Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Declaraţii şi comunicate de presă ale PSRM la tema “Activitatea organizaţiei de tineret”

Socialiştii au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare
27 august 2017
Deputaţii, consilierii municipali, activiştii Partidului Socialiştilor şi a “Gărzii Tinere” au depus astăzi, 27 august, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare cu prilejul împlinirii a 26 de ani de la independenţa Republicii Moldova[]
Socialiştii au comemorat eroii Operaţiunii Iaşi-Chişinău
24 august 2017
Astăzi, deputaţii, consilierii municipali, activiştii Partidului Socialiştilor şi a aripei tinere a partidului “Garda Tânără”, conduşi de Preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi au depus flori la “Focul veşnic” de la Complexul Memorial “Eternitate” din Chişinău[]
Socialiştii l-au comemorat pe Domnitorul Ştefan cel Mare
2 iulie 2017
Astăzi, 2 iulie, deputaţii, consilierii municipali, activiştii partidului Socialiştilor şi “Gărzii Tinere”, conduşi de preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, în memoria a 513 ani de la trecerea în nefiinţă a domnitorului[]
Partidul Socialiştilor a marcat 20 de ani de la fondare
1 iulie 2017
Astăzi, 1 iulie, a avut loc şedinţa festivă dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. La eveniment au participat circa 700 de membri ai Partidului Socialiştilor[]
Socialiştii au adoptat o declaraţie cu privire la formarea majorităţii parlamentare
26 ianuarie 2015
La sediul PSRM a avut loc şedinţa Consiliului Republican al PSRM. La întrunire au participat toţi membrii Consiliului, toţi conducătorii organizaţiilor teritoriale ale partidului, ai aripei de tineret a PSRM, mişcării “Garda Tînără”, toţi membrii fracţiunii parlamentare a PSRM[]
Partidul Socialiştilor din RM împreună cu organizaţia de tineret “Garda Tînără” organizează un şir de evenimente dedicate Zilei Victoriei | 
6 mai 2014
Cu prilejul Zilei de 9 MAI — Ziua Victoriei, activiştii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova organizează mai multe evenimente în diverse raioane ale ţării[]
Socialiştii vor majorarea pensiilor cu 20 la sută | 
26 martie 2014
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, ai mişcării de tineret “Garda Tînără”, pensionari şi susţinători ai PSRM au venit în faţa Ministerului Agriculturii[]
Socialiştii au înmînat deputaţilor pampersuri în semn de protest faţă de politicile în domeniul maternităţii | 
14 martie 2014
Astăzi, un grup de activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi ai mişcării de tineret “Garda Tînără” au venit în faţa Parlamentului RM cu cărucioare şi pampersuri[]
Igor Dodon, însoţit de activiştii PSRM şi ai mişcării de tineret “Garda Tînără” au depus flori la monumetul lui Mihai Eminescu
15 ianuarie 2014
Cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Igor Dodon alături de mai mulţi membri de partid şi tineri, reprezentanţi ai aripei de tineret a PSRM “Garda Tînără” au depus flori la monumentul marelui poet din Aleea Clasicilor din Chişinău[]
Socialiştii au părăsit şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, protestînd astfel împotriva distribuirii terenurilor funciare | 
2 decembrie 2013
Activiştii Partidului Socialiştilor şi ai aripii de tineret a formaţiunii, “Garda Tînără”, împreună cu locatarii blocurilor care au avut de suferit de pe urma construcţiilor ilegale din capitală, au desfăşurat o acţiune de protest în faţa Primăriei mun. Chişinău[]
Socialiştii au plantat puieţi în parcul “La izvor” din sectorul Buiucani
26 octombrie 2013
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi aripei de tineret “Garda Tînără” au plantat puieţi de arţar, tei şi nuci în parcul “La izvor” din sectorul Buiucani, cu prilejul Zilei Naţionale a Înverzirii Plaiului[]
Felicităm veteranii şi tot poporul moldovenesc cu aniversarea eliberării plaiului nostru de sub ocupaţia fascistă!
24 august 2013
Operaţiunea Iaşi-Chişinău, care a avut loc în perioada 20–29 august, 1944, a fost unul dintre cele mai semnificative evenimente din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei[]
Garda Tînără comemorează moartea marelui domn al Moldovei, Ştefan cel Mare
2 iulie 2013
Cu acest prilej, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon împreună cu colegii săi şi aripa tînără “Garda Tînără” au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare în parcul Puşkin, omagiind, în acest mod, memoria gospodarului[]
Soluţia socialiştilor de alternativă pentru a depăşi criza examenelor de absolvire BAC | 
28 iunie 2013
Socialiştii propun o soluţie de alternativă pentru a depăşi criza examenelor de absolvire — să fie puse accentele pe examenele de admitere în universităţi[]
Dorin Chirtoacă: Show Must Go On!
18 iunie 2013
Astăzi, primarul general Dorin Chirtoacă a prezentat public în scuarul parcului Puşkin raportul de activitate pentru un an de zile[]
Socialiştii au depus flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu
15 iunie 2013
Astăzi, se împlinesc 124 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu. Cu acest prilej, mai mulţi membri ai Partidului Socialistilor, în frunte cu liderul partidului Igor Dodon au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din grădina publică centrală din Chişinău[]
Igor Dodon i-a felicitat pe cetăţenii Federaţiei Ruse cu prilejul Zilei Rusiei
12 iunie 2013
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, i-a adresat Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, E.S. Farit MUKHAMETSHIN, un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Rusiei[]
Poleacov: “Acţiunile Primăriei nu se apreciază altfel decît atac raider!”
11 iunie 2013
Evenimentele care au loc în jurul terenul de joacă pentru copii “Baby Park”, situat pe str.Sadoveanu, amintesc de acţiuni militare — lucrurile se încing tot mai mult![]
Garda Tînără sec. Botanica este pregătită de vară
11 iunie 2013
Au fost totalizate rezultatele procesului de reînregistrare, desfăşurat sîmbătă, — activiştii Gărzii Tinere din sectorul Botanica au întîlnit vara într-o componenţă nouă[]
Întîlnirea membrilor Gărzii Tinere cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova
6 iunie 2013
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a avut o întîlnire cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, domnul Farit Muhametşin[]
Garda Tînără: Veteranii sunt mereu în atenţia noastră, nu doar pe 9 mai de Ziua Victoriei, dar şi în fiecare zi
3 iunie 2013
Garda Tînără a sectorului Botanica a organizat un seminar cu participarea veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei[]
Victor Poleacov: Nu suntem indiferenţi faţă de problemele chişinăuienilor simpli!
