Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii organizează acţiuni în susţinerea aderării Moldovei la Uniunea Vamală

|versiune pentru tipar||
PSRM / 3 iunie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Socialiştii continuă şirul de acţiuni ample în favoarea aderării Moldovei la Uniunea Vamală şi împotriva semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Începînd cu ziua de mîine, socialiştii alături de susţinătorii săi vor desfăşura acţiuni de protest în faţa Guvernui, Ministerului Agriculturii şi a Parlamentului.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) insistă ca în cel mai scurt timp să se desfăşoare un Referendum Naţional cu privire la vectorul de dezvoltare şi integrare a Republicii Moldova. Starea de lucruri actuală nu mai poate fi tolerată, iar deciziile unilaterale ale guvernării acceptate. Oamenii trebuie să decidă în cadrul unui Referndum încotro să meargă ţara spre Est sau Vest.

Mîine, 4 iunie, socialiştii vor demara acţiunile de protest la ora 10.00 în faţa Guvernului, (intrare din str. Puşkin).

De menţionat că în contextul măsurilor de susţinere a vectorului pro-estic de dezvoltare a ţării, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova deja a colectat 562 mii de semnături în favoarea Uniunii Vamale, precum şi a lansat mai multe spoturi publicitare în acest sens.

Sursa: socialistii.md

Uniunea Vamală sau Uniunea Europeană — poporul trebuie să decidă prin REFERENDUM A fost oficial înregistrat referendumul privind demiterea primarului capitalei, Dorin Chirtoacă