Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PSRM publicate în 2016

Socialiştii au organizat o acţiune de protest împotriva majorării tarifelor la energia electrică
20 decembrie 2016
Astăzi, Partidul Socialiştilor a organizat o acţiune de protest în faţa sediului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Socialiştii au protestat împotriva intenţiei de a majora din nou preţul la curentul electric[]

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalPolitici tarifare

Zinaida Greceanîi a fost aleasă preşedinte al Partidului Socialiştilor din RM | 
18 decembrie 2016
Astăzi a avut loc cel de-al XIV-lea Congres Extraordinar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova la care au participat circa 800 de delegaţi şi oaspeţi din întreaga ţară şi de peste hotare[]

Activitatea internă de partid

Socialiştii au înaintat o moţiune simplă de cenzură împotriva activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu
8 decembrie 2016
Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului RM, fracţiunea PSRM a înaintat o moţiune simplă asupra activităţii ministrului Educaţiei, Corina Fusu care a permis o serie de nereguli grave în cadrul ministerului pe care îl conduce[]

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalPolitici guvernamentale

Majorarea vîrstei de pensionare. Genocidul social continuă
7 decembrie 2016
Astăzi, deputaţii socialişti, Vlad Batrîncea, Vladimir Odnostalco şi Grigore Novac au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au exprimat indignarea faţă de reforma sistemului de pensii, aprobarea căreia se doreşte pînă la finele anului curent[]

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

Igor Dodon: Are loc tergiversarea intenţionată a validării alegerilor Preşedintelui ales al Republicii Moldova
6 decembrie 2016
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că validarea alegerilor de Curtea Constituţională este în mod intenţionat amînată[]

AlegeriAtitudinea faţă de guvernare

10 candidaţi din partea PSRM sau avînd sprijinul deschis al socialiştilor au devenit deputaţi ai Adunării Populare a Găgăuziei
5 decembrie 2016
Aducem mulţumiri poporului găgăuz pentru participarea activă la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) şi pentru sprijinul oferit candidaţilor din partea PSRM şi candidaţilor pe care noi i-am susţinut deschis[]

Alegeri

PSRM este împotriva deschiderii oficiului NATO în Republica Moldova
1 decembrie 2016
Adoptarea de către majoritatea parlamentară a deciziei privind deschiderea unui oficiu NATO în capitala Moldovei, este o încălcare gravă a principiului de neutralitate a Republicii Moldova[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Socialiştii vor vota pentru transferul competenţei de numire a Procurorului General către Preşedintele ţării
23 noiembrie 2016
Astăzi a avut loc şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în cadrul căreia au fost puse în discuţie mai multe chestiuni importante[]

Politici guvernamentale

Zinaida Greceanîi este preşedinte interimar al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
18 noiembrie 2016
Igor Dodon a depus astăzi mandatul de membru al Partidului Socialiştilor din RM, iar Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, a fost aleasă preşedinte interimar al formaţiunii[]

Activitatea internă de partidAlegeri

Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova referitor la continuarea represiunilor politice din partea regimului de la guvernare
18 noiembrie 2016
Partidul Socialiştilor constată că împotriva reprezentanţilor opoziţiei continuă să fie intentate dosare penale. De data aceasta, în vizorul maşinii de represalii a regimului de la guvernare a ajuns unul din activiştii partidului de opoziţie “Partidul Nostru”[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiRelaţii interpartinice

Socialiştii au sesizat CC privind încălcările grave comise de Guvernul Filip la asumarea răspunderii în privinţa pachetului de 7 legi | 
4 octombrie 2016
După cum a promis, astăzi, Igor Dodon a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care a atacat procedura de examinare a moţiunii de cenzură înaintată de socialişti contra guvernului Filip[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentalePolitici tarifare

Igor Dodon: Decizia de astăzi este ilegală. Contestăm la Curtea Constituţională şi înaintăm o altă moţiune de cenzură
3 octombrie 2016
Despre aceasta a anunţat Igor Dodon, preşedintele PSRM după ce şedinţa Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorum. Liderul socialiştilor a explicat motivele de ce decizia de respingere a moţiunii de cenzură împotriva guvernului Filip este ilegală[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Igor Dodon a depus moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip
27 septembrie 2016
Astăzi, Igor Dodon a depus la Cancelaria Parlamentului moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip, iniţiată de socialişti şi semnată de 37 de deputaţi[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentalePolitici tarifare

Socialiştii au protestat împotriva majorării tarifelor la energia electrică şi termică. Ei au cerut instituirea unui moratoriu şi diminuarea tarifelor | 
16 septembrie 2016
Astăzi, în timp ce ANRE desfăşura o şedinţă de aprobare a majorării tarifelor la energia termică şi cea electrică, deputaţii PSRM în Parlamentul RM, consilierii municipali, membri şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest împotriva acestor majorări[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici tarifare

