Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PSRM la tema “Atitudinea faţă de guvernare”

PSRM îşi îndeamnă susţinătorii să fie pregătiţi de o mobilizare generală
10 ianuarie 2018
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se pronunţă categoric împotriva unei noi tentative a majorităţii de la guvernare de a captura puterea absolută şi de a suspenda preşedintele ales de popor al Republicii Moldova, prin intermediul Curţii Constituţionale de “buzunar”[]
Consiliul Republican al Partidului Socialiştilor a făcut bilanţul anului 2017
27 decembrie 2017
Anul 2017 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria PSRM. A fost primul an al liderului PSRM, Igor Dodon, în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova[]
Socialiştii s-au pronunţat împotriva adoptării unei legi antidemocratice
22 decembrie 2017
Socialiştii au cerut să nu se includă în mod repetat pe ordinea de zi a şedinţei plenare a Parlamentului, din 22 decembrie, proiectul de lege care interzice programele informative şi analitice ruse în Moldova[]
Ghenadie Mitriuc: Fracţiunea noastră a făcut alegerea în favoarea statului suveran Republica Moldova
15 decembrie 2017
Discursul deputatului din partea fracţiunii PSRM în Parlament din data de 15 decembrie 2017 privind proiectul de lege nr. 260 din 10 august 2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative[]
Orice modificare a Constituţiei poate fi făcută doar de către popor, printr-un referendum
11 decembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă categoric verdictul Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, care a aprobat iniţiativa PDM de a include în Constituţie articolul privind integrarea europeană[]
PSRM se pronunţă categoric împotriva deschiderii oficiului NATO la Chişinău
8 decembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se pronunţă categoric împotriva deschiderii oficiului NATO la Chişinău. Considerăm acest pas drept o încălcare gravă a neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova[]
Votul acordat proiectului scandalos va fi atacat
7 decembrie 2017
Alianţa de la guvernare a votat pentru interzicerea programelor de televiziune ruseşti în Moldova. Iniţiativa a fost adoptată la data de 7 decembrie în a doua lectură cu voturile a 61 deputaţi[]
PSRM este împotriva adoptării legii care interzice aşa-numita “propagandă rusă”
6 decembrie 2017
PSRM îşi exprimă indignarea faţă de dorinţa Partidului Democrat şi a marionetelor acestuia din cadrul Partidului Popular European de a adopta legea care interzice aşa-numita “propagandă rusă”[]
Socialiştii au solicitat reducerea tarifului la gaz pentru populaţie
29 noiembrie 2017
Astăzi, 29 noiembrie, deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor au înaintat autorităţilor actuale cereri în legătură cu majorarea tarifelor[]
PSRM îşi exprimă indignarea faţă de un alt demers al autorităţilor moldoveneşti
28 noiembrie 2017
Partidul Socialiştilor îşi exprimă indignarea faţă de o altă provocare absurdă a autorităţilor moldoveneşti — deportarea nejustificată din Republica Moldova a unui binecunoscut jurnalist de televiziune şi regizor de film documentar, Alexsei Samoletov[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
21 noiembrie 2017
Încă o dată dorim să aducem mulţumiri din numele Partidului Socialiştilor şi în calitate de simpli cetăţeni, fiecărui locuitor al municipiului Chişinău care n-a fost indiferent de soarta oraşului drag[]
Ceban: Eliberarea lui Chirtoacă este un alt aranjament între Plahotniuc şi Ghimpu, despre care am preîntâmpinat din prima zi
10 noiembrie 2017
Preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, a susţinut o conferinţă de presă, la care a exprimat poziţia formaţiunii pe care o reprezintă, privind eliberarea lui Dorin Chirtoacă din arest la domiciliu[]
Socialiştii au cerut Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra legitimităţii numirii Silviei Radu în funcţia de primar interimar al Chişinăului
9 noiembrie 2017
Astăzi, 9 noiembrie, deputaţii Partidului Socialiştilor, au depus la Curtea Constituţională contestarea privind numirea Silviei Radu în funcţia de primar general interimar al municipiului Chişinău[]
Socialiştii şi comuniştii au semnat moţiunea simplă asupra activităţii judecătorilor Curţii Constituţionale a RM
8 noiembrie 2017
Deputaţii fracţiunii Partidului Socialiştilor au semnat astăzi, 8 noiembrie, împreună cu deputaţii fracţiunii Partidului Comuniştilor, moţiunea simplă asupra activităţii judecătorilor Curţii Constituţionale a RM[]
PSRM: Astăzi a avut loc un atac raider fără precedent asupra Primăriei municipiului Chişinău
6 noiembrie 2017
Bogdan Ţîrdea, Vasile Bolea şi Alexandr Odinţov au susţinut o conferinţă de presă pe 6 noiembrie, în cadrul căreia au argumentat nelegitimitatea numirii viceprimarilor Chişinăului şi necesitatea desfăşurării referendumului privind demisia lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general al capitalei[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la represiunile politice şi persecuţiile opoziţiei
3 noiembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă categoric încercările de represiune politică împotriva preşedintelui organizaţiei Vulcăneşti, membru al Consiliului Republican al PSRM, Roman Tiutin[]
Patria noastră este Moldova. Limba noastră este moldovenească.
31 octombrie 2017
Partidul Socialiştilor se opune categoric modificării articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova, care proclamă limba moldovenească ca limbă de stat a Republicii Moldova, şi legalizării limbii române în această calitate[]
“NU” referendumului — înseamnă “DA” corupţiei!
30 octombrie 2017
Socialiştii au prezentat informaţii care demonstrează gradul avansat de corupţie la nivelul conducerii primăriei Chişinău[]
Declaraţia PSRM privind circul organizat de PD, PL, PAS, DA şi alţii
26 octombrie 2017
În ultimele zile, opinia publică din Republica Moldova asistă la un spectacol de prost gust jucat de actuala guvernare şi de Partidul Liberal în scopul protejării Primarului capitalei Dorin Chirtoacă în preajma referendumului de demitere a sa, din 19 noiembrie 2017[]
PSRM propune lipsirea judecătorilor CC de dubla cetăţenie şi tragerea la răspundere penală
23 octombrie 2017
Deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, o iniţiativă legislativă, care va fi înregistrată în parlament joi, 26 octombrie[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM şi-a prezentat poziţia cu privire la decizia CC din 17 octombrie
19 octombrie 2017
Fracţiunea parlamentară a PSRM, cea mai mare fracţiune din Parlamentul RM, şi-a prezentat astăzi, 19 octombrie, poziţia cu privire la decizia Curţii Constituţionale din 17 octombrie[]
PSRM se declară dispus să ia măsuri hotărîte în vederea protejării Constituţiei şi a instituţiei prezidenţiale
18 octombrie 2017
Partidul Socialiştilor condamnă categoric tentativa de uzurpare a puterii, întreprinsă la data de 17 octombrie de majoritatea de la guvernare, cu implicarea membrilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova[]
Decizia Curţii Constituţionale confirmă necesitatea trecerii la republică prezidenţială
17 octombrie 2017
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în cadrul briefingului din 17 octombrie că decizia Curţii Constituţionale privind interpretarea articolului 98 alineatul (6) din Constituţia Republicii Moldova este o dovadă suplimentară a necesităţii desfăşurării alegerilor parlamentare anticipate şi trecerea la republică prezidenţială[]
Partidul Socialiştilor îndeamnă cetăţenii să salveze Chişinăul
16 octombrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a dat start campaniei de pregătire a referendumului privind demisia lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general al Chişinăului[]
Partidul Socialiştilor a început Campania electorală la referendumul local privind revocarea lui Dorin Chirtoacă
13 octombrie 2017
Pe 12 octombrie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a fost înregistrat în calitate de participant în campania electorală a Referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din funcţia de Primar general de Chişinău[]
PSRM a depus documentele de înregistrare în calitate de participant în campania de promovare a Referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă
12 octombrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a depus documentele de înregistrare în calitate de participant în campania de promovare a Referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din funcţia de Primar general de Chişinău[]
Apel al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova către cetăţeni în legătură cu intenţiile partidelor pro-europene de a face front comun
6 octombrie 2017
La diferite etape din istoria sa de independenţă, Republica Moldova a fost condusă de politicieni şi partide care au urmărit scopul îmbogăţirii personale, iar un efect direct al acestei aşa-zise politici a fost distrugerea ţării şi sărăcirea poporului[]
Participanţii la proteste s-au expus în sprijinul Preşedintelui Republicii Moldova
24 septembrie 2017
Pe 24 septembrie au avut loc mitinguri în trei oraşe ale republicii: Bălţi, Anenii Noi şi Cahul. Protestele naţionale au fost organizate de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. La proteste au participat aproximativ 20 de mii de oameni[]
Fracţiunea PSRM boicotează şedinţa parlamentului
21 septembrie 2017
Astăzi, 21 septembrie, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor a părăsit sala de şedinţe a parlamentului în semn de protest împotriva uzurpării organului legislativ de către majoritatea parlamentară[]
Pe 24 septembrie Partidul Socialiştilor va organiza mitinguri şi marşuri în sprijinul iniţiativelor Preşedintelui RM
19 septembrie 2017
Astăzi, 19 septembrie, a avut loc şedinţa de lucru a conducerii Partidului Socialiştilor (PSRM), în cadrul căreia au fost discutate acţiunile în sprijinul iniţiativelor Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care vor avea loc pe data de 24 septembrie în nordul, sudul şi centrul republicii[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la inadmisibilitatea modificării Constituţiei Republicii Moldova
12 septembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă categoric iniţiativa Partidului Democrat din Moldova de a introduce integrarea europeană în Constituţia ţării ca orientare strategică a Republicii Moldova[]
Referendumul pentru revocarea primarului de Chi?in?u va avea loc pe 19 noiembrie
12 septembrie 2017
Consiliul municipal a numit data referendumului privind revocarea din funcţie a primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă[]
Declaraţia Comitetului Executiv Politic al PSRM
5 septembrie 2017
Astăzi, 5 septembrie 2017, a avut loc şedinţa Comitetului Executiv Politic al PSRM. Comitetul Executiv Politic al PSRM afirmă că situaţia socio-economică din ţară continuă să se deterioreze în mod semnificativ[]
Pe 24 septembrie socialiştii vor ieşi la proteste în masă
2 septembrie 2017
Pe 24 septembrie ieşim la proteste pentru a ne exprima poziţia cu privire la cele 4 întrebări supuse referendumului, care a fost anulat de către Curtea Constituţională la ordinele majorităţii parlamentare. În zilele următoare vom decide cum să organizăm aceste proteste — în raioane sau pe zone[]
Voinţa poporului este legea supremă în ţara noastră!
28 iulie 2017
Consiliul Republican al PSRM condamnă categoric decizia anti-populară a Curţii Constituţionale, prin care se declară cu încălcări grave ale legislaţiei ţării şi normelor legale internaţionale, “neconstituţională” iniţiativa Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon privind organizarea referendumului consultativ[]
Declaraţia PSRM referitor la Declaraţia majorităţii parlamentare cu privire la Transnistria, adoptată în data de 21.07.2017
21 iulie 2017
PSRM condamnă cu fermitate acţiunile provocatoare şi declaraţiile privind problema transnistreană ale majorităţii parlamentare, condusă de Partidul Democrat[]
Consilierii municipali din partea PSRM au refuzat să voteze pentru candidatura secretarului CMC
30 iunie 2017
Fracţiunea Partidului Socialiştilor (PSRM) în Consiliul municipal a refuzat joi, 29 iunie, în cadrul şedinţei CMC, să voteze pentru purtătorul de cuvânt al primarului, Vadim Brânzaniuc, care a fost propus în calitate de secretar al Consiliului municipal[]
Vlad Batrîncea: Acest Parlament trebuie dizolvat
22 iunie 2017
Acest Parlament trebuie dizolvat, dacă noi pretindem că Republica Moldova este o ţară parlamentară. Noi, deputaţii, nu putem audia nici Guvernul, nici un ministru, nici procuratura generală[]
Ion Ceban: Referendumul municipal trebuie să fie organizat concomitent cu cel naţional
15 iunie 2017
Pe data de 15 iunie, fracţiunea PSRM a anunţat în cadrul briefingului de presă că vor depune toate eforturile ca referendumul de demitere a edilului capitalei, Dorin Chirtoacă să aibă loc concomitent cu referendumul naţional consultativ[]
PSRM se expune împotriva reformei administrativ-teritoriale, propusă de Guvernul Filip
15 iunie 2017
Guvernul Pavel Filip insistă pe reforma administrativă, care presupune lichidarea mai multor localităţi ale Moldovei şi formarea, în locul actualelor 32 de raioane, a 9 regiuni mari. Această reformă înseamnă revenirea la “judeţe”, care au existat în Moldova în perioada 1998–2003[]
Guvernul Filip — o ameninţare la adresa securităţii RM
14 iunie 2017
Fracţiunea Partidului Socialiştilor a prezentat astăzi, 14 iunie, iniţiativa cu privire la înaintarea moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Filip[]
Fracţiunea PSRM în Parlament: Vom lupta până la capăt împotriva acestui proiect de lege anti-popular, anti-constituţional, anti-democratic
13 iunie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se expune categoric împotriva tentativelor Partidului Democrat din Republica Moldova şi sateliţilor săi cu privire la interzicerea difuzării ştirilor şi programelor analitice ruseşti[]
Socialiştii s-au expus împotriva ratificării protocolului militar cu România
9 iunie 2017
Astăzi, 9 iunie, pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului Republicii Moldova, a fost inclusă chestiunea re-examinării proiectului de lege privind ratificarea Protocolului adiţional a Acordului dintre guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României în domeniul militar[]
Socialiştii au solicitat alegeri locale anticipate
6 iunie 2017
La şedinţa de astăzi a Consiliului municipal, care a fost convocată la iniţiativa socialiştilor, au venit numai consilierii fracţiunii Partidului Comuniştilor şi consilierul independent, Ion Ştefăniţă. Celorlalţi, practic, nu le pasă de ceea ce se întâmplă în oraş[]
Socialiştii au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului
2 iunie 2017
Astăzi, 2 iunie, fracţiunea Partidului Socialiştilor a părăsit sala de şedinţe a Parlamentului, în semn de protest împotriva deciziei majorităţii parlamentare de a nu organiza audieri privind scandalul diplomatic, provocat de expulzarea a cinci diplomaţi ruşi, pe data de 29 mai[]
PSRM solicită demisia ministrului Afacerilor Externe
2 iunie 2017
Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor a înregistrat pe data de 2 iunie iniţiativa privind moţiunea simplă adresată ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene[]
Zinaida Greceanîi: Partidul Socialiştilor condamnă decizia guvernului de a expulza cinci diplomaţi ruşi
29 mai 2017
Partidul Socialiştilor condamnă această decizie. Noi vrem să prietenim cu Rusia, noi trebuie să refacem relaţiile cu această ţară care este partenerul nostru strategic, dar nu să stricăm relaţiile cu ea aşa cum o face actuala guvernare în interesul protectorilor săi internaţionali[]
Partidul Socialiştilor este categoric împotriva restricţiilor privind libertatea de exprimare în interesul puterii “democrate”
24 mai 2017
Partidul Socialiştilor pledează categoric împotriva iniţiativei democraţilor de adoptare a legii cu privire la aşa numita “luptă cu propaganda” anunţată de eurounioniştii de la putere[]
Parlamentul a examinat moţiunea simplă înaintată Corinei Fusu
28 aprilie 2017
Pe data de 28 aprilie, Parlamentul a examinat moţiunea simplă împotriva Ministrului Educaţiei, Corina Fusu înaintată de Partidului Socialiştilor din Republica Moldova[]
Fracţiunea PSRM solicită examinarea în Parlament a proiectului de lege cu privire la sistemul mixt de vot
19 aprilie 2017
Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a elaborat o iniţiativă legislativă în susţinerea tuturor propunerilor formulate de Preşedintele Republicii Moldova, privind sistemul mixt de vot[]
PSRM îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal
12 aprilie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi reiterează poziţia privind neacceptarea categorică a iniţiativei Partidului Democrat cu privire la trecerea la sistemul electoral uninominal[]
Deputaţii socialişti au depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la majorarea amenzilor şi stabilirea bonusului pentru poliţişti
10 aprilie 2017
Astăzi, 10 aprilie, deputaţii fracţiunii Partidului Socialiştilor au depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la normele legale referitoare la majorarea amenzilor contravenţionale în Republica Moldova[]
Socialiştii au depus o sesizare la Curtea Constituţională privind unele prevederi din Reforma pensiilor
7 aprilie 2017
Astăzi, 7 aprilie, deputaţii fracţiunii Partidului Socialiştilor, Vladimir Odnostalco şi Vasile Bolea au depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la unele prevederi din Legea “ Privind pensiile de asigurări sociale de stat”, intrate în vigoare în luna ianuarie 2017[]