31 mai 2013
Astăzi, lîngă primăria Chişinăului s-au adunat sute de locuitori ai capitalei — reprezentanţii Partidului Socialiştilor şi a aripei tinere “Garda Tînără”, părinţii cu copiii, care nu au locuri pentru odihnă şi plimbare[]
În ciuda şantajului, nu vom vota guvernul Leancă | 
30 mai 2013
În Partidul Socialiştilor s-a format de vreo jumătate de an o mică grupare de deviaţionişti, în număr exact de două persoane, care sprijină activ ideea votării pentru un guvern de dreapta[]
Jocurile politice ale Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie
30 mai 2013
Deja a patra oară Partidul Socialiştilor împreună cu aripa tînără “Garda Tînără” pledează pentru luarea unei decizii privind instituirea grupului pentru demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă[]
Dezbateri organizate de Garda Tînără
29 mai 2013
Garda Tînără a desfăşurat mai multe runde de dezbateri cu elevii liceului teoretic “Dacia”. Organizatorii training-ului au fost Alexandr Meliniciuc, secretarul organizaţiei Gărzii Tinere sec. Ciocana, şi Iuri Vitneanschi, reprezentantul Consiliului Coordonator al Gărzii Tinere[]
Ia start un nou festival Roller Fest! | 
26 mai 2013
Stimaţi locuitori şi oaspeţi ai capitalei! Garda Tînără vă felicită cu sărbătoarea care se apropie — Ziua Internaţională a Copilului. Deşi mulţi dintre noi au crescut deja maturi, totuşi fiecare este gata să se întoarcă în copilăria veselă şi lipsită de griji[]
Un sezon nou — active noi în cadrul Gărzii Tinere
23 mai 2013
Activiştii Gărzii Tinere se pregătesc de desfăşurarea unor proiecte educaţionale de vară dedicate activităţii, statutului şi programului organizaţiei[]
Rolul sărbătorilor în viaţa Gărzii Tinere
23 mai 2013
Capitala de Nord a Moldovei şi-a sărbătorit ieri Hramul său — oraşul Bălţi a aniversat 592 ani de la fondare[]
Garda Tînără educă tînăra generaţie
22 mai 2013
Activiştii Gărzii Tinere au organizat pentru elevii liceului teoretic “Dacia” un training de “Leadership şi carismă”[]
Socialiştii au marcat Ziua Victoriei în mai multe raioane ale ţării | 
9 mai 2013
Cu prilejul Zilei de 9 MAI — Ziua Victoriei, activiştii PSRM, ai mişcării de tineret “Garda Tînără”, alături de veteranii celui de-al doilea rîzboi mondial şi simpatizanţii partidului au depus flori la monumentele eroilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial din mai multe localităţi ale ţării[]
Timpul trece, memoria rămîne
8 mai 2013
Mesaj de felicitare al Preşedintelui Partidului Socialiştilor din RM, Igor Dodon, ńu prilejul zilei de 9 mai — Ziua Victoriei![]
Garda Tînără a curăţat mormintele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei
8 mai 2013
Astăzi, reprezentanţii Partidului Socialiştilor şi a “Gărzii Tinere” au vizitat cimitirul orăşenesc pentru a aduce în ordine mormintele veteranilor căzuţi în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei[]
Mesajul Preşedintelui PSRM Igor Dodon cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti!
3 mai 2013
Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului primiţi cele mai frumoase gînduri şi urări de sănătate, fericire şi pace în sufletele şi casele Dumneavostră[]
Activităţile Gărzii Tinere dedicate Zilei Marii Victorii
3 mai 2013
Protecţia memoriei istorice, păstrarea monumentelor şi mormintelor veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, acordarea de ajutor veteranilor — acestea sunt sarcinile propuse spre realizare de către tinerii gardişti[]
Încă un refuz pentru desfăşurarea referendumului
30 aprilie 2013
Grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului “Anti-Chirtoacă” împreună cu Partidul Socialiştilor şi Garda Tînără a desfăşurat astăzi o acţiune de protest în faţa Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie Chişinău[]
Îmi pasă de oraşul meu
17 aprilie 2013
În ziua de marţi, pe 16 aprilie Partidul Socialiştilor şi Garda Tînără din Ungheni au participat în campania desfăşurată în oraşul lor “Îmi pasă de oraşul meu”[]
“Asistenţa de urgenţă” din partea Gărzii Tinere pentru caii înfometaţi
16 aprilie 2013
Vestea despre situaţia dezastruoasă în care se află caii în şcoala de hipism al municipiului Chişinău şi în subdiviziunea acesteia din Ungheni s-a răspîndit în întreaga ţară. Nici Garda Tînără nu a putut sta departe fără a se implica în soluţionarea acestei probleme[]
Victor Poleacov: de ce copiii noştri sunt privaţi de copilărie?
12 aprilie 2013
În capitala noastră nu există chiar atît de multe locuri, unde îşi poţi petrece timpul liniştit cu familia, copiii. De fapt, asemenea locuri pot fi numărate pe degete[]
Marina Radvan: “Artico” este în primejdie
11 aprilie 2013
Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “Artico” este unul dintre acele puţine instituţii de nivel republican care oferă posibilitate tinerilor din Moldova să-şi realizeze talentele sale[]
Garda Tînără este gata pentru evenimentul de 1 mai
11 aprilie 2013
Privind acel fapt că Ziua Internaţională a muncitorilor este deja aproape, membri ai Gărzii Tinere au evaluat un instructaj de pregătire ideologică[]
Cerem un proces judiciar echitabil!
9 aprilie 2013
Cu această lozincă astăzi au ieşit reprezentanţii Grupului de iniţiativă împreună cu membrii Partidului Socialiştilor şi a organizaţiei de tineret “Garda Tînără” în faţa Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie Chişinău[]
În satul Ivanovca s-a desfăşurat un turneu la tenis de masă
9 aprilie 2013
Într-un mod foarte logic au decis să marcheze Ziua Mondială a Sănătăţii membrii organizaţiei “Garda Tînără” din raionul Basarabeasca[]
Garda Tînără condamnă unirea ilegală a RDM cu România
28 martie 2013
Activitatea organizată pe 27 martie 2013 de către Garda Tînără în cadrul campaniei sociale “Iubesc Moldova”, a marcat această dată drept o zi neagră în istoria Moldovei[]
Şi iată rezultatul!
22 martie 2013
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” împreună cu un număr de pensionari pe parcursul a ultimelor săptămîni au organizat un rînd de acţiuni de protest în susţinerea unor iniţiative parlamentare ale socialiştilor[]
Socialiştii insistă asupra adoptării urgente a proiectelor de majorare a pensiilor | 
20 martie 2013
Astăzi, membrii şi simpatizanţii PSRM, au organizat un miting în faţa Ministerului Agriculturii, pronunţîndu-se în mod repetat pentru includerea pe ordinea de zi a Parlamentului în regim de urgenţă a iniţiativelor de susţinere a pensionarilor[]
Tîrgul faptelor bune!