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională decretul cu privire la acordarea cetăţeniei RM lui Traian Băsescu | 
26 august 2016
Deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă decretul preşedintelui ţării, Nicolae Timofti cu privire la acordarea cetăţeniei moldoveneşti ex-preşedintelui României, Traian Băsescu[]

Atitudinea faţă de guvernare

Orăşelul Victoriei îşi suspendă temporar activitatea
30 iulie 2016
Deja de mult timp, de la finele verii-începutul toamnei 2015, PSRM desfăşoară un protest în regim non-stop împotriva regimului criminal-oligarhic. Orăşelul Victoriei a fost montat de activiştii Partidului Socialiştilor şi activează de peste 10 luni de zile[]

Drepturile şi libertăţile omului

Despre activitatea fracţiunii PSRM în Parlamentul RM în perioada sesiunii de primăvară-vară
29 iulie 2016
Pe durata sesiunii de primăvară-vară, fracţiunea Partidului Socialiştilor în Parlament a înaintat zeci de proiecte de lege în sfera juridică, economică, socială şi politică[]

Politici guvernamentale

Igor Dodon a criticat dur activitatea Guvernului Filip şi a făcut 5 recomandări executivului şi majorităţii parlamentare
27 iulie 2016
Astăzi, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului de examinare a moţiuniii de cenzură împotriva Guvernului Filip, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a supus unei critici dure activitatea cabinetului de miniştri şi a făcut 5 recomandări Guvernului[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională anumite articole din Legea “Cu privire la statutul municipiului Chişinău”
20 iulie 2016
După ce întreaga Lege “Cu privire la statutul municipiului Chişinău” a fost contestată de Partidul Socialiştilor la Curtea Constituţională, astăzi au fost contestate anumite articole ale legii respective[]

Administraţie publicăPolitici guvernamentale

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM, Vasile Bîtca
15 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al RM, Vasile Bîtca[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii cer formarea unei comisii parlamentare de anchetă a furtului miliardului cu participarea expertilor străini
12 iulie 2016
Dezvăluirile din ultimul timp referitor la furtul miliardului arată că mai multe instituţii ale statului au fost copărtaşe la acel furt sau au cunoscut despre el însă au tăcut. Acest fapt ne face să ne convingem că instituţiile responsabile sunt dezinteresate în identificarea tuturor celor implicaţi în jaful secolului[]

Atitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţionalăDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici tarifare

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra viceprim-ministrului pe probleme sociale, Gheorghe Brega
7 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii viceprim-ministrului Gheorghe Brega[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Consiliul Republican al PSRM s-a convocat în şedinţă
2 iulie 2016
Astăzi, Consiliul Republican al PSRM s-a întruinit în şedinţă în cadrul căreia a fost examinată chestiunea cu privire la realizare strategiei politice a Partidului, elaborate la Congresul al XIII-lea PSRM şi sarcinile politice ale Partidului[]

Activitatea internă de partidAlegeri

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari
1 iulie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova, Vladimir Cebotari. Socialiştii afirmă că prin acţiunile sale, ministrul a adus prejudicii grave statului Republica Moldova[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova marchează 19 ani de la constituire
29 iunie 2016
Acum, 19 ani în urmă, pe data de 29 iunie 1997 la Chişinău a avut loc congresul de constituire al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova[]

Activitatea internă de partidDomeniul socio-cultural

PSRM: Taxele locale pentru cazinouri, benzinării şi buticurile cu ţigări trebuie majorate de 10 ori | 
27 iunie 2016
Fracţiunea Partidului Socialiştilor din Consiliul Municipal Chişinău a cerut majorarea de 10 ori a impozitelor locale pentru cazinourile din municipiul Chişinău cu direcţionarea ulterioară a banilor obţinuţi spre soluţionarea problemelor stringente ale oraşului[]

Administraţie publicăPolitici tarifare

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş
23 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM în Parlamentul RM, a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei, Stela Grigoraş[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii au depus la Curtea Constituţională o contestaţie împotriva Legii “Cu privire la statutul municipiului Chişinău” | 
22 iunie 2016
Astăzi, deputaţii Partidului Socialiştilor au depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care contestă Legea “Cu privire la statutul municipiului Chişinău”, adoptată săptămîna trecută[]