Fracţiunea PSRM s-a expus împotriva anulării imunităţii deputaţilor
30 martie 2017
Astăzi, 30 aprilie, majoritatea parlamentară a aprobat în primă lectură proiectul de lege cu privire la retragerea imunităţii deputaţilor. Partidul Socialiştilor s-a expus categoric împotriva adoptării acestei legi, prezentată de deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu[]
La iniţiativa PSRM, a fost constituit grupul de organizare a referendumului privind demisia lui Dorin Chirtoacă
25 martie 2017
Adunarea constitutivă a grupului pentru organizarea şi desfăşurarea unui referendum privind revocarea primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut loc astăzi, 25 martie, în capitala ţării[]
Majorarea tarifelor — un nou act de genocid social
20 martie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă cu vehemenţă indignarea faţă de noua decizie a ANRE cu privire la majorarea tarifelor comunale[]
Socialiştii iniţiază un referendum pentru demiterea primarului general al Chişinăului
14 martie 2017
“Primarul general al Chişinăului va fi demis”, — despre acest lucru a declarat la briefingul de astăzi, şeful fracţiunii Partidului Socialiştilor în Consiliul municipal Chişinău, Ion Ceban[]
Fracţiunea PSRM a anunţat că este gata să se consulte cu cetăţenii
10 martie 2017
PSRM a anunţat despre disponibilitatea de a se consulta cu populaţia, privitor la susţinerea iniţiativei Preşedintelui Republicii Moldova de a abroga legea, care pune pe umerii cetăţenilor plata miliardelor furate din sistemul bancar moldovenesc[]
PSRM respinge categoric iniţiativa PDM privind sistemul electoral uninominal
7 martie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se pronunţă împotriva iniţiativei PDM privind trecerea la votul uninominal pentru alegerile parlamentare[]
Socialiştii au înaintat o moţiune simplă împotriva miniştrilor Transportului şi Sănătăţii
3 martie 2017
În această săptămână, Fracţiunea Partidului Socialiştilor a înaintat, în Parlament, o moţiune simplă împotriva a doi miniştri — Transportului şi Sănătăţii[]
PSRM cere încetarea represiunilor împotriva activiştilor săi
2 martie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova este indignat de arestul activistului său, deputatului Adunării Populare a Găgăuziei, preşedintelui organizaţiei de partid teritoriale PSRM din raionul Vulcăneşti, membrului Consiliului Republican al PSRM, Roman Tiutin[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înaintat, în Parlament, o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii
24 februarie 2017
Astăzi, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a înaintat o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Ruxanda Glavan, în legătură cu majorarea tarifelor la serviciile medicale[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
20 februarie 2017
Astăzi, ONU marchează Ziua Mondială a Justiţiei Sociale. În fiecare an, statele-membre ale ONU organizează la nivel naţional acţiuni orientate spre consolidarea justiţiei sociale în societate[]
PSRM iniţiază un referendum pentru anularea Legii prin care populaţia este impusă să achite miliardul furat
25 ianuarie 2017
La 28 decembrie 2016, Preşedintele Republicii Moldova, ales în cadrul unor alegeri directe, a prezentat iniţiativa de anulare a Legii care pune pe seama cetăţenilor Republicii Moldova, întoarcerea miliardelor furate din domeniul financiar-bancar[]
Socialiştii au organizat o acţiune de protest împotriva majorării tarifelor la energia electrică
20 decembrie 2016
Astăzi, Partidul Socialiştilor a organizat o acţiune de protest în faţa sediului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Socialiştii au protestat împotriva intenţiei de a majora din nou preţul la curentul electric[]
Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu
8 decembrie 2016
Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă asupra activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu care a permis o serie de nereguli grave în cadrul ministerului pe care îl conduce[]
Majorarea vîrstei de pensionare. Genocidul social continuă
7 decembrie 2016
Astăzi, deputaţii socialişti, Vlad Batrîncea, Vladimir Odnostalco şi Grigore Novac au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au exprimat indignarea faţă de reforma sistemului de pensii, aprobarea căreia se doreşte pînă la finele anului curent[]
Igor Dodon: Are loc tergiversarea intenţionată a validării alegerilor Preşedintelui ales al Republicii Moldova
6 decembrie 2016
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că validarea alegerilor de Curtea Constituţională este în mod intenţionat amînată[]
PSRM este împotriva deschiderii oficiului NATO în Republica Moldova
1 decembrie 2016
Adoptarea de către majoritatea parlamentară a deciziei privind deschiderea unui oficiu NATO în capitala Moldovei, este o încălcare gravă a principiului de neutralitate a Republicii Moldova[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova referitor la continuarea represiunilor politice din partea regimului de la guvernare
18 noiembrie 2016
Partidul Socialiştilor constată că împotriva reprezentanţilor opoziţiei continuă să fie intentate dosare penale. De data aceasta, în vizorul maşinii de represalii a regimului de la guvernare a ajuns unul din activiştii partidului de opoziţie “Partidul Nostru”[]
Socialiştii au sesizat CC privind încălcările grave comise de Guvernul Filip la asumarea răspunderii în privinţa pachetului de 7 legi | 
4 octombrie 2016
După cum a promis, astăzi, Igor Dodon a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care a atacat procedura de examinare a moţiunii de cenzură înaintată de socialişti contra guvernului Filip[]
Igor Dodon: Decizia de astăzi este ilegală. Contestăm la Curtea Constituţională şi înaintăm o altă moţiune de cenzură
3 octombrie 2016
Despre aceasta a anunţat Igor Dodon, preşedintele PSRM după ce şedinţa Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorum. Liderul socialiştilor a explicat motivele de ce decizia de respingere a moţiunii de cenzură împotriva guvernului Filip este ilegală[]
Igor Dodon a depus moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip
27 septembrie 2016
Astăzi, Igor Dodon a depus la Cancelaria Parlamentului moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip, iniţiată de socialişti şi semnată de 37 de deputaţi[]
Socialiştii au protestat împotriva majorării tarifelor la energia electrică şi termică. Ei au cerut instituirea unui moratoriu şi diminuarea tarifelor | 
16 septembrie 2016
Astăzi, în timp ce ANRE desfăşura o şedinţă de aprobare a majorării tarifelor la energia termică şi cea electrică, deputaţii PSRM în Parlamentul RM, consilierii municipali, membri şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest împotriva acestor majorări[]
Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională decretul cu privire la acordarea cetăţeniei RM lui Traian Băsescu | 
26 august 2016
Deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă decretul preşedintelui ţării, Nicolae Timofti cu privire la acordarea cetăţeniei moldoveneşti ex-preşedintelui României, Traian Băsescu[]
Igor Dodon a criticat dur activitatea Guvernului Filip şi a făcut 5 recomandări executivului şi majorităţii parlamentare
27 iulie 2016
Astăzi, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului de examinare a moţiuniii de cenzură împotriva Guvernului Filip, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a supus unei critici dure activitatea cabinetului de miniştri şi a făcut 5 recomandări Guvernului[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM, Vasile Bîtca
15 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM, Vasile Bîtca[]
Socialiştii cer formarea unei comisii parlamentare de anchetă a furtului miliardului cu participarea expertilor străini
12 iulie 2016
Dezvăluirile din ultimul timp referitor la furtul miliardului arată că mai multe instituţii ale statului au fost copărtaşe la acel furt sau au cunoscut despre el însă au tăcut. Acest fapt ne face să ne convingem că instituţiile responsabile sunt dezinteresate în identificarea tuturor celor implicaţi în jaful secolului[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra viceprim-ministrului pe probleme sociale, Gheorghe Brega
7 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii viceprim-ministrului Gheorghe Brega[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari
1 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari. Socialiştii afirmă că prin acţiunile sale, ministrul a adus prejudicii grave statului Republica Moldova[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş
23 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM, a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş[]
Socialiştii au depus la Curtea Constituţională o contestaţie împotriva Legii “Cu privire la statutul municipiului Chişinău” | 
22 iunie 2016
Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă Legea “Cu privire la statutul municipiului Chişinău”, adoptată săptămîna trecută[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc
17 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, Iurie Chirinciuc, deoarece domeniul pe care îl conduce este într-o stare deplorabilă şi situaţia s-a agravat şi mai mult[]
Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu
9 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM a înregistrat moţiunea simplă contra ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu deoarece Ministerul Finanţelor prin măsurile de politică bugetar-fiscală, nu este capabil să răspundă provocărilor cu care se confruntă ţara[]
Socialiştii îl acuză pe Şalaru de vînzarea tehnicii militare moldoveneşti peste hotare şi anunţă despre înregistrarea unei moţiuni simple împotriva ministrului
2 iunie 2016
Trei instalaţii militare antiaeriene au fost vîndute de Ministerul Apărării al Moldovei contra sumei de 660 mii de dolari. Informaţia în cauză a fost făcută publică astăzi de către deputaţii din partea Partidului Socialiştilor[]
Socialiştii au înregistrat moţiunea simplă de cenzură contra ministrului Corina Fusu | 
27 mai 2016
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a declarat în cadrul unui briefing că fracţiunea PSRM va iniţia în fiecare săptămînă căte o moţiune simplă de cenzură şi va chema la raport în plenul parlamentului cîte un ministru[]
Fracţiunea PSRM a elaborat proiectul privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip | 
26 mai 2016
Proiectul privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip este gata. La momentul actual, 24 de deputaţi ai Partidului Socialiştilor au semnat documentul[]
Peste 20 de mii de persoane au participat la marşul “Pentru Moldova” organizat de PSRM în 5 raioane ale ţării | 
16 aprilie 2016
Astăzi, peste 20 de mii de persoane au participat la marşul “Pentru Moldova”, organizat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova în raioanele Ungheni, Soroca, Edineţ, Anenii-Noi, Cahul[]
Socialiştii au protestat în faţa Guvernului împotriva puterii oligarhice | 
10 februarie 2016
Partidul Socialiştilor a decis să cheme cetăţenii la o acţiune de protest, deoarece încercările de a oferit conducerii un termen de 30 de zile pentru a soluţiona revendicările protestatarilor, nu vor avea nici un efect pozitiv[]
PSRM: presiunile şi protestele paşnice trebuie să continue
29 ianuarie 2016
În cadrul Forumului Civic, care s-a desfăşurat astăzi la Chişinău, Igor Dodon a expus poziţia PSRM faţă de propunerile de depăşire a crizei politice din ţară, lansate de speakerul Parlamentului, Adrian Candu[]
Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională investirea Guvernului Filip
21 ianuarie 2016
Deputaţii PSRM consideră că votarea de ieri a fost una ilegală şi cer anularea hotărîrii Parlamentului RM cu privire la investirea Guvernului sub conducerea lui Pavel Filip[]
Toţi la proteste! | 
20 ianuarie 2016
Partidul Socialiştilor constată că regimul oligarhic din Moldova a depăşit toate limitele admisibile. Începînd cu 16 ianuarie, puterea de stat, în Moldova, este uzurpată[]
Socialiştii iniţiază demisia lui Dorin Chirtoacă
19 ianuarie 2016
Consilierii municipali PSRM au anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că iniţiază un referendum de demisie a lui Dorin Chirtoacă aducînd mai multe argumente convingătoare în susţinerea acestei idei[]
Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui RM de numire a domnului Pavel Filip în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru | 
18 ianuarie 2016
PSRM consideră că acest decret este anticonstituţional deoarece au fost încălcaţi termenii constituţionali de semnare a acestuia precum şi procedura de creare a majorităţii parlamentare absolute[]
Circa 20 mii de cetăţeni au participat la mitingul contra actualei guvernări oligarhice şi în susţinerea alegerilor anticipate, organizat de PSRM | 
16 ianuarie 2016
Astăzi, în Chişinău, Partidul Socialiştilor din RM a organizat o acţiune de protest de amploare împotriva actualei guvernări, în susţinerea dizolvării Parlamentului şi desfăşurării alegerilor anticipate[]
Socialiştii nu au admis alegerea unui alt guvern antisocial
5 ianuarie 2016
După cum au declarat, deputaţii Partidului Socialiştilor nu au participat la şedinţa Parlamentului RM cu privire la alegerea Guvernului Ion Sturza[]
Socialiştii nu vor participa la şedinţele Parlamentului la care va fi desemnat Guvernul şi cer demisia in-corpore a membrilor Curţii Constituţionale
30 decembrie 2015
Fracţiunea parlamentară a socialiştilor declară că nu va vota nici un candidat pentru funcţia de prim-ministru, precum şi nu va participa la şedinţele respective ale Parlamentului, dedicînd acest timp întîlnirilor cu cetăţenii în raioanele ţării[]
Declaraţia Comitetului Executiv al PSRM: uzurparea puterii — crimă împotriva poporului fără termen de prescripţie
16 decembrie 2015
PSRM constată faptul că aflîndu-se în disperare totală, partidele care au adus ţara şi poporul în pragul cumplit al sărăciei, dar şi vulnerabilităţii statalităţii Republicii Moldova, sfidînd continuu prevederile Constituţiei RM, mai încearcă să se menţină la guvernare[]
Declaraţia PSRM: Stăm pînă la Victorie!
4 decembrie 2015
De mai bine de trei luni de zile durează acţiunea de protest naţională, iniţiată de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova[]
Progresul moldovenesc: 10 paşi de Făurire | 
29 noiembrie 2015
În cei şase ani de guvernare iresponsabilă, inumană a eurounioniştilor, Moldova a ajuns în pragul prăpastiei. Sărăcia, dezmăţul criminalităţii şi corupţiei, acapararea instituţiilor publice de către grupările oligarhice — acesta este rezultatul aşa-zisei “istorii de succes a integrării europene”[]
Soluţia pentru salvarea Republicii Moldova din criza politică | 
11 noiembrie 2015
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a invitat fracţiunile parlamentare la consultări publice pe marginea a două subiecte importante[]
PSRM nu va participa la consultările cu Preşedintele RM
9 noiembrie 2015
Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor din RM anunţă că nu va participa la consultările cu Preşedintele RM, în vederea desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru[]
Dodon a criticat dur guvernul Streleţ
29 octombrie 2015
Astăzi, cel mai probabil va avea loc demisia celui de-al patrulea guvern pldm-ist, şi al doilea demis pentru corupţie[]
Dodon: Avem toate şansele ca, săptămîna viitoare, Guvernul Streleţ să fie demis | 
22 octombrie 2015
Partidul Socialiştilor şi Partidul Comuniştilor au înaintat, astăzi, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Streleţ. În opinia preşedintelui PSRM, Igor Dodon, există toate şansele ca, săptămîna viitoare, actualul cabinet de miniştri să fie demis[]
Socialiştii continuă protestele şi vor înainta o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Streleţ | 
20 octombrie 2015
Astăzi, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că socialiştii vor continua protestele şi presiunile asupra guvernării, insistînd pe demiterea tuturor persoanelor culpabile de situaţia dezastruoasă, în care a ajuns să se afle ţara[]
Luarea de cuvînt a d-lui Igor Dodon la deschiderea sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului
15 octombrie 2015
Mă adresez în primul rînd vouă, celor care munciţi, suferiţi, îi credeţi pe cei care de fapt reprezintă Republica Moldova. Ţara noastră există datorită vouă, nu datorită celor care vă conduc şi fură din rezultatele muncii dvs[]
Socialiştii nu fac pact cu “diavolul” şi cheamă cetăţenii la o acţiune de protest pe 15 octombrie
13 octombrie 2015
Socialiştii anunţă un miting de amploare pentru 15 octombrie, în faţa Parlamentului. În această zi va avea loc prima şedinţă a Legislativului din sesiunea de toamnă, iar socialiştii intenţionează să forţeze demiterea unor demnitari corupţi[]
PSRM şi “Partidul Nostru” au organizat un “coridor al ruşinii” pentru deputaţii alianţei din Parlamentul RM. Socialiştii iniţiază procedura de demisie a lui Adrian Candu | 
8 octombrie 2015
Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor din RM şi reprezentanţii “Partidului Nostru”, împreună cu susţinătorii celor două formaţiuni politice, au organizat o acţiune de protest în faţa clădirii Parlamentului RM[]
Socialiştii şi “Partidul Nostru” au cerut demisia conducerii Procuraturii Generale şi a ANRE
6 octombrie 2015
Astăzi, sute de membri şi susţinători ai PSRM şi “Partidului Nostru” au venit la sediul Procuraturii Generale şi cel al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru a transmite şefilor instituţiilor în cauză cereri de demisie pe care aceştia urmează doar să le semneze[]
PSRM: Da — libertăţii de exprimare! Nu — cenzurii politice în mass-media!