18 martie 2013
Astazi in liceul N.Milescu Spataru a avut loc Tirgul de binefacere. Activitatea a fost pregatita si desfasurata de catre Garda Tinara cu sustinerea conducerii liceului[]
Primăvara a venit cu măture şi greble
15 martie 2013
A venit primavara, e timpul de a face curatenie. Pe 9 martie, Garda Tinara din raionul Comrat a organizat o zi de curatenie[]
Unde este bătrîneţea demnă? Sau cum Guvernul se îmbogăţeşte pe seama pensionarilor
14 martie 2013
O nouă zi — o nouă confruntare. Ziua de astăzi a adus cu sine o altă acţiune de protest organizată de Partidul Socialiştilor cu sprijinul Gărzii Tinere şi a organizaţiei pensionarilor “Echitate”[]
Lupta libera in Congazcic
19 februarie 2013
Duminica, in satul Congazcic, Garda Tinara a organizat o competiţie de lupte libere. Insaşi competiţia s-a desfaşurat in incinta Casei de Cultura[]
Garda Tînără a îmbrăţişat Chişinăul
16 februarie 2013
Cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor tinerii gardişti au organizat o acţiune “Îmbrăţişări”. Înarmîndu-se cu baloane, pancarte şi inimioare din hîrtie tinerii au ieşit în centrul oraşului. Scopul acţiunii era de a dărui orăşenilor dispoziţie plăcută[]
Socialiştii au depus flori la Complexul Memorial “Fiilor Patriei — Memorie sacră”
15 februarie 2013
Astăzi, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, însoţit de membrii de partid, a depus flori la Complexul Memorial “Fiilor Patriei — Memorie sacră”, în legătură cu marcarea Zilei retragerii trupelor sovietice din Afganistan[]
În Bălţi a fost aniversată ziua de naştere a lui Grigore Vieru
15 februarie 2013
Astăzi în Moldova este ziua comemorării a marelui poet — Grigore Vieru. Pe 14 februarie el era să împlinească 78 de ani[]
Sportul — stil de viaţă!
29 ianuarie 2013
Activiştii filialei din Chişinău a Gărzii Tinere sec. Botanica prin propriul exemplu arată cum poate fi combinată plăcerea cu utilul[]
Garda Tînără mereu aproape
28 ianuarie 2013
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor Garda Tînără din raionul Ungheni mereu îi ţine în memorie şi demonstrează respect persoanelor, care au apărat Patria şi au construit oraşul său şi ţara sa[]
Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului
28 ianuarie 2013
În fiecare an pe data de 27 ianuarie este marcată Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului (International Holocaust Remembrance Day)[]
Garda Tînără a început anul 2013 cu actualizarea personalului
28 ianuarie 2013
Pe data de 26 ianuarie a avut loc Consiliul Republican al Gărzii Tinere. Raportorul principal a fost Secretarul Executiv al Consiliului Republican, Anton Leadschii[]
Garda Tînără cu sprijinul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a organizat o acţiune de protest în faţa primăriei capitalei
25 ianuarie 2013
Scopul acestui protest a fost de a transmite încă o dată primarului municipiului despre nemulţumirea cetăţenilor privind candidatura sa în această funcţie[]
În Comrat a avut loc un turneu de tenis de masă
22 ianuarie 2013
Evenimentul a avut loc în satul Cioc-Maidan. Participanţii turneului, cele 24 de persoane au reprezentat satele, cum ar fi: Beşalma, Cotovscoe, Congazcic şi gazdele — gardiştii din satul Cioc-Maidan[]
Locuitorii din Ceadîr-Lunga îmbrăţişaţi de către Garda Tînără
22 ianuarie 2013
Garda Tînără din Ceadîr-Lunga au organizat o acţiune pozitivă dedicată Zilei Internaţionale a Îmbrăţişărilor[]
Acţiunea de binefacere în Centrul de reabilitare din oraşul Anenii Noi
25 decembrie 2012
Garda Tînără a desfăşurat o acţiune de binefacere în Anenii Noi, în Centrul de reabilitare, în ajutorul familiilor cu venituri reduse[]
Garda Tînără a organizat o competiţie la baschet
25 decembrie 2012
În oraşul Basarabeasca a avut loc un eveniment sportiv la care au participat 3 echipe. Participanţii la competiţie au reprezentat gimnaziul Nr. 22, liceul Gogol şi aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”[]
Tinerii gardişti au vizitat internatul din oraşul Ialoveni
20 decembrie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor a organizat o acţiune de binefacere, dedicată sărbătorilor de iarnă[]
Drept sau datorie
19 decembrie 2012
Garda Tînără a participat la un club de dezbateri cu genericul “Participarea tineretului în viaţa publică şi politică a Republicii Moldova: drept sau datorie”[]
Miss Găgăuzia 2012
19 decembrie 2012
“Frumuseţea va salva Moldova” — cu această lozincă în oraşul Comrat a avut loc un concurs regional de frumuseţe organizat anual — “Miss Găgăuzia 2012”[]
Să nu ratezi…
19 decembrie 2012
În ajunul sărbătorilor de Anul Nou tinerii gardiştii şi tineretul din mai multe organizaţii-parteneri se aşteaptă la desfăşurarea a unui şir de activităţi[]
Garda Tînără îşi aniversează Ziua de naştere!
13 decembrie 2012
Garda Tînără aniversează primul an de activitate fructuoasă. Tinerii au sărbătorit prin mai multe modalităţi acest eveniment[]
“Garda Tînără” se pronunţă pentru demisia ministrului tineretului şi sportului
11 decembrie 2012
Astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a organizat o acţiune de protest cu tema: “Cerem demisia ministrul tineretului şi sportului!”[]
Basarabeasca — rezultatele anului!