Administraţie publicăAtitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă contra ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc
17 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM a înregistrat o moţiune simplă asupra activităţii Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, Iurie Chirinciuc, deoarece domeniul pe care îl conduce este într-o stare deplorabilă şi situaţia s-a agravat şi mai mult[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Fracţiunea parlamentară a PSRM a înregistrat o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu
9 iunie 2016
Astăzi, fracţiunea PSRM a înregistrat moţiunea simplă contra ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu deoarece Ministerul Finanţelor prin măsurile de politică bugetar-fiscală, nu este capabil să răspundă provocărilor cu care se confruntă ţara[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii îl acuză pe Şalaru de vînzarea tehnicii militare moldoveneşti peste hotare şi anunţă despre înregistrarea unei moţiuni simple împotriva ministrului
2 iunie 2016
Trei instalaţii militare antiaeriene au fost vîndute de Ministerul Apărării al Moldovei contra sumei de 660 mii de dolari. Informaţia în cauză a fost făcută publică astăzi de către deputaţii din partea Partidului Socialiştilor[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii au înregistrat moţiunea simplă de cenzură contra ministrului Corina Fusu | 
27 mai 2016
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a declarat în cadrul unui briefing că fracţiunea PSRM va iniţia în fiecare săptămînă căte o moţiune simplă de cenzură şi va chema la raport în plenul parlamentului cîte un ministru[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii au înregistrat şi înaintat Biroului Permanent al Parlamentului un proiect de lege privind excluderea termenului limită de activitate în baza patentei de întreprinzător
26 mai 2016
Fracţiunea Partidului Socialiştilor în Parlamentul RM a elaborat şi înregistrat o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii cu privire la patenta de întreprinzător în vederea excluderii termenului limită, 1 ianuarie 2017, de activitate în baza patentei[]

Drepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentale

Fracţiunea PSRM a elaborat proiectul privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip | 
26 mai 2016
Proiectul privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip este gata. La momentul actual, 24 de deputaţi ai Partidului Socialiştilor au semnat documentul[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Socialiştii iniţiază un referendum de demitere a lui Chirtoacă | 
19 mai 2016
Fracţiunea Partidului Socialiştilor în cadrul Consiliului Municipal Chişinău a pregătit şi a semnat în componenţă deplină un proiect de decizie cu privire la anunţarea şi organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului general al municipiului, Dorin Chirtoacă[]

Administraţie publicăAlegeri

Circa 40 de mii de cetăţeni au participat la Marşul Victoriei organizat de PSRM la Chişinău | 
9 mai 2016
Circa 40 de mii de cetăţeni din mai multe colţuri ale ţării au venit la Chişinău pentru a participa la acţiunea de amploare organizată de Partidul Socialiştilor — Marşul Victoriei, în cadrul căreia au comemorat eroii şi participanţii la Marele Război pentru Apărarea Patriei[]

Domeniul socio-cultural

Socialiştii au depus coroane funerare la tehnica militară NATO instalată în PMAN
8 mai 2016
Deputaţi în Parlamentul RM din partea socialiştilor şi consilieri municipali din CMC ai PSRM, au organizat, astăzi, o acţiune de protest împotriva tehnicii militare NATO instalată în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi a prezenţei militarilor americani în ţara noastră[]

Politica externă / integrare europeanăSecuritate naţională

Peste 20 de mii de persoane au participat la marşul “Pentru Moldova” organizat de PSRM în 5 raioane ale ţării | 
16 aprilie 2016
Astăzi, peste 20 de mii de persoane au participat la marşul “Pentru Moldova”, organizat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova în raioanele Ungheni, Soroca, Edineţ, Anenii-Noi, Cahul[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Declaraţia Comitetului Executiv Politic al PSRM
15 aprilie 2016
Comitetul Executiv Politic al PSRM recomandă Consiliului Republican desemnarea lui Igor Dodon în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al RM şi se pronunţă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale în paralel cu alegerile parlamentare anticipate[]

Activitatea internă de partidAlegeri

Socialiştii i-au solicitat lui Adrian Candu să sesizeze Comisia de la Veneţia în vederea aprecierii legitimităţii deciziei Curţii Constituţionale
14 martie 2016
Solicitarea de a sesiza Comisia de la Veneţia de către Adrian Candu este dictată de faptul că în conformitate cu legislaţia, fracţiunea nu poate să se adreseze direct către acest institut internaţional[]

AlegeriPolitica externă / integrare europeanăPolitici guvernamentale

Socialiştii au propus Parlamentului spre aprobare declaraţia cu privire la recunoaşterea caracterului captiv al statului Republica Moldova | 
3 martie 2016
Astăzi, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor a declarat în cadrul unui briefing că fracţiunea PSRM a înaintat Parlamentului spre examinare un proiect de Hotărîre pentru aprobarea Declaraţiei cu privire la recunoaşterea caracterului captiv al statului Republica Moldova[]

Drepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentaleRelaţii interpartinice

Socialiştii au pichetat oficiul NATO şi sediile ambasadelor României şi SUA | 
23 februarie 2016
Deputaţi şi consilieri municipali ai Partidului Socialiştilor, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile au participat la flashmob-urile care au avut loc, astăzi, lîngă ambasadele României şi SUA şi la sediul NATO în Moldova[]