2 octombrie 2015
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova se opune categoric adoptării noilor amendamente la Codul Audiovizualului, propuse de Alianţa de guvernare[]
Peste 50 de mii de cetăţeni au participat la mitingul contra actualei guvernări oligarhice, organizat de PSRM şi “Partidul Nostru” | 
27 septembrie 2015
Astăzi, în capitala Republicii Moldova s-a desfăşurat una dintre cele mai mari acţiuni de protest la nivel naţional desfăşurată împotriva actualei guvernări în cadrul căreia au participat peste 50 de mii de cetăţeni[]
Dodon: Cetăţenii RM au şansa istorică de a se debarasa de guvernarea oligarhică | 
25 septembrie 2015
În seara zilei de ieri, adepţii Partidului Socialiştilor şi “Partidului Nostru” au instalat, în faţa clădirii Parlamentului RM primele cîteva zeci de corturi[]
PSRM cere şedinţă extraordinară a CMC şi eliberarea din funcţie a tuturor funcţionarilor de rang înalt din Primărie | 
22 septembrie 2015
Şefii de direcţii din cadrul Primăriei Chişinău, precum şi conducătorii agenţiilor şi întreprinderilor municipale, care nu au fost angajaţi în bază de concurs trebuie să fie concediaţi[]
Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi s-au întîlnit cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova
22 septembrie 2015
Astăzi, liderii PSRM, deputaţii în Parlamentul RM, Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi au avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Matyas Szilagyi, la solicitarea părţii maghiare[]
La 27 septembrie încep adevăratele proteste sociale împotriva guvernării oligarho-unioniste! | 
21 septembrie 2015
După mai multe acţiuni de protest în faţa sediilor administraţiilor raionale, a instituţiilor publice, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cheamă cetăţenii Republicii Moldova, societatea civilă, partidele politice parlamentare şi extraparlamentare[]
Partidul Socialiştilor solicită convocarea de urgenţă a unei şedinţe extraordinare a Parlamentului şi anunţă mobilizarea generală pentru proteste | 
8 septembrie 2015
Socialiştii consideră că Republica Moldova se află astăzi într-o situaţie prerevoluţionară. Continuă jafurile din sistemul bancar, populaţia sărăceşte în mod dramatic, marii corupţi nu au fost condamnaţi[]
Socialiştii au dat start procesului de organizare a referendumului | 
26 august 2015
Astăzi, deputaţii PSRM, Bolea Vasile şi Vlad Batrîncea au depus o sesizare la Curtea Constituţională pentru a evita interpretările legislative şi a concretiza numărul necesar de semnături ce urmează a fi colectat de grupul de iniţiativă, pentru organizarea referendumului[]
Republica Moldova — stat captiv şi ruinat | 
25 august 2015
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă lansarea acţiunilor de protest pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Declaraţia în cauză a fost făcută, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către liderul formaţiunii, Igor Dodon[]
Igor Dodon: Guvernul pregăteşte lichidarea celor trei bănci problematice | 
14 mai 2015
Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, deputaţii fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au cerut din nou demiterea procurorului general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin[]
Socialiştii insistă să fie închişi hoţii, care au furat miliardele, îi îndeamnă pe cetăţeni să nu voteze pentru partidele oligarhilor şi insistă pentru organizarea alegerilor anticipate | 
12 mai 2015
O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă de către preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon[]
Socialiştii califică drept discriminatorie şi ilegală noua dispoziţie a Codului Educaţiei care prevede eliberarea automată a directorilor instituţiilor de învăţămînt din funcţia deţinută
11 mai 2015
Astăzi, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat sesizarea Partidului Socialiştilor din RM, care îşi exprimă dezacordul în privinţa unor dispoziţii ale noului Cod al Educaţiei[]
Socialiştii cer tribunal internaţional pentru oligarhii care guvernează Moldova | 
21 aprilie 2015
O declaraţie în acest sens a fost făcută, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon[]
PSRM: Asumîndu-şi responsabilitatea pentru adoptarea pachetului de legi cu privire la buget, Guvernul RM a încălcat mai multe articole ale Constituţiei | 
10 aprilie 2015
Deputaţii Partidului Socialiştilor, Vasile Bolea şi Grigore Novac, a depus, astăzi, o sesizare la Curtea Constituţională a ţării, invocînd drept motiv faptul că ieri, 9 aprilie, Guvernul RM şi-a asumat răspunderea politică în faţa Parlamentului RM[]
Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională decizia privind desfăşurarea şedinţei plenare a Parlamentului cu uşile închise | 
27 martie 2015
Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, şi deputatul PSRM, Vladimir Ţurcan, au contestat la Curtea Constituţională decizia Parlamentului RM din 24 martie, 2015, despre desfăşurarea în regim închis a şedinţei în plen a organului legislativ[]
Socialiştii au prezentat raportul de alternativă privind furtul din bănci | 
24 martie 2015
În situaţia cînd sistemul bancar se află în pragul unei crize de lichiditate, iar economia, potrivit prognozelor Băncii Naţionale a Moldovei, intră în starea de recesiune, o astfel de politică este nu doar iraţională, ci şi dăunătoare[]
Socialiştii sînt indignaţi de cazurile revoltătoare de încălcare a drepturilor omului în Moldova şi cer implicarea organizaţiilor internaţionale
19 martie 2015
În Moldova s-a instaurat un regim autoritar, care persecută pentru non-conformism şi atentează la valorile democratice fundamentale, în special la libertatea de exprimare şi libertatea informării în masă[]
Socialiştii au organizat o acţiune de protest împotriva creşterii tarifelor, a preţurilor la mărfuri şi au cerut majorarea pensiilor | 
18 martie 2015
Deputaţi, membri şi adepţi ai Partidului Socialiştilor, au organizat, astăzi, o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare a RM, unde se desfăşoară şedinţele comisiilor parlamentare[]
Consolidarea tuturor forţelor societăţii ca obiectiv de bază pentru victoria poporului moldovenesc şi lansarea statului pe calea dezvoltării | 
17 martie 2015
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Igor Dodon, liderul PSRM, a lansat o declaraţie în adresa societăţii moldoveneşti şi tuturor forţelor politice sănătoase din Moldova[]
Igor Dodon: Am intrat în posesia unor documente care scot în vileag cum au fost furate miliardele
15 martie 2015
Atunci cînd noi, socialiştii, am iniţiat crearea unei comisii speciale a Parlamentului privind elucidarea acţiunilor BNM pe piaţa valutară şi în ceea ce priveşte Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, am înţeles că în acest domeniu sunt multe “pete albe”[]
Igor Dodon: De ce Filat nu-şi dă o palmă peste faţă?
9 martie 2015
Fiecare campanie electorală din ultimii ani fost însoţită de o paradă a declaraţiilor şi a vizitelor din partea granzilor români şi occidentali în favoarea puterii de la Chişinău[]
Deputaţii socialişti au contestat unele articole din noul Cod al Educaţiei şi a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală | 
4 martie 2015
Deputaţii socialişti Ion Ceban, Ala Dolinţa, şi Vlad Batrîncea au contestat astăzi la Curtea Constituţională obligativitatea procurării de către persoanele neangajate în cîmpul muncii a poliţei medicale[]
Comuniştii, democraţii şi liberal-democraţii au votat împotriva revenirii la TVA de 8% pentru producătorii de făină şi ulei de floarea soarelui
4 martie 2015
Membrii Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetări, tineret şi mass-media din partea PCRM, PDM şi PLDM nu au sprijinit propunerea socialiştilor privind reducerea TVA pentru producătorii de făină şi ulei de floarea soarelui de la 20% pînă la 8%[]
Socialiştii cer încetarea majorării tarifelor, revenirea la compensaţii şi insistă asupra demisiei lui Dorin Chirtoacă | 
23 februarie 2015
Deputaţi, membri şi adepţi ai Partidului Socialiştilor din RM au participat, astăzi, la o acţiune de protest în faţa sediului Primăriei mun. Chişinău[]
Igor Dodon susţine că prim-ministrul Gaburici va executa ordinele oligarhilor după care va fi aruncat la gunoi
19 februarie 2015
Preşedintele Partidului Socialiştilor din RM, Igor Dodon, este convins că noul prim-ministru ales al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, este o monedă de schimb în mîinile oligarhilor. O declaraţie în acest sens a fost făcută de Igor Dodon de la tribuna Parlamentului RM[]
Socialiştii cer crearea unei comisii parlamentare şi desfăşurarea audierilor parlamentare pe marginea situaţiei de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank | 
18 februarie 2015
Deputaţi, membri şi adepţi ai Partidului Socialiştilor au organizat, astăzi, o acţiune de protest, în cadrul căreia au cerut din nou crearea unei comisii parlamentare, care ar efectua investigarea modului de sustragere a banilor[]
Socialiştii au propus măsuri urgente pentru depăşirea crizei de pe piaţa valutară | 
17 februarie 2015
Partidul Socialiştilor a elaborat măsuri urgente de depăşire a crizei valutare, declanşate în ţară. Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSRM, Igor Dodon le-a făcut publice[]
Socialiştii au organizat o acţiune de protest în legătură cu lipsa medicamentelor în spitale şi scumpirea preparatelor medicamentoase | 
17 februarie 2015
Deputaţi, membri şi adepţi ai Partidului Socialiştilor din RM au participat, astăzi, la o acţiune de protest, desfăşurată în faţa sediului Ministerului Sănătăţii[]
PSRM cere convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu situaţia din sectorul financiar-bancar şi creşterea preţurilor în ţară
16 februarie 2015
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă categoric autorităţile oficiale ale Moldovei pentru faptul că nu reacţionează la agravarea continuă a situaţiei din Moldova[]
Discursul Zinaidei Greceanîi, liderului fracţiunii PSRM în Parlament
12 februarie 2015
Permiteti-mi din numele celei mai mari fracţiuni a Parlamentului Republicii Moldova — fracţiunea Partidului Socialistilor, să Vă felicit în sfîrşit cu deschiderea sesiunii primavară-vară şi să vă îndemn să depunem toate eforturile pentru a îndreptăţi încrederea, pe care ne-au acordat-o concetăţenii noştri la 30 noiembrie trecut[]
Socialiştii au protestat împotriva majorării preţurilor şi a tarifelor | 
11 februarie 2015
Astăzi, deputaţii şi peste 200 de membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, unde au loc şedinţele comisiilor parlamentare[]
Igor Dodon: Actualii guvernanţi trebuie apucaţi de “faberge”, să dea înapoi toate miliardele furate
31 ianuarie 2015
Despre furturile sistematice de la Banca de Economii am vorbit încă în 2013, dar atunci tot felul de analişti şi politicieni de dreapta spuneau că vorbele mele sunt invenţii şi mă acuzau de radicalism[]
Socialiştii au adoptat o declaraţie cu privire la formarea majorităţii parlamentare
26 ianuarie 2015
La sediul PSRM a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM. La întrunire au participat toţi membrii Consiliului, toţi conducătorii organizaţiilor teritoriale ale partidului, ai aripei de tineret a PSRM, mişcării “Garda Tînără”, toţi membrii fracţiunii parlamentare a PSRM[]
Deputaţii PSRM au depus două sesizări la CC | 
26 ianuarie 2015
Astăzi, deputaţii-socialişti au depus două sesizări la Curtea Constituţională. Prima sesizare ţine de interpretarea dispoziţiilor constituţionale, care vizează modalitatea de convocare a adunării de constituire a Parlamentului[]
Partidul Socialiştilor a cerut demisia guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu | 
19 ianuarie 2015
Astăzi, deputaţii Parlamentului RM, reprezentanţi ai Partidului Socialiştilor, membrii formaţiunii şi adepţii Partidul Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest împotriva conducerii Băncii Naţionale[]
Zinaida Greceanîi a formulat cerinţele socialiştilor faţă de Preşedintele RM
23 decembrie 2014
Despre necesitatea convocării în regim de urgenţă a şedinţei Parlamentului pentru rezolvarea problemelor care au apărut în ultima perioadă în Moldova, a vorbit astăzi Zinaida Greceanîi[]
Cu prilejul marcării aniversării a 70-a a victoriei asupra fascismului socialiştii cer declararea anului 2015 “Anul Marii Victorii”
18 decembrie 2014
La 9 Mai, 2015, se vor împlini 70 de ani de la Victoria asupra fascismului în cel de-al II Război Mondial. Această dată este una fundamentală nu doar pentru toate popoarele fostei URSS, ci şi pentru întreaga omenire[]
Socialiştii cer convocarea de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Securitate şi a Parlamentului
11 decembrie 2014
Partidul Socialiştilor cere convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de Securitate al ţării. Totodată, socialiştii cer convocarea şedinţei Parlamentului în legătură cu deprecierea bruscă a monedei naţionale[]
Igor Dodon: Reducerea preţului de import al gazelor naturale pentru anul 2015 a fost posibilă doar datorita Contractului semnat de guvernul Greceanîi
12 noiembrie 2014
Ieri guvernarea eurounionista s-a grabit sa anunte despre un “nou” succes — semnarea contractului cu Concernul Rus Gazprom de livrare a gazelor naturale la un pret mai redus pentru a. 2015[]
Igor Dodon: De ce se depreciază leul moldovenesc?
3 noiembrie 2014
Cu toate peripeţiile campaniei electorale, au rămas în umbră problemele ce ţin de stabilitatea leului moldovenesc. Totodată, cursul acestuia are un impact semnificativ asupra nivelului de viaţă şi bunăstarea oamenilor[]
Socialiştii insistă ca în şcolile din Republica Moldova să fie studiată istoria propriului stat şi nu a unui stat străin | 
24 octombrie 2014
Astăzi, activiştii PSRM au organizat o acţiune de protest în faţa Judecătoriei Buiucani, unde urma să fie examinată cererea de chemare în judecată, depusă de Asociaţia Istoricilor şi Politologilor “Pro Moldova” împotriva Ministerului Educaţiei[]
Socialiştii au recomandat D-nei Buliga şi întregului Guvern să plece la casa de nebuni | 
21 octombrie 2014
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de activiştii Asociaţiei pentru protecţia drepturilor invalizilor şi veteranilor “Echitate” au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei[]
Socialiştii au cerut Guvernului să stopeze jefuirea cetăţenilor prin intermediul INFOCOM şi Apă-Canal | 
20 octombrie 2014
Astăzi, peste 300 de membrii şi susţinătorii ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de mai mulţi cetăţeni indignaţi de suma pentru serviciile comunale pe care nu le-au folosit[]
Socialiştii vor organiza acţiuni de protest în toate raioanele ţării dacă Guvernarea nu va acorda fermierilor sprijinul promis
15 octombrie 2014
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a avertizat Guvernarea că dacă timp de o săptămînă nu va fi acordat sprijinul financiar promis fermierilor[]
Socialiştii acuză MAI de persecutări împotriva opoziţiei | 
30 septembrie 2014
Astăzi, membrii şi adepţii Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne a RM[]
Igor Dodon cheamă deputaţii din Parlamentul RM să se alăture iniţiativei de iniţiere a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă | 
26 septembrie 2014
Astăzi, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a făcut un apel către toţi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova[]
Socialiştii cer demisia Guvernului şi îndeamnă deputaţii să participă la iniţierea moţiunii de cenzură asupra pachetului de legi asumat de Guvern | 
26 septembrie 2014
Astăzi, peste 300 de membrii şi susţinătorii ai Partidului Socialiştilor au protestat în faţa Guvernului RM. Protestatarii au cerut demisia guvernului Leancă care şi-a asumat răspunderea pentru un nou pachet de legi[]
Socialiştii au protestat împotriva fărădelegilor din Chişinău | 
25 septembrie 2014
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu mai mulţi comercianţi de la Piaţa Centrală, au protestat în faţa Primăriei mun. Chişinău[]
Socialiştii: cerem naţionalizarea BEM şi organizarea audierilor urgente pe marginea situaţiei din sectorul agrar | 
24 septembrie 2014
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au protestat în faţa Ministerului Agriculturii şi au cerut să fie organizate, în mod de urgenţă, audieri pe marginea BEM şi a situaţiei din sectorul agrar[]
Igor Dodon: Vom face tot posibilul ca cei vinovati sa raspunda pentru faptele sale | 
17 septembrie 2014
Astăzi, mai mulţi membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au protestat în faţa Procuraturii Generale şi a Ministerului Agriculturii[]
Peste 50 de mii de persoane au participat la marşul organizat de socialişti “Pentru Moldova în Uniunea Vamală” | 
14 septembrie 2014
Astăzi, la Chişinău, peste 50 de mii de cetăţeni din întreaga ţară au participat la marşul şi mitingul organizat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova “Pentru Moldova în Uniunea Vamală”[]
Socialiştii cheamă cetăţenii la un marş împotriva oligarhilor de la guvernare şi pentru Uniunea Vamală | 
12 septembrie 2014
Igor Dodon, liderul PSRM a organizat un briefing în cadrul căruia a anunţat că PSRM organizează pe data de 14 septembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale un marş pentru Uniunea Vamală[]
Socialiştii cer prelungirea termenului de utilizare a paşapoartelor de tip sovietic pînă pe data de 1 iulie 2015 | 
11 septembrie 2014
Astăti, mai mulţi membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de susţinătorii săi au organizat o acţiune de protest împotriva acţiunilor guvernării de a lipsi de dreptul la vot practic cea mai vulnerabilă pătură a societăţii, oamenii în etate[]
Socialiştii cer convocarea în regim de urgenţă a şedinţei plenare a Parlamentului | 
10 septembrie 2014
Peste o sută de activişti şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii[]
Socialiştii au continuat acţiunile de protest împotriva NATO la Bălţi şi Comrat
5 septembrie 2014
Astăzi, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a continuat să protesteze împotriva participării reprezentaţilor Moldovei la summitul NATO, precum şi împotriva extinderii Alianţei Nord-Atlantice spre Est[]
Socialiştii au organizat o acţiune de protest sub genericul “Nu ne trebuie NATO” | 
4 septembrie 2014
Peste o sută de protestatari, activişti şi simpatizanţi ai PSRM, au participat la o acţiune de protest “Nu ne trebuie NATO”, care s-a desfăşurat în faţa sediului Centrului de documentare NATO şi a Ambasadei SUA în Moldova[]
Denunţarea Acordului cu Uniunea Europeană — obiectivul de bază al socialiştilor şi societăţii moldoveneşti | 
1 septembrie 2014
Pseudoguvernarea, aşa numită “pro-europeană”, ignorînd opinia poporului, a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, consecinţele căruia au fost deja simţite de mii de fermieri, precum şi de zeci de mii de persoane implicate în domeniul agriculturii[]
Partidul Socialiştilor înainte de campania electorală este ţinta numărul unu pentru putere | 
21 august 2014
Partidul Socialiştilor atrage atenţia opiniei publice asupra presiunii fără precedent, pe care o exercită euro-unioniştii de la putere asupra opoziţiei[]
Cinci soluţii ale socialiştilor pentru problema producătorilor agricoli | 
7 august 2014
Socialiştii propun un set de soluţii pentru rezolvarea problemelor din agricultură. Despre aceasta a anunţat liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă[]
PSRM organizează întîlniri pentru Uniunea Vamală cu cetăţenii în toată republica
4 august 2014
Pe parcursul ultimilor săptămîni socialiştii au organizat circa 200 de întrevederi cu cetăţenii în toată ţara, în cadrul cărora oamenii şi-au exprimat dezacordul faţă de cursul proieuropean[]
Igor Dodon: Eurobolşevicii vor să interzică Partidul Socialiştilor
1 august 2014
Eurobolşevicii împroaşcă tot mai tare cu venin. În rîndurile lor începe isteria şi atacurile lor sunt perfide şi răutăcioase ca niciodată[]
Adresarea lui Igor Dodon cu prilejul încheierii sesiunii parlamentare
29 iulie 2014
Iată că am ajuns la finalul unei legislaturi foarte controversate. Şi ajungem şi la capătul unei guvernări corupte, pseudodemocrate şi incompetente[]
Socialiştii vor continua lupta pentru organizarea unui referendum de demitere a lui Chirtoacă
28 iulie 2014
Astăzi, Comisia Electorală Centrală a refuzat să elibereze ligitimaţiile şi listele de prescripţie pentru colectarea semnăturilor reprezentanţilor grupului de iniţiativă privind organizarea unui referendum de demitere a Primarului General de Chişinău Dorin Chirtoacă[]
Igor Dodon: Din interviul pentru Agenţia ITAR TASS
21 iulie 2014
În decursul ultimului an, încă pînă la parafarea, din noiembrie, anul trecut, a Acordului de Asociere cu UE, şi pînă la semnarea şi ratificarea documentului din iulie curent, noi în repetate rînduri am preîntîmpinat actuala guvernare pro-europeană[]
Socialiştii le propun deputaţilor să cumpere produsele moldoveneşti, care nu mai au acces pe piaţa rusă | 
16 iulie 2014
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au protestat în faţa Parlamentului împotriva efectelor pe care le produce Acordul de Asociere cu UE şi în susţinerea agricultorilor[]
Campania de colectare a semnăturilor în favoarea demisiei Primarului de Chişinău este lansată oficial | 
15 iulie 2014
Astăzi, Comisia Electorală Centrală, în cadrul unei şedinţe, a aprobat modelul listelor de subscripţie pentru colectarea semnăturilor în favoarea organizării unui referendum de demitere a Primarului General de Chişinău[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la situaţia politică de moment | 
9 iulie 2014
Timp de 5 ani a aşa zisei guvernări pro-europene, Republica Moldova a degradat în plan economic, politic şi social[]
Socialiştii au continuat protestele la CCA împotriva interzicerii retransmiterii canalurilor de televiziune ruseşti | 
8 iulie 2014
Astăzi, mai mulţi membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au venit din nou la sediului Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru a protesta faţă de acţiunile de reprimare a presei[]
Socialiştii au protestat la CCA împotriva interzicerii retransmiterii canalurilor de televiziune ruseşti | 
7 iulie 2014
Astăzi, circa 200 de membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Consiliului Coordonator al Audiovizualului[]
Poziţia oficială a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în legătură cu interzicerea retransmiterii posturilor de televiziune ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova
4 iulie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova califică această decizie a autorităţilor drept o încălcare flagrantă a tuturor normelor legale şi a principiilor democratice, care sînt declarate de către eurounioniştii aflaţi la putere[]
Socialiştii insistă să fie stopate represaliile împotriva Bisericii Ortodoxe din Moldova!