11 decembrie 2012
Gardiştii raionului Basarabeasca au concluzionat rezultatele activităţii din momentul fondării organizaţiei[]
Tinerii gardieni din Anenii Noi aniversează primul an împlinit al organizaţiei
10 decembrie 2012
În această duminică, pe data de 9 decembrie tinerii gardieni din oraşul Anenii Noi au lansat în cer lampioane chinezeşti. Acţiunea a fost dedicată împlinirii primului an de activitate al Gărzii Tinere, care va fi aniversat pe 11 decembrie curent[]
În oraşul Ungheni s-au desfăşurat competiţii sportive
10 decembrie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor Ěîëîäĺćíîĺ “Garda Tînără” în această zi de marţi, pe 11 decembrie va împlini primul său an de la fondare. În această privinţă gardiştii din toate raioanele organizează activităţi dedicate aniversării împlinirii vîrstei de un an[]
În oraşul Rezina tinerii gardieni au amenajat un parc
28 noiembrie 2012
Activiştii aripei tinere a Partidului Socialiştilor, “Garda Tînără” au organizat pe 24 noiembrie o zi de curăţenie şi amenajare pentru a instala urne de gunoi şi bănci noi în parcul care şi-a pierdut menirea iniţială[]
Cupa Gărzii Tinere la fotbal
27 noiembrie 2012
Pe 24 noiembrie în oraşul Călăraşi a fost organizată Cupa Gărzii Tinere la fotbal. Tinerii din diferite regiuni au venit de dragul participării şi a victoriei. Locul întîi însă era menit doar unei singure echipe[]
Astăzi este tot mai dificil pentru tinerii din ţara noastră să se ridice pe picioare şi să obţină succes în carieră şi în viaţă
26 noiembrie 2012
Strategiile în domeniul tineretului pentru anii 2009-2013, pentru a căror implementare au fost prevăzuţi în planificarea bugetară pe termen mediu peste 1,5 mlrd. de lei, au rămas doar pe hîrtie[]
Gardiştii au sărbătorit Hramul oraşului Glodeni
26 noiembrie 2012
Cu ocazia zilei oraşului Glodeni Partidul Socialiştilor împreună cu Garda Tînără au organizat un tur pe biciclete, la care au participat toţi doritorii[]
Sportul este ceea ce aleg tinerii
19 noiembrie 2012
Gardiştii oraşului Ceadîr-Lunga şi-au demonstrat performanţele fizice într-o competiţie la armwrestling, unul dintre cele mai populare sporturi în rîndul sexului puternic[]
Garda Tînără a organizat un flashmob în “MallDova”
19 noiembrie 2012
Flashmob-ul a fost organizat în incinta centrului comercial “ĚallDova”; fix la ora 19:00, zeci de tineri, fete şi băieţi brusc au început să danseze în ritmurile celui mai popular cîntec la momentul actual PSY “Gangnam style”[]
Declaraţia Gărzii Tinere a Partidului Socialiştilor
16 noiembrie 2012
Propaganda intoleranţei sociale, apeluri deschise la vrajbă naţională şi insulte — toate acestea sunt inadmisibile în general în Moldova, cu atît mai puţin inadmisibile în instituţiile naţionale de învăţămînt[]
Garda Tînără propune rezolvarea problemelor tineretului
16 noiembrie 2012
Astăzi, pe 16 noiembrie, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a desfăşurat o acţiune de protest în faţa clădirii, unde se desfăşoară şedinţele Parlamentului, în cadrul căreia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acţiunile Alianţei de guvernare în domeniul politicii de tineret[]
Cum se manifestă stima faţă de veterani?
14 noiembrie 2012
Miercuri, pe 7 noiembrie, pe teritoriul sectorului Rîşcani din capitală, a avut loc o recepţie festivă pentru veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, dedicată celor 95 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie[]
Socialiştii condamnă dur politicile AEI în domeniul tineretului şi lansează soluţii de susţinere a tinerilor | 
13 noiembrie 2012
Astăzi, activiştii aripei de tineret a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, mişcării “Garda Tînără” au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au criticat dur acţiunile alianţei de guvernare în domeniul tineretului[]
7 noiembrie — sărbătoare socialistă
9 noiembrie 2012
Marţi, pe 7 noiembrie, Partidul Socialiştilor împreună cu Garda Tînără au organizat un seminar dedicat împlinirii celor 95 de ani de la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie[]
Garda Tînără optează pentru promovarea sportului
6 noiembrie 2012
Duminică, pe 4 noiembrie a avut loc o competiţie sportivă de nivel republican, desfăşurată în oraşul Orhei[]
Garda Tînără la “balul bobocilor”
6 noiembrie 2012
Vineri, pe 2 noiembrie, în clubul de noapte “Faraon” pentru studenţii anului întîi al Universităţii de Stat a fost organizat balul bobocilor[]
Tenisul de masă
6 noiembrie 2012
Duminică, pe data de 4 noiembrie, a avut loc o serie de meciuri amicale la tenisul de masă. Tinerii gardieni din capitală s-au adunat în sectorul Botanica pentru a-şi petrece timpul liber, jucînd tenis de masă[]
Halloween-ul Gărzii Tinere
5 noiembrie 2012
Miercuri, pe 31 octombrie, Garda Tînără a sărbătorit ajunul Nopţii Tuturor Sfinţilor în clubul de noapte din capitală — “Deja vu”. Programul a inclus o mulţime de concursuri dedicate sărbătorii groazei, Halloween[]
Ziua animaţiei împreună cu Garda Tînără
2 noiembrie 2012
Duminică, 28 octombrie a fost marcată ziua internaţională a animaţiei. Ce este animaţia? Fiecare din noi privea desene animate în copilărie iar unii iubesc să le revadă chiar şi acum[]
Festivalul International de Sah “Toamna Moldovei”
1 noiembrie 2012
Tradiţional în vacanţa de toamnă elevii pasionaţi de şah din municipiul Chişinău participă la turneul “Toamna Moldovei” organizat de Şcoala Sportivă Specializată nr.7 de şah. Ediţia din acest an a fost una specială[]
Businessul este accesibil pentru fiecare
27 octombrie 2012
Şcoala de business este un proiect, care include nu numai cunoştinţele profunde despre business, ci şi lecţii — traininguri, jocuri interactive, elaborarea de proiecte de business, master-classuri ţinute de businessmeni renumiţi din Moldova[]
Parcul forestier din sectorul Ciocana devine tot mai atractiv
27 octombrie 2012
Astăzi, mai mulţi activişti din cadrul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi aripei de tineret “Garda Tînără” au plantat pueţi de mesteacăn şi nuci în parcul forestier din sectorul Ciocana, din preajma străzii Vadul-lui-Vodă, cu prilejul Zilei Naţionale a Înverzirii Plaiului[]
Garda Tînără a oganizat o acţiune de protest impotriva distrugeri căpitalei | 
25 octombrie 2012
25 octombrie în faţa Primăriei municipiului Chşinău, “Garda Tînără”, aripa tînără a PSRM a oganizat o acţiune de protest impotriva distrugeri căpitalei[]
Nimeni nu-i uitat şi nimic nu se uită. Cu toţii, probabil, am auzit aceste cuvinte mari rostite cu sens şi fără. Cu părere de rău tot mai des ele se pronunţă zadarnic
18 octombrie 2012
Satul Glavan (Ţarigrad în prezent), situat în raionul Drochia este cunoscut în primul rînd pentru faptul că este satul de baştină al lui Boris Glavan[]
“Steaua fără nume” a răsărit deasupra oraşului Basarabeasca
16 octombrie 2012
Un adevărat cadou pentru cei care preţuiesc frumosul şi spectatorii avizi de teatru din oraşul Basarabeasca a fost oferit de către actorii teatrului de amatori “Debut”[]
Stataliştii, unioniştii şi poziţia surselor mass-media
15 octombrie 2012
Pe data de 10 octombrie curent în Centrul rus de ştiinţă şi cultură a fost organizată o masă rotundă la tema “Stataliştii, unioniştii şi poziţia surselor mass-media”[]
Aripa tînără a Partidul Socialiştilor “Garda Tînără” a surprins de Hramul oraşului locuitorii şi oaspeţii capitalei cu o inscripţie uriaşă “CHIŞINĂU” instalată în centrul oraşului
15 octombrie 2012
Zeci de reprezentanţi ai organizaţiei de tineret “Garda Tînără”, în ciuda ploii torenţiale în ziua aniversării a 576 de ani de la fondarea oraşului, amplasîndu-se în Scuarul Catedralei, au instalat echipament muzical şi inscripţia “CHIŞINAU” din baloane gonflabile[]
Garda Tînără lansează a doua etapă a proiectului “Business School”
9 octombrie 2012
“Business School” — este un proiect orientat în mod prioritar către tinerii care manifestă interes pentru business. Acesta va permite tinerilor să-şi creeze afacerea de la zero[]
Cupa Gărzii Tinere la volei
8 octombrie 2012
În această duminică, 7 octombrie, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” din raionul Sîngerei a organizat un campiomnat la volei[]
Ziua profesională a lucrătorilor din învăţămînt
5 octombrie 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a felicitat colaboratorii sistemului educaţional din Moldova cu prilejul zilei profesionale[]
Garda Tînără a organizat o acţiune dedicată Zilei internaţionale a animalelor | 
4 octombrie 2012
Astăzi, pe data de 4 octombrie aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” în comun cu organizaţia “AOVA” a desfăşurat o acţiune cu ocazia Zilei mondiale a animalelor (World Animal Day)[]
Socialiştii au deschis cursuri de studiere a limbii moldoveneşti
3 octombrie 2012
La iniţiativa lui Igor Dodon, liderul PSRM, pentru membrii aripei tinere a partidului “Garda Tînără”, precum şi pentru doritorii din cadrul PSRM au fost deschise cursuri de studiere a limbii moldoveneşti[]
Gadra Tînără — 70 de ani mai tîrziu
3 octombrie 2012
Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la crearea clandestină a organizaţiei de tineret “Gadra Tînără”, care îşi desfăşura activitatea în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei[]
“Garda Tînără”: Tu decizi!
