţia obiectivă cu privire la impactul acestora.

În acelaşi timp, reprezentanţii actualei puteri, au deteriorat în mod drastic relaţiile cu partenerul strategic al Republicii Moldova — Federaţia Rusă, au neglijat în totalitate avantajele pe care le poate oferi integrarea în structurile şi instituţiile din est — Uniunea Vamală şi in perspectiva Uniunea Euroasiatică, au lipsit de dreptul cetăţenilor de a decide vectorul de dezvoltare externă a Republicii Moldova prin referendum aşa cum prevede Constituţia.

Luînd în consideraţie cele expuse mai sus, subsemnăm pentru

Toate acestea vor servi drept un prim pas pentru consolidarea tuturor forţelor, care sînt diferite după ideologiile lor, abordările şi acţiunile, dar care pledează pentru o Moldovă modernă, puternică din punct de vedere economic, independentă şi suverană.

Sursa: dodon.md

Igor Dodon: Modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2013 Socialiştii propun federalizarea Republicii Moldova