4 iulie 2014
După semnarea şi ratificarea Acordului privind Asocierea cu UE, regimul politic din Moldova a trecut la represiuni deschise faţă de cei cu opinii opuse[]
Discursul deputatului socialist Igor Dodon în Parlamentul RM
2 iulie 2014
Stimaţi colegi eurounionişti, adică liberali şi democraţi. Vreau să vă spun că sunteţi mai ceva decît cosmonauţii. La o viteză cosmică aţi parafat, aţi semnat şi acum ratificaţi Acordul de Asociere cu UE[]
Încă un pas în vederea organizării Referendumului de demitere a Primarului de Chişinău
1 iulie 2014
Igor Dodon, preşedintele grupului de iniţiativă de organizare a referendumului de demitere a primarului Dorin Chirtoacă a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală pachetul de documente necesar[]
Semnarea acordului este o greşeală istorică cu riscuri enorme pentru Moldova de ordin economic, social, teritorial | 
27 iunie 2014
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut astăzi un briefing în cadrul căruia a menţionat că evenimentul de astăzi — semnarea Acordului de Asociere cu UE — va intra în istoria modernă a RM[]
Proteste şi marşuri, la Bruxelles, împotriva semnării Acordului privind Asocierea | 
27 iunie 2014
Astăzi, circa o sută de adepţi ai Partidului Socialiştilor, precum şi concetăţeni de-ai noştri, locuind, actualmente, în UE, au organizat acţiuni de protest în faţa sediului Comisiei Europene, unde avea loc semnarea Acordului privind Asocierea Moldovei cu UE[]
Noi, socialiştii, ne asumăm angajamentul de a anula oficial Acordul privind Asocierea cu Uniunea Europeană
26 iunie 2014
Luarea de cuvînt a deputatului socialist Igor Dodon la cel de-al 3-lea For parlamentar internaţional “Noile dimensiuni ale dialogului parlamentar în perioada actuală”[]
Socialiştii au cerut oficialilor europeni să respecte Constituţia şi legislaţia RM | 
24 iunie 2014
Astăzi, socialiştii au continuat protestele paşnice împotriva intenţiei guvernării de a semna pe data de 27 iunie curent Acordul de Asociere cu UE, precum şi pentru organizarea unui referendum naţional[]
Peste 3300 de persoane au protestat împotriva Acordului cu UE | 
20 iunie 2014
Astăzi, circa 3300 de socialişti alături de susţinătorii săi au continuat să protestele în vederea determinării actualei Guvernări de a renunţa la semnarea pe data de 27 iunie curent a Acordului de colaborare cu UE[]
Autorităţile restricţionează prin toate modalităţile acţiunile paşnice de protest ale socialiştilor | 
19 iunie 2014
Astăzi, peste 1500 de protestanţi au venit în faţa Guvernului pentru a-şi exprima dezacordul cu intenţia conducerii RM de a semna pe data de 27 iunie a Acordului de Asociere cu UE[]
Protestele împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE continuă în Chişinău şi alte raioane din republică | 
18 iunie 2014
Astăzi socialiştii au continuat şirul acţiunilor de protest împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE şi pentru organizarea unui referendum naţional în cadrul căruia poporul să decidă ce viitor îşi doreşte: cu Uniunea Vamală sau cu Uniunea Europeană[]
Protestele pentru Moldova în Uniunea Vamală iau amploare în toată ţara
17 iunie 2014
Deja circa o lună de zile în Chişinău socialiştii desfăşoară proteste paşnice în faţa instituţiilor statului — Guvernului, Parlamentului şi a Preşedinţiei, prin care solicită conducerii ţării să nu semneze pe data de 27 iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană[]
Socialiştii optează pentru interzicerea dublei cetăţenii pentru persoanele din organele de conducere a ţării | 
12 iunie 2014
Astăzi, deputaţii socialişti au înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care se interzice deţinerea dublei cetăţenii de către deputaţii şi funcţionarii de rang înalt. În acest scop se propune modifcarea a mai multe acte legislative[]
Creşte numărul participanşilor la acţiunile de protest în susţinerea aderării Moldovei la Uniunea Vamală | 
5 iunie 2014
În cea de-a doua zi de proteste paşnice în faţa instituţiilor statului — Guvernului şi Parlamentului, socialiştii au venit cu circa 100 de susţinători[]
Socialiştii cer referendum de demitere a lui Chirtoacă pe 30 noiembrie, odată cu alegerile parlamentare | 
4 iunie 2014
Astăzi, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă pe problema organizării referendumului de demitere a primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă[]
Igor Dodon: Un scurt răspuns domnului Leancă
4 iunie 2014
Domnule prim-ministru, în Moldova există doi oameni “opredeliţi” în privinţa politicii externe a ţării: Leancă şi Dodon[]
Socialiştii organizează acţiuni în susţinerea aderării Moldovei la Uniunea Vamală
3 iunie 2014
Socialiştii continuă şirul de acţiuni ample în favoarea aderării Moldovei la Uniunea Vamală şi împotriva semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană[]
Socialiştii cer misiunii UE în Moldova să renunţe la standarde duble şi să-i penalizeze pe cei vinovaţi | 
30 mai 2014
Astăzi, activiştii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa reprezentanţei Uniunii Europene în Moldova[]
Chirtoacă trebuie să stea la închisoare pînă la sfîrşitul vieţii pentru fărădelegile pe care le comite | 
29 mai 2014
Astăzi, sute de activişti ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru aşi exprima dezacordul cu acţiunile pe care le întreprinde administraţia capitalei în soluţionarea problemelor oraşului[]
Socialiştii cer demiterea Guvernului Leancă şi a Guvernatorului Băncii Naţionale | 
28 mai 2014
Astăzi, activiştii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest împotriva devalorizării valutei naţionale, creşterii preţurilor, politicilor anti-sociale promovate de Guvern[]
Socialiştii cer anularea rezultatelor recensămîntului din acest an | 
27 mai 2014
Socialiştii au elaborat o hotărâre de Parlament, de anulare a recensămîntului din acest an şi cer demiterea responsabililor de organizarea lui şi investigarea modului în care au fost cheltuite milioanele de lei[]
Cum integrarea europeană se transformă în exploatare economică
22 mai 2014
În cadrul discursului său de la Forul Economic de la Sankt-Petersburg, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a prezentat o descriere succintă a situaţiei din Moldova[]
Guvernarea nu are nici un drept moral şi juridic să semneze acordul de asociere cu UE, iar opoziţia trebuie să fie consolidată | 
20 mai 2014
Guvernarea a anunţat, că pe 27 iunie curent urmează să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova reaminteşte, că pe de o parte această acţiune contravine flagrant Constituţiei Republicii Moldova[]
Socialiştii au înregistrat proiecte de lege privind opoziţia parlamentară şi răspunderea materială a procurorilor, judecătorilor şi altor persoane cu funcţie de răspundere
16 mai 2014
Socialiştii au înregistrat proiecte de lege privind opoziţia parlamentară şi modificarea legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti[]
Socialiştii propun ca medicii şi pedagogii să devină funcţionari publici | 
16 aprilie 2014
Ion Ceban, deputat PSRM în Parlamentul RM a declarat astăzi în cadrul unui briefing că socialiştii au înregistrat un proiect de lege prin care se propune acordarea pedagogilor şi medicilor a statutului de funcţionar public[]
Socialiştii au protestat împotriva fărădelegilor legate de Termocom şi Piaţa Centrala | 
10 aprilie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, susţinători ai PSRM, precum şi lucrărtori din Piaţa Centrală au venit în faţa Primăriei Municipiului Chişinău[]
Socialiştii au protestat împotriva dezastrului din sistemul medical, organizat de autorităţi | 
9 aprilie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii[]
Scheme corupte de deposedare a municipiului de terenuri şi proprietăţi | 
8 aprilie 2014
Pe data de 27 februarie curent, prin votul consilierilor comunişti şi liberali a fost primită o decizie prin care se planifică lichidarea spitalului nr.4 şi a maternităţii municipale nr.2 din Chişinău, drept argument de bază fiind indicat că instituţiile respective sînt nerentabile[]
Igor Dodon: Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i?
7 aprilie 2014
La ultima şedinţă a Parlamentului s-a jucat teatru ieftin. Deputaţii din Coaliţie iarăşi căutau vinovaţii de la 7 aprilie 2009[]
Socialiştii au contestat Legea ce restricţionează organizarea referendumurilor locale
7 aprilie 2014
Astăzi, deputaţii în Parlamentul RM din partea PSRM Igor Dodon, şi Ion Ceban au depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care au solicitat declarea drept neconstituţională a Legii privind modificarea şi completarea Codului electoral[]
Guvernul Leancă provoacă destrămarea Republicii Moldova | 
3 aprilie 2014
Astăzi, activiştii PSRM au organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului, prin care şi-au exprimat indignarea faţă de politica actualei guvernări şi au cerut dimisia Guvernului[]
Socialiştii vor majorarea pensiilor cu 20 la sută şi revenirea la compensaţiile nominative | 
2 aprilie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, pensionari şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii pentru a-şi exprima dezacordul cu politicile promovate de actuala guvernare[]
Peste 100 de chişinăuieni au cerut audieri publice pe marginea construcţiilor ilegale | 
31 martie 2014
Activişti ai PSRM şi simpli chişinăuieni au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru a-şi exprima indignarea faţă de acţiunile municipalităţii în domeniul construcţiilor ilegale[]
Socialiştii cer Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii modului de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat | 
28 martie 2014
La 19.03.2008, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr. 328 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 61-62/396 din 25.03.2008[]
Peste 300 de chişinăuieni au protestat împotriva haosului din Chişinău | 
27 martie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru aşi exprima dezacordul cu acţiunile pe care le întreprinde administraţia capitalei în soluţionarea problemelor oraşului[]
Socialiştii vor majorarea pensiilor cu 20 la sută | 
26 martie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, ai mişcării de tineret “Garda Tînără”, pensionari şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii[]
Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională legea ce discriminează maternitatea
21 martie 2014
Astăzi, Ion Ceban, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru PSRM, a depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită exercitarea controlului constituţionalităţii şi declararea neconstituţională a Legii nr.332 din 23 decembrie 2013[]
Igor Dodon: Campania de promovare a unionismului provoacă apariţia “Sindromului Crimeea” în regiunile din Republica Moldova
20 martie 2014
În condiţiile actuale, când putem pierde Transnistria, Găgăuzia, când pot apărea focare de revoltă socială la Taraclia, Bălţi, Chişinău, în alte raioane ale ţării, guvernarea face o greşeală foarte mare[]
Poziţia Partidului Socialistilor faţă de riscurile majore ale Republicii Moldova în actuala conjunctură geopolitică | 
18 martie 2014
Cazul Crimeei a demonstrat ce se poate întâmpla atunci când autorităţile centrale ale unui stat comit un şir de erori strategice şi nu iau măsuri preventive, pentru a anticipa situaţiile de fragmentare a statului[]
Poziţia Executivului Politic al Partidului Socialiştilor privind alegerea şi activitatea preşedintelui RM Nicolae Timofti | 
17 martie 2014
În această lună se împlinesc 2 ani de la alegerea domnului Nicolae Timofti în calitate de preşedinte al statului, inclusiv cu voturile deputaţilor socialişti[]
Socialiştii au înmînat deputaţilor pampersuri în semn de protest faţă de politicile în domeniul maternităţii | 
14 martie 2014
Astăzi, un grup de activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi ai mişcării de tineret “Garda Tînără” au venit în faţa Parlamentului RM cu cărucioare şi pampersuri[]
Socialiştii cer demisia neîntîrziată a lui Dorin Drăguţanu
13 martie 2014
În legătură cu situaţia creată pe paţa valutară, deprecierea leului şi majorarea preţurilor la majoritatea produselor de primă necesitate, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova insistă asupra demiterii neîntîrziate a Guvernatorului Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu[]
Socialiştii nu vor admite demontarea monumentului ostaşilor-eliberatori | 
13 martie 2014
PSRM condamnă în mod categoric recenta iniţiativă, făcută publică în incinta Academiei de Ştiinţe din Moldova, care prevede demontarea monumentului ostaşilor-eliberatori ai ţării de sub ocupaţia fascistă[]
Socialistii condamnă politicile Guvernării în domeniul maternităţii
11 martie 2014
Socialiştii au înregistrat un proiect de lege pentru abrogarea Legii nr.332 din 23 decembrie 2013 prin care a fost modificată Legea nr.289-XV din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă[]
Socialiştii au protestat împotriva politicilor BNM de depreciere a leului şi au cerut demisia lui Drăguţanu | 
4 martie 2014
Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor din RM, au organizat o acţiune de protest în faţa Băncii Naţionale unde au protestat împotriva majorării preţurilor la mărfuri şi servicii[]
Socialiştii cer întoarcerea compensaţiilor nominative pentru persoanele nevoiaşe, indexarea pensiilor cu 20 la sută
26 februarie 2014
Astăzi, activiştii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest împotriva creşterii preţurilor, eliminării pachetului discriminatoriu la acordarea ajutorului social[]
Organizarea unui referendum naţional — soluţia socialiştilor pentru obţinerea unui consens naţional | 
20 februarie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) insistă ca în cel mai scurt timp să se desfăşoare o şedinţă specială a plenului Parlamentului cu privire la vectorul de dezvoltare şi integrare a Republicii Moldova[]
“Primarul General al mun. Chişinău” a plantat flori pe strada Alecu Russo din capitală | 
18 februarie 2014
Astăzi, activiştii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, alături de membrul PSRM Artur Borş, care s-a prezentat în rolul lui Dorin Chirtoacă, au organizat o acţiune de “dare în exploatare” a străzii Alecu Russo din capitală[]
Adresarea lui Igor Dodon în legătură cu deschiderea sesiunii primavara-vara
13 februarie 2014
A început practic ultima sesiune parlamentară din ultimul an de guvernare a eurounioniştilor. Peste un an, componenţa Parlamentui va arăta altfel şi vom avea o altă guvernare[]
Socialiştii îngrijoraţi de situaţia din sectorul bancar şi pe piaţa valutară
12 februarie 2014
Socialiştii atenţionează că pe piaţa valutară se înregistrează manipulări majore, iar guvernarea intenţionat nu doreşte să intervină cu instrumentele sale în reglementarea acestor procese[]
Igor Dodon: Separarea puterii de popor: aşa arată sondajele
11 februarie 2014
Reeşind din citatul de mai sus ne propunem sa facem o analiză comparativă a agendei partidelor politice din RM si agenda individuală a simpatizanţilor fiecarui din partidele parlamentare[]
Socialistii acuză guvernarea de corupţie, separatism şi laşitate şi vor înregistra alte cinci grupe de iniţiative pentru organizarea referendumurilor | 
10 februarie 2014
Adevaraţii separatişti sunt cei de la guvernare, a declarat Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în cadrul conferinţei de presă de astăzi[]
Igor Dodon: De ce se tem eurounioniştii?