25 septembrie 2012
Organizaţia obştească “Garda Tînără” invită studenţii care doresc să-şi extindă cunoştinţele sale în domeniul dreptului şi să acumuleze experienţă practică în condiţii şi situaţii reale (de cîmp)[]
În Basarabeasca a avut loc o altă acţiune patriotică
22 septembrie 2012
Astăzi, pe 22 septembrie, aripa de tineret a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”din raionul Basarabeasca a organizat o acţiune patriotică[]
Garda Tînără a participat la cea de-a XII ediţie a Festivalului etniilor
15 septembrie 2012
Participarea aripei de tineret a Partidului Socialiştilor în calitate de partener la cea de-a XII ediţie a Festivalului etniilor este integrată în cadrul campaniei naţionale “Iubesc Moldova”[]
Declaraţia a aripei de tineret a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”
10 septembrie 2012
Evenimentele ce au avut loc pe 5 august în capitala de nord a Moldovei, în cadrul cărora toate forţele patriotice au împiedicat marşul unioniştilor — preocupă şi în continuare forţele antistatale[]
Tinerii socialişti ajută o grădiniţă de copii
4 septembrie 2012
Pe data de 3 septembrie în raionul Basarabeasca membrii Partidului socialiştilor împreună cu Garda Tînără au amenajat teritoriul adiacent grădiniţei de copii “Andrieş”. Tinerii gardieni au curăţat curtea şi au instalat 6 bănci[]
Garda Tînără felicită elevii cu Ziua Cunoştinţelor
3 septembrie 2012
Astăzi, pe 3 septembrie în toate şcolile republicii au loc careuri solemne dedicate Zilei Cunoştinţelor[]
Socialiştii au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare
27 august 2012
Astăzi, pe 27 august, la orele 9.30, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, împreună cu activiştii Mişcării de tineret “Garda Tînără”, au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău[]
Cea de 68-a aniversare a eliberării Chişinăului în cadrul Operaţiunii Iaşi-Chişinău | 
25 august 2012
La 24 august, în Moldova i-au comemorat pe cei care, acum 68 de ani, au eliberat ţara de cotropitorii româno-fascişti în cadrul renumitei Operaţiuni Iaşi-Chişinău[]
Forumul Tinerilor “Mejdunarodnîi prorîv”
23 august 2012
La eveniment au participat circa 50 de tineri politicieni, în general de orientare centristă, din 30 de ţări. Printre aceştia se numără reprezentanţi ai CSI şi din străinătate mai îndepărtată: Italia, Germania, Ungaria, Serbia, Muntenegru, SUA, Vietnam, Mongolia, Venezuela[]
Perioada de vară pentru Garda Tînără
22 august 2012
Perioada de vară pentru Garda Tînără a fost o perioadă de instruire, stabilirea unor relaţii internaţionale şi organizarea internă a lucrului[]
Garda Tînără a însuşit politica profesională, vizitînd Crimeea
21 august 2012
Aproape o săptămînă, în perioada 12–18 august, activiştii Gărzii Tinere au petrecut într-o tabăra de vară, organizată de Şcoala Superioară de Politică Profesională[]
Socialiştii au organizat, la Bălţi, acţiunea “Iubesc Moldova”
7 august 2012
În ziua de 5 august, la Bălţi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a organizat mai multe acţiuni. Anume în această zi străzile oraşului au adunat practic, reprezentanţi ai tuturor partidelor şi asociaţiilor obşteşti de stînga[]
Astăzi oprim “marşul unioniştilor”, mîine — distrugerea statului!
6 august 2012
Adepţii unirii dintre Moldova şi România s-au găsit nevoiţi să renunţe la desfăşurarea marşului programat pe 5 august în mun. Bălţi şi să se întoarcă în Chişinău[]
Tinerii socialişti vor promova mesajul “Iubesc Moldova” pe 5 august la Bălţi | 
2 august 2012
Mişcarea de tineret “Garda Tînără”, a anunţat că va participa pe 5 august la Bălţi, pentru a promova mesaje stataliste şi patriotice[]
Igor Dodon susţine voleibaliştii din Garda Tînără
31 iulie 2012
Duminică, pe data de 29 iulie a avut loc turneul de volei. La eveniment au participat 8 echipe, una dintre care a avut în componenţa sa pe preşedintele Partidului socialiştilor, Igor Dodon[]
Este oare necesară demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar al Chişinăului?
26 iulie 2012
Pe data de 11 iulie, Partidul Socialiştilor împreună cu Garda Tînără au organizat o conferinţă de presă cu scopul de a prezenta un raport cu privire la situaţia creată în municipiul Chişinău[]
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără din Republica Moldova salută demisia ministrului de interne Alexei Roibu şi al ministrului Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi
25 iulie 2012
Garda Tînără insistă ca miniştrii necompetenţi să părăsească neîntîrziat birourile sale, fără a tergiversa acest proces[]
Garda Tînără este contra autoritarismului în Moldova!
