Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Şi iată rezultatul!

|versiune pentru tipar||
PSRM / 22 martie 2013
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” împreună cu un număr de pensionari pe parcursul a ultimelor săptămîni au organizat un rînd de acţiuni de protest în susţinerea unor iniţiative parlamentare ale socialiştilor.

Participanţii la proteste au cerut de la parlamentari majorarea pensiilor cu 20%, echivalarea în drepturi a cetăţenilor care s-au pensionat pînă la 1 ianuarie 1999 cu acei care au ieşit la pensie după data menţionată. Potrivit acestora, toţi pensionarii trebuie să primească egal pentru acelaşi volum de lucru şi numărul anilor munciţi.

De menţionat că în afara majorării pensiilor proiectul de lege prevede asigurarea necondiţionată a dreptului la primirea pensiei de către succesori pe un termen de cinci ani de la calcularea pensiei în caz de eventual deces al pensionarului. Statul este obligat să întoarcă pensionarului sau rudelor apropiate ale acestuia cel puţin o parte din mijloacele meritate.

Pînă în ziua de azi activiştii Partidului Socialiştilor şi a Gărzii Tinere au colectat zeci de mii de semnături în susţinerea acestei iniţiative, care nu pot fi ignorate.

Şi iată rezultatul! Socialiştii au insistat asupra creării unui grup de lucru care în ziua de marţi va anunţa în Parlament propunerea unică din partea tuturor partidelor parlamentare cu privire la majorarea pensiilor.

Socialiştilor, care au ieşit cu proiectul de lege privind majorarea pensiilor cu 20% — li s-au alăturat şi reprezentanţi ai altor partide parlamentare. Din reprezentanţii socialiştilor, comuniştilor şi alte partide se va forma un grup de lucru, care va elabora şi va prezenta marţi un proiect de lege comun privind indexarea pensiilor, care prevede majorarea pensiilor din 1 aprilie 2013.

Joi, pe 28 martie va fi nevoie ca proiectul de lege să fie adoptat în prima şi cea de-a doua lectură — în acest caz legea va intra în vigoare deja pe 1 aprilie.

În grupul de lucru vor intra Ion Ceban şi Tatiana Botnariuc, din partea comuniştilor Oxana Domenti şi Galina Balmoş, din partea democraţilor Valentina Stratan şi Iurie Bolboceanu, din partea liberal-democraţilor Vladimir Hotineanu şi Petru Ştirbate şi din partea liberalilor Gheorghe Brega şi Vadim Cojocaru.

Sursa: gardatinara.md

Socialiştii insistă asupra adoptării urgente a proiectelor de majorare a pensiilor Socialiştii vor vota doar un prim-ministru tehnocrat şi profesionist