5 februarie 2014
A început atacul în grup al oligarhiei eurounioniste. La televizor, pe bloguri, în ziare, în structurile de forţă se observă o mobilizare generală împotriva lui Dodon şi a socialiştilor[]
Guvernarea continuă represiunile împotriva adepţilor Uniunii Vamale
1 februarie 2014
Piotr Puşcari, consilier orăşenesc din partea Partidului Socialiştilor în Basarabeasca, împreună cu şase activişti ai partidului şi ai aripii de tineret a acestuia, au fost reţinuţi ieri ziua, în plină stradă[]
Bugetul antisocial al Chişinăului a fost adoptat de către liberali şi comunişti de comun acord
31 ianuarie 2014
La 30 ianuarie Consiliul Municipal Chişinău, prin voturile comuniştilor, liberalilor, liberal-democraţilor şi liberal-reformatorilor, a adoptat, în lectură finală, bugetul pentru anul 2014 cu un deficit de aproximativ 200 milioane lei[]
Socialiştii au protestat din nou la Primărie, cerînd claritate în politica de asigurare a cetăţenilor cu agent termic | 
30 ianuarie 2014
Deja timp de o lună membrii şi susţinătorii PSRM organizează acţiuni de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău solicitînd Consiliului municipal să facă claritate în activitatea întreprinderii “Termocom”[]
Socialiştii sînt indignaţi de “Jocurile speculative” care au loc pe piaţa valutară şi sunt indignaţi de poziţia pasivă a autorităţilor în acest sens | 
28 ianuarie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul cu acţiunile dubioase ce au loc pe piaţa valutară din Moldova[]
Socialiştii au protestat împotriva tarifelor exagerate la energia termică, precum şi au criticat dur activitatea S.A. “Termocom”
20 ianuarie 2014
Astăzi, mai mult de 100 de persoane-membri şi susţinători ai PSRM au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău în cadrul căreia s-au pronunţat împotriva tarifelor exagerate la energia termică[]
Socialiştii au protestat împotriva majorării tarifelor locale din Bălţi
18 ianuarie 2014
Astăzi, peste 400 de membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Bălţi, în cadrul căreia s-au pronunţat împotriva majorărilor duble şi neîntemeiate a unor tarife locale[]
Igor Dodon: Guvernarea actuală are alergie faţă de critică
13 ianuarie 2014
Guvernarea actuală are alergie faţă de critică. Din această cauză a închis NIT-ul, a subordonat aproape toată presa din Republica Moldova şi acum închide gura la puţinele televiziuni care nu i se supun[]
Sîntem martorii unei înţelegeri între Primărie şi sistemul judiciar | 
17 decembrie 2013
În cadrul unei conferinţe de presă socialiştii au informat opinia publică despre mai multe aspecte ce ţin de două cazuri de construcţii, ce au loc cu încălcarea prevederilor legale[]
Discursul domnului Igor Dodon în susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Leancă | 
11 decembrie 2013
Grupul parlamentar al socialiştilor va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Leancă. În general, există mai multe temeiuri ca Guvernul Leancă să fie demis. Mai întîi de toate să ne amintim, că acest guvern este succesorul direct al Guvernului Filat[]
Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la Hotărîrea Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013 | 
6 decembrie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă vehement hotărîrea Curţii Constituţionale vizavi de prevalitatea Declaraţiei de Independenţă asupra Constituţiei Republicii Moldova[]
Socialiştii au solicitat Curţii Constituţionale să protejeze Constituţia | 
5 decembrie 2013
Astăzi membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Curţii Constituţionale[]
Socialiştii protestează împotriva politicilor antisociale ale guvernării | 
4 decembrie 2013
Astăzi, membrii PSRM alături de mai mulţi susţinători ai săi au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii în cadrul căreia s-au pronunţat împotriva politicilor antisociale promovate de actuala guvernare în proiectul Bugetului de stat pentru anul 2014[]
Socialiştii condamnă politica bugetar-fiscală a actualei guvernări şi vin cu propuneri de alternativă | 
3 decembrie 2013
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi deputatul socialist Zinaida Greceanîi au criticat dur proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014[]
Socialiştii au părăsit şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, protestînd astfel împotriva distribuirii terenurilor funciare | 
2 decembrie 2013
Activiştii Partidului Socialiştilor şi ai aripii de tineret a formaţiunii, “Garda Tînără”, împreună cu locatarii blocurilor care au avut de suferit de pe urma construcţiilor ilegale din capitală, au desfăşurat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău[]
Igor Dodon: Acordul de la vilnius este un cal troian pentru Moldova | 
28 noiembrie 2013
Sammitul de la Vilnius are o miză electorală dublă: şi pentru guvernarea de la Chişinău, şi pentru autorităţile europene. Şi în Moldova, şi în UE la anul vor fi alegeri, iar sammitul de la Vilnius va reprezenta unul din puţinele rezultate cu care liderii politici se vor putea lăuda[]
Socialiştii lansează ideia semnării Pactului Pentru o Moldovă Modernă, Economic Puternică, Independentă şi Suverană | 
21 noiembrie 2013
Astăzi, în cadrul unui briefing în Parlament, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a lansat iniţiativa semnării unui Pact Pentru o Moldovă Modernă, Economic Puternică, Independentă şi Suverană[]
Igor Dodon: Modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2013
19 noiembrie 2013
Guvernarea hrăneşte cetăţenii cu promisiunea integrării europene şi în aşa fel reuşeşte să le potoleacă nemulţumirea faţă de starea socială[]
Igor Dodon: Vânzarea bunurilor statului trebuie interzisă prin lege
11 noiembrie 2013
Socialiştii au înaintat în Parlament o iniţiativă legislativă menită să stopeze privatizarea bunurilor statului[]
Socialiştii luptă împotriva risipirii proprietăţii statului
30 octombrie 2013
Astăzi, deputaţii socialişti Igor Dodon, Ion Ceban şi juristul PSRM Maxim Lebedinschi au depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la neconstituţionalitatea noilor modificări din anexa Legii privind deetatizarea proprietăţii publice[]
Actuala guvernare aplică metode dictatoriale, sub simbolica europeană | 
29 octombrie 2013
Acţiunea din 3 noiembrie reprezintă o tentativă a guvernării de a simula susţinerea vectorului integrării europene de către populaţie, a declarat Igor Dodon, preşedintele PSRM în cadrul unei conferinţe de presă[]
PSRM va continua lupta pentru interesele şi drepturile locuitorilor mun. Chişinău | 
29 octombrie 2013
În cadrul conferinţei de presă de astăzi Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a declarat că, în pofida la toate obstacolele ce sînt create în faţa organizării unui Referendum de demitere a Primarului General Dorin Chirtoacă, PSRM va continua să lupte[]
Socialiştii cer consiliului municipal Chişinău să susţină iniţiativa PSRM de demisie a Primarului General prin referendum
24 octombrie 2013
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din RM au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău[]
Discursul deputatului socialist Igor Dodon în Parlament: Întregirea ţării — prioritatea nr. 1
22 octombrie 2013
Odată cu venirea, la finele anului 2011, a unor noi forţe la guvernare în Transnistria, se crease impresia că au sporit şansele ca Moldova să soluţioneze problema privitor la reîntregirea ţării[]
Declaraţia Comitetului Executiv al PSRM | 
21 octombrie 2013
Socialiştii, ca partid de opoziţie parlamentar, vor susţine orice acţiune legală care va duce la demiterea actualei guvernări corupte şi incompetente. Suntem gata să răspundem pozitiv şi la apelul preşedintelui PCRM Vladimir Voronin[]
Socialiştii votează demisia Guvernului Leancă
17 octombrie 2013
Astăzi, deputatul socialist Igor Dodon a vorbit în şedinţa plenară a Parlamentului despre consecinţele guvernării pentru care Guvernul Leancă merită să fie demis[]
Consiliul Republican PSRM a decis: socialiştii vor vota demisia Guvernului Leancă
15 octombrie 2013
Astăzi a avut loc şedinţa Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în cadrul căreia au fost examinate mai multe chestiuni organizatorice[]
Strada Alexandru Diordiţa a fost “inaugurată” | 
11 octombrie 2013
Cu prilejul Hramului Chişinăului, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat “inaugurarea” străzii pietonale Alexandru Diordiţa din Chişinău, care, potrivit autorităţilor municipale, urma să fie dată în exploatare în vara anului curent[]
Socialiştii condamnă cu toată vehemenţa acţiunile Coaliţiei de Guvernare, orientate spre subminarea valorilor tradiţionale ale poporului Moldovei
11 octombrie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă cu toată vehemenţa abrogarea prevederilor legislaţiei privind contravenţiile, ce ţin de pedeapsa pentru propagarea homosexualismului[]
Socialiştii cer stoparea haosului din Chişinău şi demisia lui Chirtoacă
10 octombrie 2013
Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din RM au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău[]
Socialiştii învinuiesc Banca Naţională de complicitate în majorarea cursului valutar | 
9 octombrie 2013
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor a susţinut un briefing, în cadrul căruia a numit drept “jocuri speculative” acţiunile Băncii Naţională de majorare a cursului valutar, jocuri care, potrivit lui Dodon, se fac sub acoperirea unor persoane suspuse în stat[]
Chişinău are nevoie de Altceva, Moldova are nevoie de Altceva | 
8 octombrie 2013
Peste 90.000 de locuitori ai municipiului Chişinău au semnat în mai puţin de trei luni de zile pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului. Zeci de mii de oameni, iar în general, cîteva sute de mii de oameni doresc Altceva în Chişinău[]
Socialiştii cer audierea primului-ministru în Parlament pe subiectul Băncii de Economii | 
3 octombrie 2013
Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat un miting de protest în faţa Guvernului, pentru a-şi exprima indignarea vizavi de afacerile dubioase în jurul Băncii de Economii[]
Socialiştii au protestat în faţa Băncii Naţionale şi au cerut audieri parlamentare la subiectul fluctuaţiei cursului valutar | 
30 septembrie 2013
Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat un miting în faţa Băncii Naţionale din Moldova[]
Igor Dodon: Moldova merge spre Vilnius ca Titanicul spre Iceberg
26 septembrie 2013
Discurs de deschidere a sesiunii parlamentare de toamnă-iarnă a domnului Igor Dodon, deputat în Parlamentul RM[]
Socialiştii luptă împotriva fărădelegilor coaliţiei comuniştilor şi a liberalilor | 
26 septembrie 2013
Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat un miting în faţa Primăriei municipiului Chişinău[]
Socialiştii cer tragerea la răspundere a persoanelor vinovate în cazurile BEM şi Aeroportului din Chişinău | 
25 septembrie 2013
Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat un miting în faţa Ministerului Agriculturii, scandînd împotriva tranzacţiilor ilegale de la Banca de Economii, împotriva concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău[]
Socialiştii atenţionează guvernanţii: creşterea cursului valutar va duce la majorarea preţurilor
24 septembrie 2013
Socialiştii menţionează că pe piaţa valutară se înregistrează manipulări majore, iar guvernarea intenţiont nu doreşte să intervină cu instrumentele sale în reglementarea acestor procese[]
Igor Dodon: Guvernul trebuie să creeze condiţii stimulente pentru producătorii autohtoni
20 septembrie 2013
În legatură cu lansarea Fabricii de producere a biogazului din or. Drochia, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor, ex prim-viceprim-minstru, ex-ministru al economiei, prezent la acest eveniment, a declarat[]
Igor Dodon: Nu sîntem noi vin…ovaţii?…
13 septembrie 2013
Situaţia privind interdicţia importurilor de vinuri din Moldova vine să ne mai indice o dată în plus asupra caracterului defectuos al dialogului dintre Chişinău şi Moscova[]
Partidul Socialiştilor cere demisia lui Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii
12 septembrie 2013
În legătură cu situaţia privind interdicţia absolută din partea Federaţiei Ruse a importurilor de producţie vinicolă din Moldova, Partidul Socialiştilor ţine să atenţioneze opinia publică asupra faptului că una dintre persoanele ce poartă răspundere nemijlocită pentru degradarea situaţiei este nimeni altul decît ministrul Agriculturii Vasile Bumacov[]
PSRM: Lupta continuă
12 septembrie 2013
Începînd cu 11 septembrie pe străzile oraşului revin gheretele, în care chişinăuienii pot semna pentru susţinerea referendumului de demitere a primarului general, Dorin Chirtoacă[]
PSRM condamnă furtul proprietăţilor de stat şi cere (promite) naţionalizarea activelor înstrăinate
11 septembrie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă în cel mai categoric mod situaţia creată în jurul Băncii de Economii din RM şi multor altor instituţii cu caracter strategic pentru Republica Moldova[]
PSRM cere anularea deciziilor Consiliului Municipal Chişinău, care au prejudiciat bugetul capitalei
6 septembrie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova condamnă cu toată vehemenţa deciziile adoptate prin votul comun al consilierilor municipali din partea Partidului Comuniştilor şi Partidului Liberal, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Municipal Chişinău, din 5 septembrie curent[]
Socialiştii sînt împotrivă ca minoritatea să-şi impună opinia majorităţii în privinţa vectorului de dezvoltare a ţării
3 septembrie 2013
Ion Ceban şi Vlad Batrîncea, membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, precum şi ex-preşedintele formaţiunii Eduard Smirnov au participat la lucrările mesei rotunde “Integrarea Europeană: experienţa internaţională şi perspectivele pentru Moldova”[]
Socialiştii consideră că Guvernul trebuie să stimuleze, şi nu să împiedice instruirea în limba de stat
25 iulie 2013
Odată cu lansarea procedurilor de primire a documentelor pentru instituţiile superioare de învăţămînt, mai mulţi absolvenţi ai liceelor cu instruire în limba rusă au semnalat despre interdicţiile de a-şi înainta actele nu doar pentru grupele de instruire în limba rusă[]
Socialiştii sunt împotriva privatizării dubioase a proprietăţilor de stat
23 iulie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova dezaprobă în cel mai categoric mod decizia majorităţii parlamentare de a opera modificări în Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice[]
Discursul deputatului Igor Dodon în cadrul şedinţei Parlamentului
13 iulie 2013
Stimaţi colegi deputaţi, Pe parcursul acestei sesiuni parlamentare în Republica Moldova s-au întâmplat mai multe evenimente negative şi s-a întîmplat şi un eveniment pozitiv[]
A demarat campania “Chişinăul are nevoie de Altceva!”
11 iulie 2013
Astăzi, campania “Chişinăul are nevoie de Altceva!” a demarat la modul practic. În toate sectoarele capitalei au fost montate corturi, unde fiecare cetăţean, care nu este de acord cu gestionarea proastă a treburilor în municipiul Chişinău[]
Socialiştii, în calitate de opoziţie parlamentară vor participa la întâlnirea cu Ashton
9 iulie 2013
Socialiştii intenţionează să critice în faţa demnitarului european reformele antisociale ale actualei guvernări, precum şi coruptibilitatea înaltă a instituţiilor de stat[]
Curtea de Apel să facă dreptate. Decizia de a nu înregistra grupul de iniţiativă de organizare a referendumului de revocare a Primarului de Chişinău a fost contestată în instanţa superioară
8 iulie 2013
Maxim Lebedinschi, avocat, reprezentantul grupului de iniţiatvă pentru organizarea referendumului de demitere a primarului de Chişinău, a depus o cerere de apel împotriva hotărîrii judecătoriei sectorului Centru din 5 iulie curent[]
Igor Dodon a anunţat startul campaniei împotriva lui Chirtoacă | 
5 iulie 2013
Igor Dodon a dat startul campaniei “Chişinăul are nevoie de Altceva”, în cadrul căreia vor fi colectate semnături de la cetăţenii care doresc demiterea lui Chirtoacă de la Primărie[]
Mîine va avea loc o nouă şedinţă de judecată pe problema înregistrării grupului de iniţiativă de demitere a Primarului Chirtoacă
4 iulie 2013
5 iulie, ora 11-30, Igor Dodon, preşedintele PSRM, va participa la şedinţa de judecată în privinţa înregistrării grupului de iniţiativă privind revocarea din funcţie prin referendum a Primarului General al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă[]
Soluţia socialiştilor de alternativă pentru a depăşi criza examenelor de absolvire BAC | 
28 iunie 2013
Socialiştii propun o soluţie de alternativă pentru a depăşi criza examenelor de absolvire — să fie puse accentele pe examenele de admitere în universităţi[]
Raportul BNM a demonstrat o dată în plus ineficienţa Guvernului
27 iunie 2013
Discursul în Parlament al deputatului socialist Igor Dodon cu referire la Raportul Anual al Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la activitatea BNM şi situaţia din sistemul bancar[]
Sau integrăm Transnistria prin federalizare, sau pierdem Statalitatea Republicii Moldova
20 iunie 2013
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a făcut o declaraţie în cadrul şedinţei închise a Parlamentului de astăzi, textul căreia o vedeţi mai jos[]
Dorin Chirtoacă: Show Must Go On!