17 iulie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără din Republica Moldova condamnă cu fermitate şi se exprimă împotriva proiectului de lege, care condamnă “crimele regimului totalitar comunist”[]
Tinerii gardieni participă la cel de-al VI-lea Congres al organizaţiei obşteşti de tineret din Ucraina “Tinerele Regiuni”
14 iulie 2012
Delegaţii Gărzii Tinere din Republica Moldova — Anton Leadschii şi Valentin Ciornîi au participat în cadrul celui de-al VI-lea Congres al organizaţiei obşteşti de tineret din Ucraina “Tinerele Regiuni”, care a avut loc pe data de 12 iulie în Kiev[]
Masă rotundă: “Funcţionalitatea legii privind întrunirile şi propunerile de îmbunătăţire a cadrului legal”
13 iulie 2012
Astăzi, 13 iulie, Garda Tînără a participat în cadrul mesei rotunde cu genericul “Funcţionalitatea legii privind întrunirile şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal”, eveniment organizat de către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului — CREDO[]
Socialiştii acuză Primăria Chişinău de incompetenţă şi anunţă referendum anti-Chirtoacă | 
11 iulie 2012
Socialiştii au organizat astăzi o conferinţă de presă la care au prezentat un raport critic amplu cu privire la situaţia din municipiul Chişinău după un an de activitate a primarului Dorin Chirtoacă, în al doilea mandat[]
Garda Tînără din Republica Moldova exprimă condoleanţe tuturor locuitorilor regiunii Krasnodar din Rusia
9 iulie 2012
Garda Tînără din Republica Moldova exprimă condoleanţe tuturor locuitorilor regiunii Krasnodar din Rusia, în legătură cu inundaţiile, care au provocat moartea unui număr mare de persoane, precum şi victimelor accidentului rutier din Ucraina[]
Noaptea de Ivan Kupala…
7 iulie 2012
Probabil cea mai magică şi misterioasă noapte a anului este noaptea, este noaptea solstiţiului de vară 6 spre 7 iulie — sărbătoarea lui Ivan Kupala[]
Declaraţia “Gărzii Tinere”
3 iulie 2012
Pe data de 2 iulie, Curtea de Apel Chişinău a luat decizia de a obligat Ministerul Justiţiei şă înregistreze noul statut al Partidului Naţional Liberal, în care unul din obiective este unirea Republicii Moldova cu România[]
Ştefan cel Mare — simbol al statalităţii moldoveneşti şi al dăinuirii moldovenilor ca naţiune | 
2 iulie 2012
Socialiştii au depus astăzi flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, în semn de comemorare a celor 508 ani de la moartea marelui domnitor al Moldovei[]
Ansamblul “Copilărie” a împlinit 3 ani!
1 iulie 2012
Astăzi, în satul Brătuşeni, raionul Edineţ a avut loc un concert dedicat aniversării a trei ani de la fondarea ansamblului “Copilărie”[]
Turneu in memoria lui Anatolie Dimoglo
30 iunie 2012
Astăzi, în oraşul Comrat, Garda Tînără din Republica Moldova împreună cu mişcarea de tineret “ILERI” au organizat un turneu de baschet, dedicat memoriei lui Anatolie Dimoglo, plecat prematur dintre noi acum un an în urmă la vîrsta de 33 de ani din cauza unei boli[]
Finalizarea Forumului internaţional pentru tineret “Tineretul fără frontiere”
30 iunie 2012
La etapa finală a Forumului internaţional pentru tineret pe 28 iunie s-au discutat temele legate de conflictele etnoculturale şi discriminare[]
“Unitate prin diversitate sau lecţii de toleranţă”
28 iunie 2012
Subiectul principal în prima zi al Forumului Tineretului “Tineretul fără frontiere” a fost problema toleranţei. De asemenea, în cadrul discuţiilor a fost abordată problema privind posibilele modalităţi de dezvoltare a unei societăţi democratice moderne[]
Deschiderea oficială a primei ediţii a Forumului internaţional “Tineretul fără frontiere” | 
27 iunie 2012
27 iunie, la baza de odihnă “Dacia-Marin” din localitatea Vadul-lui-Vodă, a avut loc deschiderea oficială a primei ediţii a Forumului internaţional “Tineretul fără frontiere”, organizat de aripa tînără a Partidului Socialiştilor din Moldova “Garda Tînără”[]
Forumul “Tineretul fără hotare” va avea loc la Vadul-lui-Vodă
25 iunie 2012
În perioada 27–28 iunie curent, aripa tînără a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova “Garda Tînără” va organiza primul Forum internaţional pentru tineret “Tineretul fără hotare”[]
Tinerii Gardişti au prezentat “Cartea memoriei” şi filmul “Cei 9 veterani” | 
22 iunie 2012
Astăzi, 22 iunie, a avut loc o conferinţă de presă organizată de aripa tînără a PSRM “Garda Tînără”. Conferinţa a fost consacrată bilanţului acţiunilor prilejuite Zilei Victoriei, precum şi prezentării “Cărţii memoriei” şi filmului documentar “Cei 9 veterani”[]
“Fie ca mereu să trăiască victoria noastră…”
18 iunie 2012
Festivitatea de desfăşurare a panglicii “Sf. Gheorghe” a avut loc sîmbăta seara în Piaţa Marii Adunări Naţionale, lîngă Arcul de Triumf[]
Igor Dodon a participat la tradiţionala cursă de ciclism
16 iunie 2012
Astăzi la Chişinău a demarat ediţia a noua a Turneului traditional Internaţional “Cupa Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism”[]
Turneu de football: “Cupa Gărzii Tinere — Ciocana”
10 iunie 2012
Astăzi, 10 iunie, Garda Tînără a organizat un turneu de football la care au participat patru echipe din 4 comune, suburbii ale municipiului Chişinău din sectorul Ciocana. Echipele au reprezentat satele Tohatin, Budeşti, Cruzeşti şi Coloniţa. Turneul a avut loc pe terenul din comuna Tohatin[]
Garda Tînără a început cooperarea cu Uniunea Tinerilor Socialişti din Ucraina
7 iunie 2012
Astăzi, activiştii Gărzii Tinere au avut o conferinţă online cu colegii ucraineni — liderii Uniunii Tinerilor Socialişti din Ucraina (UTS)[]
Garda Tînără a participat la şedinţa clubului de discuţii “Dialogul despre actual” pe lîngă Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură
7 iunie 2012
Pe data de 6 iunie, în cadrul zilei internaţionale a limbii ruse, a avut loc şedinţa clubului de discuţii “Dialogul despre actual” cu tema “Activizarea pe terenul lingvistic din Moldova — încă manevre sau deja acţiuni militare?”[]
Socialiştii au marcat solemn ziua de naştere a marelui poet rus
6 iunie 2012
Astăzi, cu prilejul a celei de-a 213-a aniversări a zilei de naştere a lui A.S. Puşkin, în grădina publică centrală din Chişinău a avut loc depunerea de flori la bustul marelui poet al literaturii universale[]
Concurs “Domnişoara — Primăvară” în Bălţi
4 iunie 2012
Pe data de 3 iunie, Garda Tînără a organizat în clubul PEOPLE un concurs de frumuseţe “Domnişoara — Primăvară” care a constituit totodată finalul concursului foto cu acelaşi nume de pe portalul Replika.md![]
Sărbătoare pentru copii!