Drepturile şi libertăţile omuluiPolitica externă / integrare europeanăSecuritate naţională

Grupul Petrenco a fost eliberat sub garanţiile deputaţilor Partidului Socialiştilor
22 februarie 2016
Astăzi, deţinuţii politici Grigore Petrenco, Pavel Grigorciuc, Mihail Amerberg, Alexandru Roşco, Andrei Druzi, Vladimir Jurat şi Oleg Buznea au fost eliberaţi din centrul de detenţie, fiind trecuţi sub arest la domiciliu[]

Drepturile şi libertăţile omului

PSRM împreună cu PLDM au depus o sesizare la Curtea Constituţională privind alegerea preşedintelui ţării de către popor | 
17 februarie 2016
Vladimir Ţurcan, deputat PSRM împreună cu Chiril Lucinschi, deputat PLDM au depus o sesizare comună la Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege privind alegerea preşedintelui prin vot direct[]

AlegeriDrepturile şi libertăţile omuluiRelaţii interpartinice

Socialiştii au protestat în faţa Guvernului împotriva puterii oligarhice | 
10 februarie 2016
Partidul Socialiştilor a decis să cheme cetăţenii la o acţiune de protest, deoarece încercările de a oferit conducerii un termen de 30 de zile pentru a soluţiona revendicările protestatarilor, nu vor avea nici un efect pozitiv[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Comitetul Executiv al PSRM a decis continuarea protestelor
9 februarie 2016
Astăzi a avut loc şedinţa Comitetului Executiv Politic al PSRM. În cadrul şedinţei socialiştii eu examinat situaţia politică din ţară şi au decis asupra poziţiei formaţiunii în acest sens[]

Activitatea internă de partidDrepturile şi libertăţile omului

Mai multe organizaţii teritoriale ale PCRM părăsesc formaţiunea şi aderă la PSRM | 
8 februarie 2016
Această declaraţie a fost făcută astăzi de Ion Orlovschii, primar al comunei Bilicenii Noi, r-l Sîngerei, din numele a mai mulţi lideri ai organizaţiilor teritoriale PCRM. În cadrul conferinţei de presă a fost făcută următoarea declaraţie[]

Activitatea internă de partidRelaţii interpartinice

PSRM: presiunile şi protestele paşnice trebuie să continue
29 ianuarie 2016
În cadrul Forumului Civic, care s-a desfăşurat astăzi la Chişinău, Igor Dodon a expus poziţia PSRM faţă de propunerile de depăşire a crizei politice din ţară, lansate de speakerul Parlamentului, Adrian Candu[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională investirea Guvernului Filip
21 ianuarie 2016
Deputaţii PSRM consideră că votarea de ieri a fost una ilegală şi cer anularea hotărîrii Parlamentului RM cu privire la investirea Guvernului sub conducerea lui Pavel Filip[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Toţi la proteste! | 
20 ianuarie 2016
Partidul Socialiştilor constată că regimul oligarhic din Moldova a depăşit toate limitele admisibile. Începînd cu 16 ianuarie, puterea de stat, în Moldova, este uzurpată[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Socialiştii iniţiază demisia lui Dorin Chirtoacă
19 ianuarie 2016
Consilierii municipali PSRM au anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că iniţiază un referendum de demisie a lui Dorin Chirtoacă aducînd mai multe argumente convingătoare în susţinerea acestei idei[]

Administraţie publicăAlegeriAtitudinea faţă de guvernare

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională decretul preşedintelui RM de numire a domnului Pavel Filip în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru | 
18 ianuarie 2016
PSRM consideră că acest decret este anticonstituţional deoarece au fost încălcaţi termenii constituţionali de semnare a acestuia precum şi procedura de creare a majorităţii parlamentare absolute[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Circa 20 mii de cetăţeni au participat la mitingul contra actualei guvernări oligarhice şi în susţinerea alegerilor anticipate, organizat de PSRM | 
16 ianuarie 2016
Astăzi, în Chişinău, Partidul Socialiştilor din RM a organizat o acţiune de protest de amploare împotriva actualei guvernări, în susţinerea dizolvării Parlamentului şi desfăşurării alegerilor anticipate[]

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

Socialiştii nu au admis alegerea unui alt guvern antisocial
5 ianuarie 2016
După cum au declarat, deputaţii Partidului Socialiştilor nu au participat la şedinţa Parlamentului RM cu privire la alegerea Guvernului Ion Sturza[]

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

Arhiva

2018 [3]
2017 [138]
2016
2015 [106]
2014 [206]
2013 [230]
2012 [337]
2011 [11]
2010 [3]
2009 [8]
2008 [1]
2006 [2]
2004 [2]
2003 [5]
2002 [20]
Alegeri [164]