18 iunie 2013
Astăzi, primarul general Dorin Chirtoacă a prezentat public în scuarul parcului Puşkin raportul de activitate pentru un an de zile[]
Socialiştii participă în mod activ la soluţionarea problemelor ce ţin de construcţia de mansarde în Chişinău
14 iunie 2013
Astăzi, reprezentanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, au participat la prima întrunire a grupului de lucru privind elaborarea noului regulament de construcţie a mansardelor în capitală, care a avut loc la Primăria municipiului Chişinău[]
Socialiştii propun modificarea legislatiei fiscale în vederea diminuării sau excluderii unor amenzi
11 iunie 2013
Grupul parlamentar al socialiştilor a înaintat în Parlament un proiect de lege, elaborat cu scopul de a exclude neclarităţile şi interpretările din legislaţia fiscală actuală, care au fost promovate de fostele guvernări AIE-1 şi AIE-2[]
Declaraţie a Comitetului Executiv al Partidului Socialiştilor din RM cu privire la situaţia politică curentă din Republica Moldova
3 iunie 2013
Pe 30 mai 2013, în Parlamentul Republicii Moldova, cu numărul a 58 de deputaţi a fost votat un nou guvern de orientare de dreapta[]
Victor Poleacov: Nu suntem indiferenţi faţă de problemele chişinăuienilor simpli!
31 mai 2013
Astăzi, lîngă primăria Chişinăului s-au adunat sute de locuitori ai capitalei — reprezentanţii Partidului Socialiştilor şi a aripei tinere “Garda Tînără”, părinţii cu copiii, care nu au locuri pentru odihnă şi plimbare[]
În ciuda şantajului, nu vom vota guvernul Leancă | 
30 mai 2013
În Partidul Socialiştilor s-a format de vreo jumătate de an o mică grupare de deviaţionişti, în număr exact de două persoane, care sprijină activ ideea votării pentru un guvern de dreapta[]
Jocurile politice ale Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie
30 mai 2013
Deja a patra oară Partidul Socialiştilor împreună cu aripa tînără “Garda Tînără” pledează pentru luarea unei decizii privind instituirea grupului pentru demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă[]
Consiliul Republican al PSRM a luat decizia de a nu susţine candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru
29 mai 2013
Consiliul a decis să susţină propunerea liderului PSRM şi să recomande categoric grupului parlamentar al socialiştilor să nu acorde vot de încredere Guvernului Leancă[]
Apel către liderii politici din Parlament. Un guvern tehnocrat pentru o Moldovă modernă | 
27 mai 2013
Stimaţi colegi deputaţi, în ultimii patru ani, din 2009 încoace, Republica Moldova a trecut prin trei campanii parlamentare, o tentativă de lovitură de stat, un referendum constituţional, alegeri municipale fraudate, o criză prezidenţială de trei ani[]
Socialiştii au cerut stoparea estorcării banilor de la cetăţeni de către întreprinderile municipale
22 mai 2013
Astăzi, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău, criticînd dur activitatea întreprinderilor municipale, în special a S.A. “Termocom”[]
Socialiştii vor abrogarea Legii cu privire la egalitatea de şanse
20 mai 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova face un apel către toate fracţiunile parlamentare să susţină abrogarea legii cu privire la egalitatea de şanse[]
Încă un refuz pentru desfăşurarea referendumului
30 aprilie 2013
Grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului “Anti-Chirtoacă” împreună cu Partidul Socialiştilor şi Garda Tînără a desfăşurat astăzi o acţiune de protest în faţa Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie Chişinău[]
Chişinăuienii împotriva “Termocom”-ului | 
23 aprilie 2013
Reprezentanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, în comun cu locuitorii Chişinăului, au desfăşurat o acţiune de protest în faţa sediului Primăriei capitalei, în cadrul căreia şi-au manifestat reprobarea faţă de activitatea “Termocom”-ului[]
Igor Dodon: Matematica cufundării în mlaştina datoriilor
19 aprilie 2013
Republica Moldova se cufundă de la un la altul în datorii enorme. Şi guvernarea actuală centrală, şi primăria Chişinău se menţin practic din contul împrumuturilor[]
PSRM: Salvaţi agricultura! | 
17 aprilie 2013
Reprezentanţii Partidului Socialiştilor din RM au manifestat astăzi sub această lozincă în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. La pichet au fost prezenţi reprezentanţii partidului din mai multe raioane ale ţării[]
Igor Dodon: Ce fel de guvernare doresc socialiştii | 
16 aprilie 2013
Acum o săptămînă am anunţat că noi, socialiştii, am fi votat doar un prim-ministru tehnocrat. Chiar dacă am făcut acea declaraţie, încă mai suntem uneori acostaţi cu diferite apropouri şi oferte politice[]
“Ajunge haos şi surprize-surprize în Chişinău!” Socialiştii cheamă Primăria la răspundere | 
16 aprilie 2013
Ion Ceban, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Partidului Socialiştilor din RM a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a criticat dur activitatea Primarului General al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă şi administraţiei municipale[]
Împreună să apărăm drepturile copiilor noştri!
15 aprilie 2013
Astăzi, mai mulţi părinţi împreună cu copiii lor au răspuns apelului deputatului Igor Dodon şi au venit în “Parcul Copiilor” din sectorul Ciocana pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de acţiunile autorităţilor municipale de distrugere a terenurilor de joacă pentru copii[]
Victor Poleacov: de ce copiii noştri sunt privaţi de copilărie?
12 aprilie 2013
În capitala noastră nu există chiar atît de multe locuri, unde îşi poţi petrece timpul liniştit cu familia, copiii. De fapt, asemenea locuri pot fi numărate pe degete[]
Igor Dodon: Noi am fi votat doar un premier tehnocrat | 
11 aprilie 2013
Mai întîi de toate, vreau să constat că dacă va fi o nouă coaliţie, din această coaliţie va lipsi Ghimpu cu liberalii săi unionişti. Acesta era de la început un obiectiv important al socialiştilor şi, cel puţin indirect, noi am contribuit la realizarea lui[]
Marina Radvan: “Artico” este în primejdie
11 aprilie 2013
Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “Artico” este unul dintre acele puţine instituţii de nivel republican care oferă posibilitate tinerilor din Moldova să-şi realizeze talentele sale[]
Problemele Chişinăului nu se termină
11 aprilie 2013
Copiii au rămas fără stadion! Este vorba de gimnaziul Nr. 7. Cîndva aici era un teren pentru competiţii sportive frumos amenajat cu gazon şi arbori pe tot perimetru[]
Încă o problemă a oraşului Chişinău
10 aprilie 2013
Deja de doi ani locatarii casei Nr. 8 pe str. Dumitru Rîşcanu se luptă pentru siguranţa casei lor. O companie de construcţii încearcă să construiască o mansardă pe acoperişul acestei clădiri — ilegal[]
Cerem un proces judiciar echitabil!
9 aprilie 2013
Cu această lozincă astăzi au ieşit reprezentanţii Grupului de iniţiativă împreună cu membrii Partidului Socialiştilor şi a organizaţiei de tineret “Garda Tînără” în faţa Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie Chişinău[]
Socialiştii condamnă categoric noua provocare din partea lui Ghimpu şi partidul acestuia
4 aprilie 2013
PSRM vine cu o dezaprobare categorică faţă de noua provocare antistatală a liberalilor lui Ghimpu sub forma proiectului de lege “privind limba”, înaintat spre examinare parlamentarilor[]
Igor Dodon îl atenţionează pe Dorin Chirtoacă să nu exercite presiuni asupra judecătorilor | 
3 aprilie 2013
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat că primarul Dorin Chirtoacă încearcă să influenţeze decizia judecăţii în cazul iniţierii procedurii de referendum în municipiul Chişinău[]
Socialiştii au protestat împotriva majorării taxelor locale şi adoptării unui Buget antisocial pentru Chişinău | 
2 aprilie 2013
Membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova alături de un grup de susţinători au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei municipiului Chişinău împotriva majorării taxelor locale şi aprobării în lectura a doua a unui Buget municipal antisocial[]
Bălţenii protestează, condamnînd activitatea primăriei
28 martie 2013
Astăzi, pe 28 martie în municipiul Bălţi a avut loc o acţiune de protest dedicat problemelor cu care se confruntă oraşul[]
Socialiştii vor vota doar un prim-ministru tehnocrat şi profesionist
22 martie 2013
Astăzi, grupul parlamentar al socialiştilor, condus de Igor Dodon, a participat la consultări cu Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova în vederea desemnării candidaturii la funcţia de prim-ministru[]
Socialiştii insistă asupra adoptării urgente a proiectelor de majorare a pensiilor | 
20 martie 2013
Astăzi, membrii şi simpatizanţii PSRM, au organizat un miting în faţa Ministerului Agriculturii, pronunţîndu-se în mod repetat pentru includerea pe ordinea de zi a Parlamentului în regim de urgenţă a iniţiativelor de susţinere a pensionarilor[]
Reformele din cadrul MAI conduc la creşterea criminalităţii în Moldova | 
19 martie 2013
Astăzi, mai mulţi membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu un grup de susţinători au protestat în faţa Ministerului Afacerilor Interne împotriva creşterii criminalităţii şi banditismului în Moldova[]
Socialiştii au protestat împotrvia demolării monumentelor istorice şi de arhitectură, precum şi a construcţiilor neautorizate
15 martie 2013
Astăzi, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Modlova împreună cu un grup de susţinători au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei Chişinău împotriva demolării monumentelor istorice şi de arhitectură, precum şi a construcţiilor neautorizate[]
Socialiştii cer dreptate pentru deţinătorii de patente
14 martie 2013
Deputaţii socialişti în Parlamentul Republicii Moldova au înaintat spre examinare Legislativului un proiect de lege îndreptat să creeze condiţii favorabile de activitate pentru deţinătorii de patente[]
Unde este bătrîneţea demnă? Sau cum Guvernul se îmbogăţeşte pe seama pensionarilor
14 martie 2013
O nouă zi — o nouă confruntare. Ziua de astăzi a adus cu sine o altă acţiune de protest organizată de Partidul Socialiştilor cu sprijinul Gărzii Tinere şi a organizaţiei pensionarilor “Echitate”[]
Continuă procesul de revocare a Primarului General Dorin Chirtoacă
11 martie 2013
Astăzi, Igor Dodon, preşedintele grupului de iniţiativă privind revocarea Primarului General al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă, a depus actele de înregistrare a grupului de iniţiativă la Judecătoria sectorului Centru, mun. Chişinău[]
Partidul Socialiştilor a înregistrat un proiect de hotărîre a Parlamentului menit să oprească închiderea şcolilor şi noua formulă discriminatorie de finanţare a instituţiilor de învăţămînt
7 martie 2013
PSRM condamnă în cel mai categoric mod politica autorităţilor în domeniul educaţional. Aşa numita optimizare a instituţiilor de învăţămînt promovată de Guvern, a dus deja la închiderea a peste 100 de şcoli[]
Discursul din Parlament al deputatului socialist Igor Dodon
5 martie 2013
S-ar putea ca această sesiune să fie utima sesiune plină din actuala legislatură. Asta în caz că se va ajunge la alegeri anticipate pînă la sfărşitul anului[]
Prin votul socialiştilor, Guvernul Filat va fi demis | 
4 martie 2013
Grupul parlamentar al socialiştilor va vota demisia Guvernului Filat. În acest sens, deputaţii socialişti au obţinut susţinerea Consilului Republican al PSRM[]
Socialiştii atenţionează că vor organiza proteste în masă dacă Guvernul va începe lichidarea primăriilor
4 martie 2013
Socialiştii consideră că reforma teritorial-administrativă pe care o propune reprezentantul FMI în Moldova, Tokhir Mirzoev, va produce un cutremur social pe întreg teritoriul republicii[]
Igor Dodon: “Sau guvern tehnocrat, sau alegeri anticipate” | 
19 februarie 2013
Socialiştii consideră că în situaţia politică actuală, există două soluţii care pot schimba cardinal starea lucrurilor: fie instituirea unui guvern tehnocrat, format din profesionişti înaintaţi de toate formaţiunile parlamentare, fie organizarea alegerilor anticipate[]
Adresare a PSRM către deputaţii Parlamentului Republicii Moldova
18 februarie 2013
În şirul de probleme, cu care se confruntă Moldova, timp de mai mult de 20 de ani de independenţă, cea mai gravă rămîne a fi problema transnistreană. Deja mai mult de două decenii, ţara noastră este divizată în două părţi[]
Igor Dodon iniţiază procedura de demitere prin referendum a primarului Dorin Chirtoacă | 
13 februarie 2013
Igor Dodon a organizat astăzi o conferinţă de presă în care a anunţat că iniţiază procedura de demitere prin referendum a primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă. Conferinţa a avut loc la sediul Fundaţiei de Binefacere “Soluţia”[]
Socialiştii au cerut primarului general să demisioneze şi să întoarcă banii chişinăuenilor | 
12 februarie 2013
Astăzi, membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Primăriei în legătură cu haosul creat în Chişinău[]
Unica soluţie pentru Moldova este o guvernare tehnocrată
12 februarie 2013
Deputaţii socialişti în Parlamentul Republicii Moldova Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federative Germania în Republica Moldova E.S. dl. Matthias Meyer[]
Socialiştii au protestat astăzi în faţa ANRE împotriva majorării preţurilor | 
8 februarie 2013
Socialiştii au protestat împotriva majorării preţurilor la carburanţi şi tarife şi preţurilor la resursele energetice exagerate[]
Igor Dodon propune demiterea a minimum trei miniştri din Guvernul Filat | 
6 februarie 2013
Astăzi, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu Zinaida Greceanîi şi Ion Ceban, deputaţi în Parlamentul RM, au susţinut o conferinţă de presă cu tema: “Propuneri de demitere în Guvernul Filat”[]
Igor Dodon: În atenţia groparului general de Chişinău
5 februarie 2013
Am văzut că ieri aşa-numitul “primar al suburbiilor”, Dorin Chirtoacă, s-a burzuluit iarăşi în raport cu una din iniţiativele mele sociale, mă refer la campania de colectare a fondurilor pentru renovarea scărilor din parcul “Valea Morilor”[]
Este regretabil că în acest an conducerea ţării n-a gasit timp să viziteze expoziţia naţională “Fabricat în Moldova”
1 februarie 2013
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a vizitat astăzi expoziţia naţională “Fabricat în Moldova”, care se desfăşoară la Centrul Internaţional “Moldexpo”[]
Garda Tînără cu sprijinul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a organizat o acţiune de protest în faţa primăriei capitalei
25 ianuarie 2013
Scopul acestui protest a fost de a transmite încă o dată primarului municipiului despre nemulţumirea cetăţenilor privind candidatura sa în această funcţie[]
Ceea ce se întîmplă astăzi în politică se numeste bardac şi lipsă de bun simţ
23 ianuarie 2013
Noi cu toţii trăim astăzi iarăşi o situaţie de mare ipocrizie politică. Tot aşa cum moartea lui Valeriu Boboc pe 7 aprilie a fost o tragedie socială, dar un cadou politic pentru extrema liberală, aşa astăzi moartea lui Sorin Paciu, fiind o tragedie, a devenit un cadou politic pentru unele forţe politice, inclusiv pentru extrema comunistă de această dată[]
Sistemul politic este putred şi trebuie schimbat din temelie
15 ianuarie 2013
Socialistii sustin demiterea si sanctionarea functionarilor responsabili direct sau indirect de musamalizarea cazului tragic din Padurea Domneasca. Insa, cu parere de rau, numirea altor functionari in baza aceluiasi algoritm politic corupt nu va schimba situatia. Trebuie de schimbat sistemul[]
Discursul preşedintelui fracţiunii deputaţilor neafiliaţi, Zinaida Greceanîi, în plenul Parlamentului RM | 
28 decembrie 2012
Voi vorbi la finalul acestei sesiuni a Parlamentului, în numele colegilor mei, deputaţilor neafiliaţi. Sunt ferm convinsă de faptul că unele din afirmaţii ale mele, la care mă voi referi în continuare, vor nemulţumi pe mulţi dintre colegii mei deputaţi, prezenţi în sală[]
Igor Dodon: 7 obiecţii faţă de Guvernarea AIE
28 decembrie 2012
Acest an în general a fost unul dificil pentru ţară. Am avut o vară secetoasă, un început de iarnă cu condiţii extreme, există grave probleme de ordin social şi economic, s-au produs fenomene socio-politice cu caracter anticonstituţional[]
Scrisoarea adresată Preşedintelui Timofti
14 decembrie 2012
Am considerat că era cazul să-l atenţionez personal, nu în văzul presei, cu privire la deparapajele de la buchia Constituţiei pe care le-a comis în ultima jumătate de an[]
Preşedinţia să înţeleagă — reforma nu e sinonim cu protecţionismul
14 decembrie 2012
Eu nu ştiu în ce măsură cei de la Preşedinţie se pricep la modernizarea unei televiziuni, în baza template-urilor, însă ieri m-am convins că la modernizarea ţării ei nu se pricep deloc[]
Socialiştii îl acuză pe preşedintele Timofti de protecţionism | 
13 decembrie 2012
Liderul socialiştilor Igor Dodon a făcut astăzi declaraţii dure la adresa preşedintelui ţării Nicolae Timofti. Preşedintele Timofti este acuzat de faptul că promovează politici de protecţionism în raport cu foştii săi colegi de breaslă[]
Socialiştii pledează pentru promovarea iniţiativelor sociale
12 decembrie 2012
Astăzi, circa 50 de membri şi simpatizanţi ai PSRM, preponderent persoane de vîrsta a treia, au organizat un miting în faţa Ministerului Agriculturii, pronunţîndu-se pentru includerea pe ordinea de zi a Parlamentului în regim de urgenţă a iniţiativelor sociale, lansate recent de către PSRM[]