3 iunie 2012
Prima zi de vară, odată cu începutul vacanţei noi totuşi am reuşit să aducem bucurii copiilor din Moldova. Doar anume de 1 iunie se sărbătoreşte unul din cele mai vechi sărbători internaţionale[]
Festival “Urban sports — season opening”
2 iunie 2012
De ziua Internaţională a Copiilor Garda Tînără sub egida Campaniei Naţionale “Iubesc Moldova” a organizat un festival grandios al genurilor de sport extremale “Urban sports — season opening”[]
Socialiştii au organizat acţiuni de sărbătoare pentru mai mult de 5000 de copii din 9 raioane ale Moldovei | 
1 iunie 2012
Astăzi, la Ungheni, aripa tînără a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova “Garda Tînără” a organizat o manifestare de sărbătoare prilejuită de Ziua Mondială a Copilului[]
MAI se ascunde de propriul popor, deşi ar trebui să-l apere | 
22 mai 2012
Astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor — Garda Tînără — a cerut demiterea ministrului de interne Alexei Roibu. În faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţii Gărzii Tinere au desfăşurat o nouă acţiune de protest[]
Acţiune de salubrizare în Coloniţa
19 mai 2012
Astîzi, 19 mai, Garda Tînără împreună cu Asociaţia Veteranilor de pe Nistru au organizat o acţiune de salubrizare în preajma satului Coloniţa[]
Chirtoacă, ai grijă de Chişinău! | 
16 mai 2012
Cu această lozincă, astăzi, aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără”, a manifestat împotriva deciziei lui Dorin Chirtoacă de a coborî drapelele în bernă cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la semnarea Acordului de pace de la Bucureşti[]
Masă rotundă cu ocazia — “200 de ani de la semnarea Păcii de la Bucureşti”
15 mai 2012
Astăzi, membrii Gărzii Tinere au participat la o masă rotundă cu tema: “200 de ani de la semnarea Păcii de la Bucureşti — problema păstrării identităţii culturale în Moldova şi a statutului limbii ruse”[]
Peste 70% din populaţie vrea “Istoria Moldovei” în loc de “Istoria românilor” | 
14 mai 2012
Opinia publică autohtonă se pronunţă pentru studierea “Istoriei Moldovei” în instituţiile de învăţămînt din ţară[]
Şcoala de primăvară — Sadova!
14 mai 2012
În memoria noastră rămîn cele mai interesante şi cele mai captivante momente din viaţă, dar cu atît mai mult acelea, care se întîmplă pentru prima oară[]
Ce reprezintă streetball-ul şi cît de important este să fii dezvoltat fizic
11 mai 2012
Garda Tînără susţine activ tineretul sportiv, stăruindu-se totodată să popularizeze diferite genuri de sport în rîndul tinerilor. Unul dintre acestea fiind streetball-ul[]
Socialiştii au organizat un program de festivităţi dedicat Zilei Victoriei | 
9 mai 2012
De ziua Marii Victorii, membrii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au depus flori la Complexul Memorial “Eternitate”, cît şi la Memorialul “Capul de Pod de la Şerpeni” — întru comemorarea eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei[]
Activiştii Gărzii Tinere desfăşoară “Cursa automobilistică: vizitînd locurile gloriei militare” | 
8 mai 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor R.M. “Garda Tînără” au organizat astăzi o “Cursă automobilistică: vizitînd locurile gloriei militare”. La acţiune participă circa 20 de automobile[]
“Istoria Moldovei” sau “Istoria românilor”?
7 mai 2012
Începînd cu ziua de astăzi, 7 mai, şi pînă pe data de 14 mai aripa tînără a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, mişcarea “Garda Tînără” începe o campanie de chestionare a cetăţenilor pentru a afla opinia lor privind denumirea obiectului de istorie[]
Protest la MAI “Jos Roibu!” | 
3 mai 2012
Astăzi, în faţa Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, aripa tînără a PSRM, “Garda Tînără” a organizat un protest cu tema: “Să oprim criminalitatea, Jos Roibu!”[]
Mişcarea de tineret “Garda Tînără” şi “ILERI” alături de Guvernul Tinerilor vor desfăşura mai multe activităţi legate de marcarea zilei de 9 mai | 
27 aprilie 2012
Evenimentul a avut loc în cadrul agenţiei de presă “INFOTAG”. Activiştii “Gărzii Tinere” — Roibu Dumitru şi Radvan Marina au relatat despre acţiunile principale planificate în legătură cu aniversarea a 67-a de la victoria asupra fascismului în Marele Război pentru Apărarea Patriei[]
Succesul proiectului “Dezbateri”
27 aprilie 2012
Miercuri, 25 aprilie, în cadrul proiectului “Cadre pentru Modernizarea Moldovei” s-a desfăşurat încă o rundă de dezbateri. De data aceasta, membrii “Gărzii Tinere” împreună cu simpatizanţii acesteia au discutat asupra temei “Federalizarea Republicii Moldova”[]
Şcoala de dansuri moderne
26 aprilie 2012
În această primăvară, “Garda Tînără” a implementat o serie de proiecte importante, iar acum s-a dat startul încă unui proiect sub denumirea de “Şcoala de dansuri moderne”[]
Concert excepţional în oraşul Ungheni
21 aprilie 2012
Astăzi, 21 aprilie, Organizaţia Teritorială a Gărzii Tinere din Oraşul Ungheni a organizat un concert excepţional cu denumirea “BANZAI URBANIA”. Concertul a avut loc în Parcul Central din Oraşul Ungheni[]
Business School
20 aprilie 2012
În fiecare sîmbătă, activiştii Gărzii Tinere dar şi simpatizanţii acesteia participă la trainingul “Arta comunicării — Succesul în viaţă” care reprezintă o posibilitate de manifestare dar şi o şcoală pentru tinerii activi[]
Rolul şi locul femeii în politică
20 aprilie 2012
Astăzi, 20 aprilie, membrii Gărzii Tinere au participat la o întîlnire cu deputatul Zinaida Greceanîi în cadrul unei mese rotunde cu genericul “Rolul femeii în politică — Politica la feminin”. Evenimentul a fost organizat de Parlamentul Tinerilor[]
Locuitorii sectorului Ciocana se pot bucura de o nouă zonă de odihnă, amplasată în perimetrul străzii Vadul-lui-Vodă
12 aprilie 2012
Astăzi, de Joia Curată, în cadrul Campaniei naţionale sociale “Iubesc Moldova”, membrii Partidului Socilaiştilor din RM şi mişcării de tineret “Garda Tînără” au organizat o acţiune de salubrizare a unei porţiuni a parcului forestier din sectorul Ciocana[]
Garda Tînără a vizitat locurile istorice a satului Rudi
9 aprilie 2012
În această duminică, pe data de 8 aprilie, de sărbătoarea floriilor, membrii mişcării de tineret “Garda Tînără” au organizat o excursie prin locurile istorice a satului Rudi[]
Dar tu cunoşti limba de stat?