“Garda Tînără” se pronunţă pentru demisia ministrului tineretului şi sportului
11 decembrie 2012
Astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a organizat o acţiune de protest cu tema: “Cerem demisia ministrul tineretului şi sportului!”[]
Igor Dodon: Deficitul de autoritate al Curţii de Conturi
7 decembrie 2012
Audiind discursul dlui Presedinte al CC, îmi amintesc cum de la această înaltă tribună dl Urecheanu făgăduia Parlamentului şi ţării — schimbare, imparţialitate şi eficienţă a CC. Trebuie cu regret să constatăm că aceste schimbări nu s-au produs[]
Juriştii PSRM continuă lupta pentru drepturile consumatorului
6 decembrie 2012
Socialiştii au convins Curtea Supremă de Justiţie de necesitatea examinării cauzei civile privind anularea a 20% din tariful pentru 1 mp încălzit în apartamentele, care au fost debranşate de la agentul termic centralizat[]
Socialiştii au fost unicii care au criticat guvernarea AIE în faţa lui Barroso
30 noiembrie 2012
Reformele înfăptuite de AIE sunt antisociale, banii europeni sunt consumaţi ineficient, iar corupţia la nivel de guvernare este în creştere, acestea au fost principalele declaraţii pe care le-au făcut deputaţii socialişti la întîlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso[]
Igor Dodon a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău
28 noiembrie 2012
În cursul dialogului, părţile au discutat situaţia politică, economică şi socială din ţară. În mod special, Igor Dodon a menţionat faptul că Alianţa pentru Integrare Europeană a destabilizat în totalitate sistemul social şi cel economic din ţară[]
Astăzi este tot mai dificil pentru tinerii din ţara noastră să se ridice pe picioare şi să obţină succes în carieră şi în viaţă
26 noiembrie 2012
Strategiile în domeniul tineretului pentru anii 2009-2013, pentru a căror implementare au fost prevăzuţi în planificarea bugetară pe termen mediu peste 1,5 mlrd. de lei, au rămas doar pe hîrtie[]
Socialiştii pledează pentru depolitizarea învăţămîntului şi propun sancţiuni pentru propaganda politică în instituţiile educaţionale
21 noiembrie 2012
Deputaţii socialişti au înaintat spre examinare Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în vederea depolitizării învăţămîntului şi stabilirea unor sancţiuni pentru propagandă politică în instituţiile educaţionale[]
Garda Tînără propune rezolvarea problemelor tineretului
16 noiembrie 2012
Astăzi, pe 16 noiembrie, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a desfăşurat o acţiune de protest în faţa clădirii, unde se desfăşoară şedinţele Parlamentului, în cadrul căreia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acţiunile Alianţei de guvernare în domeniul politicii de tineret[]
Socialiştii propun restabilirea compensaţiilor nominative şi modificarea de urgenţă a mecanismelor de acordare a ajutorului social din partea statului
15 noiembrie 2012
Astăzi, în cadrul şedinţei în plen a Parlamentului, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Moldova, deputat în Parlamentul RM a solicitat legislativului să examineze în regim de urgenţă iniţiativa legislativă a socialiştilor[]
Liberalii în mod intenţionat destabilizează situaţia în Republica Moldova
14 noiembrie 2012
PSRM se arată profund indignat de declaraţiile liderului PL, Mihai Ghimpu, cu privire la necesitatea aderării la blocul NATO a Republicii Moldova[]
Igor Dodon: Situaţia criminogenă — din rău în mai rău
14 noiembrie 2012
Există o vorbă populară: am scăpat de o belea şi am dat de alta. Cam aşa s-a întîmplat şi cu succesiunea miniştrilor la Ministerul de Interne[]
Igor Dodon: Autopsia bugetului pe anul 2012
9 noiembrie 2012
Proiectul de lege privind Bugetul pentru anul2013 afost remis Parlamentului la inceputul lunii octombrie şi, deja la 17 octombrie, a fost aprobat de Comisia Parlamentară pentru Economie, Buget şi Finanţe[]
Garda Tînără a oganizat o acţiune de protest impotriva distrugeri căpitalei | 
25 octombrie 2012
25 octombrie în faţa Primăriei municipiului Chşinău, “Garda Tînără”, aripa tînără a PSRM a oganizat o acţiune de protest impotriva distrugeri căpitalei[]
Discursul deputatului Igor Dodon, pe marginea proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2013
18 octombrie 2012
Stimaţi Colegi Deputaţi, Onorată asistenţă! Din nou se întîmplă lucruri ciudate. Guvernul impune Parlamentului să voteze în mare grabă, practic fără examinare, Legea Bugetului de Stat pentru anul 2013[]
Socialiştii nu vor participa la votarea şi repartizarea funcţiilor în Primărie
16 octombrie 2012
Socialiştii declară drept mincinoase şi iresponsabile afirmaţiile lui Dorin Chirtoacă privind participarea consilierilor PSRM la votarea şi repartizarea funcţiilor în structurile Primăriei Chişinău[]
Socialiştii condamnă activitatea consiliului municipal Chişinău
10 octombrie 2012
Comitetul executiv al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a examinat situaţia din consiliul municipal Chişinău, după care a adoptat următoarea declaraţie[]
Decizia Curţii de Apel privind evacuarea pietrei comemorative va fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie
10 octombrie 2012
Juriştii Fundaţiei de Binefacere Soluţia Vasile Bolea şi Grigore Novac şi reprezentantul Partidului Socialiştilor din RM Vlad Batrîncea vor ataca hotărîrea Curţii de Apel Chişinău[]
Socialiştii se adresează în judecată pentru anularea deciziilor contrafăcute ale CMC din 17 septembrie | 
24 septembrie 2012
Consilierii municipali socialişti Elena Danu şi Petr Donţov se vor adresa în judecată pentru anularea deciziilor contrafăcute ale Consiliului Municipal din 17 septembrie curent, în desfăşurarea căreia s-au efectuat mai multe încălcări de procedură[]
Igor Dodon: Chirtoacă încearcă să tragă pe sfoară legea
19 septembrie 2012
Deşi marţi s-a produs un precedent de manipulare juridică ieşit din comun, mass-media şi opinia publică au trecut prea uşor peste şarlatania josnică a primarului Dorin Chirtoacă[]
14 septembrie, şedinta Curtii de Apel vizavi de marsul unionistilor
13 septembrie 2012
Curtea de Apel a amînat pentru mîine examinarea dosarului prin care Juriştii Fundaţiei de binefacere “Soluţia” Vasile Bolea şi Grigore Novac, împreună cu reprezentantul PSRM Vlad Batrîncea solicită Primăriei mun. Chişinău să interzică defăşurarea marşului unioniştilor[]
Socialistii propun ca primarul sa fie demis prin Referendum pe 2 decembrie
12 septembrie 2012
Socialiştii au pregătit un proiect de hotărîre a Consiliului municipal Chişinău de iniţiere a referendumului local privind revocarea din funcţie a Primarului General Dorin Chirtoacă, care va fi propus consilierilor pentru examinare[]
Igor Dodon a reuşit să obţină de la Guvern aviz pozitiv pentru iniţiativa de interzicere a marşurilor unioniste
10 septembrie 2012
Astăzi la şedinţa de Guvern a fost examinat proiectul de lege elaborat de grupul parlamentar al socialiştilor care interzice organizarea marşurilor unioniste în Republica Moldova[]
Declaraţia a aripei de tineret a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”
10 septembrie 2012
Evenimentele ce au avut loc pe 5 august în capitala de nord a Moldovei, în cadrul cărora toate forţele patriotice au împiedicat marşul unioniştilor — preocupă şi în continuare forţele antistatale[]
Curtea de Apel va judeca legalitatea marşului unioniştilor
7 septembrie 2012
Juriştii Fundaţiei de binefacere “Soluţia” Vasile Bolea şi Grigore Novac, împreună cu reprezentantul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova Vlad Batrîncea, au depus în seara zilei de ieri la Curtea de Apel Chişinău o cerere de chemare în judecată[]
Socialiştii cer în mod repetat interzicerea prin lege a manifestaţiilor unioniste
31 august 2012
În acest an, câteva organizaţii politice şi tot felul de grupări legionare şi anticonstituţionale au manifestat într-un mod obraznic împotriva statalităţii Republicii Moldova[]
Socialiştii sunt împotriva prelungirii vacanţei parlamentarilor
30 august 2012
Grupul parlamentar al Partidului Socialiştilor s-a declarat împotriva iniţiativei conducerii Parlamentului de a prelungi vacanţa deputaţilor până pe 29 septembrie, cu două săptămâni mai mult decât prevăd termenele stabilite[]
Igor Dodon cheamă la colaborare Partidul Comuniştilor
7 august 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova s-a adresat către Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova cu îndemnul de a stabili o colaborare constructivă în organizarea referendumului de demitere a Primarului General Dorin Chirtoacă[]
Este oare necesară demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar al Chişinăului?
26 iulie 2012
Pe data de 11 iulie, Partidul Socialiştilor împreună cu Garda Tînără au organizat o conferinţă de presă cu scopul de a prezenta un raport cu privire la situaţia creată în municipiul Chişinău[]
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără din Republica Moldova salută demisia ministrului de interne Alexei Roibu şi al ministrului Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi
25 iulie 2012
Garda Tînără insistă ca miniştrii necompetenţi să părăsească neîntîrziat birourile sale, fără a tergiversa acest proces[]
Declaraţia socialiştilor cu privire la demisia miniştrilor educaţiei şi afacerilor interne
24 iulie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova salută decizia prim-ministrului de a-i demite pe ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi şi pe ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu[]
Socialiştii vin în ajutorul agricultorilor moldoveni | 
19 iulie 2012
Igor Dodon a criticat dur politica Guvernului în domeniul agricol, a lansat o nouă campanie socială — “Cumpărăm Produse Moldoveneşti” — şi a declarat că Partidul Socialiştilor este gata să se alăture protestelor iniţiate de agricultori[]
Garda Tînără este contra autoritarismului în Moldova!
17 iulie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără din Republica Moldova condamnă cu fermitate şi se exprimă împotriva proiectului de lege, care condamnă “crimele regimului totalitar comunist”[]
Masă rotundă: “Funcţionalitatea legii privind întrunirile şi propunerile de îmbunătăţire a cadrului legal”
13 iulie 2012
Astăzi, 13 iulie, Garda Tînără a participat în cadrul mesei rotunde cu genericul “Funcţionalitatea legii privind întrunirile şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal”, eveniment organizat de către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului — CREDO[]
Discursul lui Igor Dodon la încheierea sesiunii parlamentare
12 iulie 2012
În discursul meu de încheiere a acestei sesiuni voi face doar patru remarce care mi se par deosebit de importante. Toate aceste remarce au acelaşi laitmotiv: Eu nu pot înţelege iresponsabilitatea şi cinismul guvernării AIE, dar şi obtuzitatea PCRM, care reprezintă opoziţia pumnilor[]
Grupul parlamentar al socialiştilor a votat împotriva proiectului de lege privind interzicerea simbolicii comuniste
12 iulie 2012
Grupul parlamentar al socialiştilor a votat împotriva proiectului de lege privind interzicerea simbolicii comuniste, înaintat de liberalii unionişti ai lui Mihai Ghimpu[]
Socialiştii sînt împotriva încheierii sesiunii parlamentare înainte de termen
11 iulie 2012
Liderul grupului parlamentar al socialiştilor Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul şedinţei în plen a Parlamentului că este incorect ca această sesiune de primăvară-vară să fie încheiată aşa de rapid[]
Socialiştii acuză Primăria Chişinău de incompetenţă şi anunţă referendum anti-Chirtoacă | 
11 iulie 2012
Socialiştii au organizat astăzi o conferinţă de presă la care au prezentat un raport critic amplu cu privire la situaţia din municipiul Chişinău după un an de activitate a primarului Dorin Chirtoacă, în al doilea mandat[]
Filat trebuie să se lase de rugăciuni şi să întreprindă acţiuni concrete de ajutorare a agricultorilor
6 iulie 2012
Condiţiile climaterice drastice şi lipsa unor măsuri de intervenţie eficiente din partea Guvernului paralizează sectorul agricol, creînd dificultăţi pentru agricultori şi populaţia din mediul rural[]
Socialiştii au adunat cinci voturi ale deputaţilor în favoarea demiterii lui Şleahtiţchii. Negocierile continuă | 
5 iulie 2012
Igor Dodon, preşedintele PSRM, deputat în Parlamentul RM a anunţat astăzi în cadrul unui briefing că moţiunea de demitere a ministrului Educaţiei Mihail Şleahtiţchii, lansată de socialişti a fost semnată suplimentar de încă doi deputaţi[]
Balanţa de plăţi a Republicii Moldova: diagnosticul se confirmă
4 iulie 2012
La 29 iunie a.c., BNM a făcut publică balanţa de plăţi a statului pentru primul trimestru al anului 2012. Făcînd o apreciere generală a documentului în cauză, vom menţiona că datele prezentate denotă o degradare în continuare a poziţiilor externe ale ţării[]
Declaraţia “Gărzii Tinere”
3 iulie 2012
Pe data de 2 iulie, Curtea de Apel Chişinău a luat decizia de a obligat Ministerul Justiţiei şă înregistreze noul statut al Partidului Naţional Liberal, în care unul din obiective este unirea Republicii Moldova cu România[]
Igor Dodon: Despre federalizare
22 iunie 2012
La începutul acestui an, Partidul Socialiştilor a declarat public că Federalizarea este unica modalitate realistă de asigurare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, federalizarea este adevărata soluţie pentru problema Transnistreană[]
“Soluţia” vine cu un regulament pentru problemele mansardelor din Chişinău | 
20 iunie 2012
Juriştii Fundaţiei de Binefacere “Soluţia”, împreună cu Elena Danu, consilier municipal din partea Partidului Socialiştilor, au pregătit un regulament-cadru de rezolvare a problemelor legate de construirea mansardelor pe clădirile din capitală[]
Socialiştii vor insista asupra evacuării pietrei comemorative din Piaţa Marii Adunări Naţionale
19 iunie 2012
Astăzi, Curtea de Apel Chişinău a amînat pentru data de 26 iunie, ora 15–00, examinarea cazului înaintat de juriştii Fundaţiei de Binefacere “Soluţia” — Vasile Bolea, Grigore Novac, precum şi reprezentantul Partidului Socialiştilor din Moldova, Vlad Batrîncea împortiva Primăriei mun. Chişinău[]
Igor Dodon: Cineva din AIE doreşte alegeri anticipate
19 iunie 2012
Pentru mine este cît se poate de evident că în cercurile înalte ale puterii se produc în prezent nişte mişcări suspecte. Din informaţiile care ajung la noi, cunoaştem că în rîndul forţelor parlamentare au loc manevre şi regrupări de forţe, se poartă negocieri tainice şi se urzesc combinaţii politice[]
Socialiştii dezaprobă metodele de înjosire a elevilor, utilizate de ministerul lui Şleahtiţkii la susţinerea bacalaureatului
13 iunie 2012
În adresa Partidului Socialiştilor au parvenit mai multe plîngeri de la părinţii elevilor absolvenţi din liceele din Chişinău, care au semnalat încălcări grave a procesului de susţinere a examenelor de bacalaureat[]
Consecinţele grave ale semnării Memorandumului dintre Guvernul Filat şi FMI | 
13 iunie 2012
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă au fost prezentate publicului planurile guvernării AIE de “hărţuire economică a societăţii moldoveneşti”. Socialiştii au intrat în posesia unui proiect de memorandum, parafat de către Guvernul Filat, în care guvernul îşi asumă faţă de FMI angajamente cu consecinţe grave în plan economic şi social[]
Moţiunea socialiştilor pe subiectul istoriei şi a demiterii ministrului educaţiei nu a fost susţinută nici de comunişti, nici de democraţi | 
7 iunie 2012
Igor Dodon i-a acuzat astăzi pe comunişti şi pe democraţi de indiferenţă faţă de introducerea în şcoli a “istoriei românilor”. Moţiunea socialiştilor de demitere a ministrului educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, nu a fost sprijinită nici de PCRM, nici de PD[]
Soluţii de la socialişti privind redresarea situaţiei în transportul public | 
5 iunie 2012
În legătură cu situaţia dificilă în domeniul transportului public din municipiul Chişinău, Igor Dodon, Elena Danu, Piotr Donţov şi Oleg Lipschii, au susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia au lansat soluţii de redresare a situaţiei[]
Sesizarea depusă la Curtea Constituţională cu privire la Legea privind asigurarea egalităţii | 
31 mai 2012
Sesizare pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea cu privire la asigurarea egalităţii nr 121 din 25.05.2012, publicată în Monitorul Oficial al republicii Moldova nr. 103 din 29 mai 2012[]
Socialiştii pregătesc un Program Alternativ de Dezvoltare Economică | 
30 mai 2012
Partidul Socialiştilor va lucra în următoarele luni pentru elaborarea unui Program Alternativ de Dezvoltare Economică, care va oferi soluţii concrete şi eficiente pentru problemele socio-economice din ţară[]
PSRM va contesta Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse la Curtea Constituţională
28 mai 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va contesta la Curtea Constituţională Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse, deoarece consideră că aceasta este nelegitimă şi încalcă mai multe prevederi constituţionale[]
Socialiştii propun votul nominal în cazul legii privind minorităţile sexuale
24 mai 2012
Grupul parlamentar al socialiştilor va propune ca legea privind liberalizarea practicilor homosexuale să fie supusă unui vot nominal — fiecare deputat să iasă la microfon şi să anunţe public dacă o votează sau nu[]