6 aprilie 2012
Limba moldovenească este limba despre care s-a scris încă în veacul al XVII-lea (scrierile lui Gr.Ureche, Miron Costin) şi la începutul secolului al XVIII-lea (Dimitrie Cantemir)[]
A doua serie de dezbateri în cadrul proiectului “Cadre pentru modernizarea Moldovei”
6 aprilie 2012
Proiectul de tineret “Cadre pentru modernizarea Moldovei”, lansat recent de către membrii organizaţiei de tineret “Garda Tînără” se află în plina sa activitate[]
Socialiştii au manifestat împotriva legii anti-discriminare
5 aprilie 2012
Astăzi, înainte de şedinţa Parlamentului, un grup de membri ai “Gărzii Tinere” a Partidului Socialiştilor a înmînat deputaţilor cîte o Biblie, cu îndemnul “Vă rugăm să protejaţi valorile creştine”[]
Ziua Umorului în Odessa
4 aprilie 2012
Sărbătoarea Umorului care se marchează în fiecare an pe data de 1 aprilie, poate fi pe dreptate numită cea mai haioasă, colorată şi expresivă sărbătoare a anului[]
Garda Tînără a participat la forumul internaţional de tineret “Liderul sec.XXI”
2 aprilie 2012
În perioada 31 martie — 2 aprilie tinerii activişti ai organizaţiei “Garda Tînără” au participat la forumul internaţional de tineret “Liderul sec.XXI”[]
Cadre pentru modernizarea Moldovei
28 martie 2012
Pe data de 28 martie, miercuri, a avut loc prima serie de dezbateri, în cadrul proiectului “Cadre pentru modernizarea Moldovei”, lansat anterior de către organizaţia de tineret “Garda Tînără”[]
Petrecere în stilul anilor ’20–30 la Bălţi
27 martie 2012
Chicago, perioada anilor ’20–30, o perioadă de timp de neuitat, “legea uscată”, film alb-negru, gangsterii nemiloşi Boni şi Claid, atmosfera jocurilor de noroc, wiski de contrabandă şi bineînţeles blues, djaz şi cabare…[]
Activiştii Gărzii Tinere contra unioniştilor
27 martie 2012
Astăzi, cînd spiritele deja s-au calmat puţin, iar amintirile despre evenimentelere de ieri ar putea fi separate de emoţii — vreau să descriu cele întîmplate prin prisma celor văzute de un simplu observator[]
Socialiştii dezmint o nouă minciună a PCRM
26 martie 2012
Grupul consilierilor municipali ai Partidului Socialiştilor declară că, zilele trecute nu a avut loc nici o şedinţă a Consiliului Municipal Chişinău, socialiştii nefiind informaţi despre o astfel de şedinţă[]
Igor Dodon s-a întîlnit cu preşedinţii a 8 organizaţii teritoriale de partid din nordul Moldovei
22 martie 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a efectuat o vizită de lucru în oraşul Bălţi, unde a avut întrevederi cu preşedinţii organizaţiilor teritoriale de partid din nordul Moldovei, precum şi cu activiştii şi liderii “Gărzii tinere” din regiune[]
Tot mai mulţi tineri aderă la mişcarea “Garda Tînără”
6 martie 2012
Într-o perioadă scurtă de timp, membrii organizaţiei de tineret a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova “Garda Tînără” au reuşit să deschidă filiale în sectoarele Buiucani, Centru şi Rîşcani din Chişinău, în oraşele Bălţi, Ungheni, Basarabeasca, Orhei şi Sîngerei[]
“Garda Tînără” a contribuit la soluţionarea problemelor spitalului clinic municipal Nr.4 | 
2 martie 2012
Membrii organizaţiei de tineret “Garda Tînără” împreună cu juristul spitalului clinic municipal Nr.4 Vasile Bolea au susţinut o conferinţă de presă cu tema “Soarta spitalului clinic municipal Nr.4”[]
Socialiştii au depus coroane de flori la podul de la Vadul-lui-Vodă | 
2 martie 2012
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, însoţit de un grup de tineri din cadrul mişcării de tineret “Garda Tînără”, au depus astăzi coroane de flori la podul de la Vadul-lui-Vodă[]
Tinerii socialişti creează filiale în capitală şi raioane
24 februarie 2012
Aripa de tineret a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova — “Garda Tînăra”, şi-a extins activitatea în mai multe localităţi ale ţării[]
Aripa tînără a partidului Socialiştilor “Garda Tînără”, a organizat un flash-mob cu tema: “Lupte de zăpadă împotriva Alianţei”
6 februarie 2012
În cursul acţiunii, activiştii din cadrul mişcării “Garda Tînără” au aruncat bulgări de zăpadă în portretele liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană. Totodată tinerii propuneau trecătorilor să se alăture acţiunii[]
Socialiştii au protestat la Comrat
3 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest cu tema: “Politica antisocială a Alianţei”, care a avut loc în faţa Comitetului Executiv al UTA Gagauzia[]
Partidul Socialiştilor a protestat la Orhei | 
2 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Consiliului Raional, în oraşul Orhei[]
Partidul Socialiştilor a protestat la Drochia | 
1 februarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova împreună cu aripa tînără a formaţiunii “Garda tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Consiliului Raional, în oraşul Drochia[]
Garda Tînără protestează împotriva închiderii spitalului clinic municipal nr.4
17 ianuarie 2012
Mişcarea de tineret “Garda Tînără” a organizat o acţiune de protest în faţa Direcţiei Sănătate a Consiliului Municipal Chişinău[]
“Garda Tînără” pledează pentru demiterea preşedintelui Parlamentului
13 ianuarie 2012
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor, mişcarea “Garda Tînără”, a organizat o acţiune de protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova privind demiterea preşedintelui Parlamentului RM Marian Lupu[]
Organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a convocat primul său congres | 
11 decembrie 2011
Aripa tînără a Partidului Socialiştilor, mişcarea de tineret “Garda Tînără” a dat startul activităţilor sale prin convocarea unui Congres Republican[]

Arhiva

2018 [3]
2017 [138]
2016 [54]
2015 [106]
2014 [206]
2013 [230]
2012 [337]
2011 [11]
2010 [3]
2009 [8]
2008 [1]
2006 [2]
2004 [2]
2003 [5]
2002 [20]
Alegeri [164]
Activitatea organizaţiei de tineret