Socialiştii vor vota împotriva legii care liberalizează homosexualismul
23 mai 2012
Grupul parlamentar al socialiştilor va vota împotriva adoptării legii care discriminează bunul simţ al majorităţii. Oricum s-ar numi această lege, “a antidiscriminării” sau “a egalităţii de şanse”, esenţa ei nu se schimbă[]
MAI se ascunde de propriul popor, deşi ar trebui să-l apere | 
22 mai 2012
Astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără — a cerut demiterea ministrului de interne Alexei Roibu. În faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţii Gărzii Tinere au desfăşurat o nouă acţiune de protest[]
Dodon, despre strategia “Moldova 2020”: Parcă ar fi o teză de licenţă a unui student de la ASEM | 
18 mai 2012
Igor Dodon, preşedintele PSRM, deputat în Parlametul Republicii Moldova şi-a exprimat nemulţimirea vizavi de documentul de planificare a strategiei de dezvoltare a RM în perioada de pînă în 2020, prezentat astăzi în Parlament[]
Socialiştii iniţiază Moţiunea de demitere a Ministrului Educaţiei Mihai Şleahtiţchi
17 mai 2012
De astăzi grupul parlamentar al socialiştilor iniţiază moţiunea ce prevede demisia ministrului educaţiei. Declaraţia a fost făcută pentru presă de către Igor Dodon, preşedintele PSRM, deputat în Parlamentul RM[]
Chirtoacă, ai grijă de Chişinău! | 
16 mai 2012
Cu această lozincă, astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”, a manifestat împotriva deciziei lui Dorin Chirtoacă de a coborî drapelele în bernă cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la semnarea Acordului de pace de la Bucureşti[]
Socialiştii în dialog cu FMI
14 mai 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Moldova şi Zinaida Greceanîi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, au avut astăzi o întrevedere cu Nikolay Gueorguiev, Şef al Misiunii Fondului Monetar Internaţional şi Tokhir Mirzoev, Reprezentant permanent al FMI în Republica Moldova[]
Legea opoziţiei, subiect de discuţie cu oficiali europeni
4 mai 2012
Astăzi, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Reprezentantul permanent al Consiliului Europei în Republica Moldova, Ulvi Akhundlu[]
Protest la MAI “Jos Roibu!” | 
3 mai 2012
Astăzi, în faţa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, aripa tînără a PSRM, “Garda Tînără” a organizat un protest cu tema: “Să oprim criminalitatea, Jos Roibu!”[]
Analiza critică a raportului prim-ministrului Vlad Filat
27 aprilie 2012
Noi, grupul parlamentar al socialiştilor, apreciem pozitiv venirea conducerii Guvernului cu raport în Parlament, fapt care semnalează o încercare de revenire a ţării la stabilitatea politică. Or, anume pentru aceasta socialiştii au votat la 16 martie, curent[]
PSRM: Cerem demisia Ministrului Afacerilor Interne! | 
25 aprilie 2012
Actualul ministru Alexei Roibu nu este capabil să gestioneze competent ministerul, de aceea urmează să-şi dea personal demisia, sau să fie demis de către conducerea Guvernului. În caz că ministru Roibu nu va fi demis, Guvernul va deveni complice direct al dezmăţului criminal din Republica Moldova[]
Federalizarea ţării — unica soluţie viabilă de rezolvare a problemei transnistrene | 
11 aprilie 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, alături de colegii din Comitetul Executiv Politic al partidului, a prezentat poziţia PSRM în problema reintegrării Republicii Moldova în cadrul unei conferinţe de presă[]
Soluţia macedoneană pentru legea anti-discriminare
10 aprilie 2012
Opinia publică este ostatica unor discuţii interminabile despre legea anti-discriminare şi premisele pentru a progresa în liberalizarea vizelor cu UE pentru moldoveni[]
Socialiştii au manifestat împotriva legii anti-discriminare
5 aprilie 2012
Astăzi, înainte de şedinţa Parlamentului, un grup de membri ai “Gărzii Tinere” a Partidului Socialiştilor a înmînat deputaţilor cîte o Biblie, cu îndemnul “Vă rugăm să protejaţi valorile creştine”[]
Criza investiţiilor străine în Republica Moldova
4 aprilie 2012
Forţele politice, în comun cu societatea civilă, trebuie să se implice nemijlocit în identificarea direcţiilor şi modalităţilor de soluţionare a problemelor economice şi sociale, ce stau în faţa societăţii[]
Socialiştii fac un apel către toate partidele de opoziţie pentru consolidarea eforturilor în elaborarea Legii cu privire la Opoziţie | 
3 aprilie 2012
Partidului Socialiştilor din Republica Moldova anunţă demararea procesului de elaborare a Legii cu privire la Opoziţie. Despre aceasta a declarat Igor Dodon, preşedintele PSRM, în cadrul unei conferinţe de presă de astăzi[]
Socialiştii din Consiliul municipal solicită demontarea pietrei comemorative din Piaţa Marii Adunări Naţionale
2 aprilie 2012
Grupul socialiştilor din consiliul municipal Chişinău a înaintat un proiect de decizie prin care solicită să fie demontată piatra comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale[]
Atac pe două fronturi asupra Moldovei şi moldovenilor
24 martie 2012
În aceste zile, Moldova este silită să suporte un ritual umilitor şi obraznic — marşurile legionarilor unionişti şi turbulenţa unui grup mic, dar agresiv şi tupeist de angajaţi în promovarea unionismului la noi în ţară[]
Igor Dodon a solicitat de la Ministrul Educaţiei explicaţii privind redenumirea disciplinei de “istorie”
22 martie 2012
Potrivit demersului deputatului socialist, Ministrul Educaţiei trebuie să motiveze necesitatea reintroducerii obiectului şcolar “Istoria Românilor şi Universală”, precum şi costurile suportate de buget ca urmare[]
Propaganda unionistă trece iarăşi pragul şcolilor
20 martie 2012
Din 2009 încoace, propagarea valorilor unioniste a fost una din misiunile de bază ale unor componente ale actualei guvernări. Asta i-a reuşit mai mult decît orice altceva, pornind de la acordarea crucilor de fier, asocierea cu nazismul, oferirea ulcelelor cu pămînt moldovenesc[]
Eroarea strategică şi diplomatică a guvernării de la Chişinău
2 martie 2012
Republica Moldova comemorează astăzi 20 de ani de la tragicul conflict de pe Nistru, care a lăsat în urmă familii îndoliate şi o ţară divizată[]
“Garda Tînără” a contribuit la soluţionarea problemelor spitalului clinic municipal Nr.4 | 
2 martie 2012
Membrii organizaţiei de tineret “Garda Tînără” împreună cu juristul spitalului clinic municipal Nr.4 Vasile Bolea au susţinut o conferinţă de presă cu tema “Soarta spitalului clinic municipal Nr.4”[]
Socialiştii propun soluţii de redresare a situaţiei economice critice din ţară | 
22 februarie 2012
Igor Dodon, deputat în Parlamentul RM, preşedinte al Partidului Socialiştilor din RM, împreună cu Zinaida Greceanîi, deputat în Parlamentul RM, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au criticat dur situaţia economică din ţară[]
Socialiştii vor participa la negocieri doar atunci când AIE îşi va înainta candidatul comun | 
21 februarie 2012
Acum zece zile, grupul parlamentar al socialiştilor a solicitat înaintarea unui candidat apartinic din partea AIE şi numirea cât mai grabnică a datei alegerilor preşedintelui, pentru depăşirea crizei politice din ţară[]
PSRM: “Nu avem milioane pentru avioane”
20 februarie 2012
Deputaţii din cadrul AIE şi-au confirmat în mod repetat incapacitatea de a înţelege nevoile reale ale populaţiei. În loc să investească în infrastructură socială, în şcoli şi grădiniţe, actualii guvernanţi vor să direcţioneze 240 milioane de dolari pentru achiziţionarea unor unităţi aviatice militare[]
Discursul lui Igor Dodon în Plenul Parlamentului din 16 februarie 2012
16 februarie 2012
Noi astăzi deschidem o sesiune de lucru, care sau va fi cea cea mai productivă din acest legislativ, sau va fi ultima din acest legislativ. Este sesiunea în care deputaţii vor alege preşedintele sau vor alege anticipatele[]
Igor Dodon: “Ceea ce trebuia de demonstrat”
10 februarie 2012
Partidul Socialiştilor salută decizia de astăzi a liderilor AIE, care în sfârşit au înţeles să accepte soluţia propusă de “grupul Dodon” la 4 noiembrie 2011 — alegerea unui preşedinte apartinic, ca unică modalitate de a depăşi criza politică şi de a evita alegerile anticipate[]
Aripa tînără a partidului Socialiştilor “Garda Tînără”, a organizat un flash-mob cu tema: “Lupte de zăpadă împotriva Alianţei”
6 februarie 2012
În cursul acţiunii, activiştii din cadrul mişcării “Garda Tînără” au aruncat bulgări de zăpadă în portretele liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană. Totodată tinerii propuneau trecătorilor să se alăture acţiunii[]
Securitatea alimentară a Moldovei este în pericol
6 februarie 2012
Partidul Socialiştilor constată o situaţie deosebit de îngrijorătoare în domeniul agricol. Există premise pentru un colaps agricol în anul 2012, iar primele semne în acest sens au fost vizibile deja în toamna anului trecut[]
Socialiştii au protestat la Comrat
3 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest cu tema: “Politica antisocială a Alianţei”, care a avut loc în faţa Comitetului Executiv al UTA Gagauzia[]
Partidul Socialiştilor a protestat la Orhei | 
2 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Consiliului Raional, în oraşul Orhei[]
Partidul Socialiştilor a protestat la Drochia | 
1 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Consiliului Raional, în oraşul Drochia[]
Socialiştii salută participarea societăţii civile la depăşirea crizei politice
26 ianuarie 2012
Liderii socialiştilor au participat la o masă rotundă comună cu reprezentanţii societăţii civile, la care s-a discutat despre situaţia politică din ţară şi căile de ieşire din criza politică existentă[]
Soluţia propusă de socialişti este astăzi unica valabilă pentru respectarea cadrului constituţional al ţării | 
25 ianuarie 2012
Partidul Socialiştilor constată că situaţia socio-politică din ţară impune mai mult ca oricând aplicarea soluţiei propuse de grupul parlamentar al socialiştilor la 4 noiembrie 2011[]
Apel către partenerii externi ai Republicii Moldova
19 ianuarie 2012
Angajamentele Alianţei pentru Integrare Europeană faţă de proprii cetăţeni, la fel ca şi cele făcute faţă de prietenii R.Moldova din exterior, s-au adeverit a fi doar promisiuni deşarte[]
Poziţia Partidului Socialiştilor cu privire la iniţiativa AIE de organizare a unui referendum constituţional | 
17 ianuarie 2012
Pornind de la iniţiativa controversată, iarăşi la limita legitimităţii, a Alianţei de guvernare de a organiza un referendum constituţional, Partidul Socialiştilor vine cu următoarea poziţie de principi[]
Garda Tînără protestează împotriva închiderii spitalului clinic municipal nr.4
17 ianuarie 2012
Mişcarea de tineret “Garda Tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Direcţiei Sănătate a Consiliului Municipal Chişinău[]
Discursul lui Igor Dodon privind situaţia politică actuală
15 ianuarie 2012
Trebuie să recunoaştem că Parlamentul a început anul 2012 într-un mod la fel de defectuos, cum l-a încheiat pe 2011. Am intrat cu problemele vechi în anul nou. Şi aşa ceva se întâmplă deja al treilea an consecutiv[]
“Garda Tînără” pledează pentru demiterea preşedintelui Parlamentului
13 ianuarie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor, mişcarea “Garda Tînără”, a organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova privind demiterea preşedintelui Parlamentului RM Marian Lupu[]
Socialiştii cer demisia de onoare a preşedintelui interimar al statului
12 ianuarie 2012
Prin decizia de astăzi, privind neconstituţionalitatea votului din 16 decembrie, Curtea Constituţională a confirmat de la înalta tribună iresponsabilitatea politică a conducerii ţării[]
Igor Dodon: Discurs de totalizare a anului 2011
28 decembrie 2011
Am ajuns la finalul unui an plin de evenimente. Noi cu toţii încercăm acum să-i facem totalurile, încercăm să apreciem ce-a fost bine, ce-a fost rău. Ce nu am reuşit să realizăm[]
Decizia finală a grupului parlamentar al socialiştilor privind alegerea preşedintelui ţării
23 decembrie 2011
Fiindcă Alianţa nu a renunţat la candidatura sa, şi pentru a patra oară înaintează la funcţia de preşedinte acelaşi candidat, noi, grupul parlamentar al socialiştilor declarăm că nu vom participa deloc la procedura de alegeri repetate a preşedintelui[]
Poziţia Grupului parlamentar al socialiştilor cu privire la alegerea preşedintelui ţării
19 decembrie 2011
Astăzi, 19 decembrie, noi, grupul parlamentar al socialiştilor, înaintăm Alianţei de guvernare un Ultimatum de Bun Simţ. Le oferim termen de până la 23 decembrie[]
Igor Dodon: Ultima şansă
16 decembrie 2011
Stimaţi colegi politicieni, stimaţi cetăţeni. Astăzi ar fi putut fi o zi istorică, în care să alegem un preşedinte care să reprezinte consensul şi înţelepciunea clasei politice din Republica Moldova[]
Poziţia Socialiştilor faţă de Politica fiscal-bugetara pentru a. 2012 a Guvernului Filat
16 decembrie 2011
Politica fiscal-bugetară si Legea Bugetului reprezintă cele mai importante documente financiar-economice pe care noi urmează să le aprobăm în acest an[]
Declaraţie de presă a lui Igor Dodon, liderul grupului parlamentar al socialiştilor | 
23 noiembrie 2011
Ultimele evenimente politice şi solicitările din partea presei m-au determinat să vin în faţa dumneavoastră cu câteva luări de poziţie, pe patru subiecte de principiu. Atât eu, cât şi grupul parlamentar al socialiştilor pe care îl reprezint, am considerat oportun să vă aducem la cunoştinţă următoarele[]
Adresarea Partidului Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” către unii concurenţi electorali în cadrul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010
16 noiembrie 2010
Este evident că actuală guvernare — Alianţa pentru integrarea europeană (AIE) pe parcursul perioadei de 15 luni de activitate convingător a demonstrat incapacitatea sa deplină de a conduce ţara noastră. AIE trebuie să plece de pe scena politică şi să cedeze puterea celor care pot guverna[]
Declaraţia PSMPR cu privire la acţiunile ilegale ale conducătorului Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM) în domeniul legislaţiei muncii în vigoare
25 iunie 2010
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” subliniază că în condiţiile economiei de piaţă, cînd competitivitatea mărfurilor şi serviciilor depinde, în primul rînd, de la calitatea lor, instituţiile statale în domeniul standardizării şi metrologiei necesită să îndeplinească funcţii importante pentru societate şi stat[]
Comunicat de presă al Partidului Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” cu privire la proiectul Codului educaţiei
20 mai 2010
Conducerea Partidului socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina”, făcînd cunoştinţă cu proiectul Codului educaţiei, atrăgînd în discuţii un şir de experţi din partea societăţii civile, constată că acest document important, în redacţia propusă de autori, nu poate fi acceptat[]
Totalurile de bază ale anului politic 2009
29 decembrie 2009
Analizînd evenimentele politice ale anului care pleacă şi apreciind consecinţele lor asupra cetăţenilor, societăţii şi ale statului în întregime, Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” scoate următoarele concluzii[]
Declaraţia Partidului socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” în legătură cu viitoarele alegeri ale Preşedintelui ţării
9 noiembrie 2009
Partidul socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” analizând activitatea Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) pe parcursul a două luni de existenţă a ei constata, că coaliţia de guvernare este incapabilă de a activa în baza legilor statului de drept şi social orientat[]
Declaraţia PSM “Patria-Rodina” în legătură cu adoptarea Programului de activitate al Guvernului RM
30 septembrie 2009
PSMPR ca partid de orientare politică de stîngă, analizînd Programul de activitate al Guvernului, socoate că documentul dat, pe de o parte, poartă un caracter preponderent general şi declarativ iar, pe de altă parte, în mare măsură contravine practicii europene de organizare a vieţii interne statale precum şi a practicii apărării intereselor naţionale şi obşteşti[]
Declaraţia partidelor şi a organizaţiilor social-politice şi obşteşti — participante la Masa Rotundă cu Statut Permanent
23 ianuarie 2003
Noi, liderii partidelor şi conducătorii organizaţiilor social-politice şi obşteşti, constatăm cu îngrijorare că declaraţiile politice şi apelurile pe care le-am adresat Preşedintelui Republicii Moldova şi partidului de guvernămînt, în legătură cu funcţionarea instituţiilor democratice şi cu pericolul lichidării pluralismului politic în statul nostru, au rămas, pînă în prezent, fără răspuns[]
Declaraţia fondatorilor Mesei Rotunde cu Statut Permanent cu privire la situaţia de criză din Republica Moldova şi la necesitatea unui dialog social-politic permanent
4 aprilie 2002
Noi, reprezentanţii partidelor politice şi ai formaţiunilor social-politice şi nonguvernamentale, întruniţi în prima şedinţă de iniţiere a unui dialog politic în cadrul Mesei Rotunde cu Statut Permanent, adresăm forţelor politice şi reprezentanţilor societăţii civile apelul de a ne uni toate eforturile pentru a depăşi, în comun, actuala criză social-politică din Republica Moldova[]

Arhiva

2018 [3]
2017 [138]
2016 [54]
2015 [106]
2014 [206]
2013 [230]
2012 [337]
2011 [11]
2010 [3]
2009 [8]
2008 [1]
2006 [2]
2004 [2]
2003 [5]
2002 [20]
Alegeri [164]
Atitudinea faţă de guvernare