Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii au solicitat reducerea tarifului la gaz pentru populaţie

|versiune pentru tipar||
PSRM / 29 noiembrie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, 29 noiembrie, deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor au înaintat autorităţilor actuale cereri în legătură cu majorarea tarifelor. În special, socialiştii au cerut reducerea tarifului la gaz pentru populaţie, care în prezent este de două ori mai mare decât preţul gazului furnizat de Rusia în Moldova.

“Din 2010 până în prezent, tariful la gaz din reţea pentru populaţie este majorat cu circa 80%. În acelaşi timp, preţul gazelor livrate de Gazprom în Moldova a scăzut mai mult de două ori în această perioadă”, a subliniat în cadrul conferinţei de presă Vladimir Golovatiuc, deputat în parlament din partea fracţiunii PSRM.

Potrivit lui, în prezent MoldovaGaz plăteşte pentru gazul vândut de Gazprom 174 dolari pentru 1 mie de metri cubi de gaz, iar populaţia plăteşte MoldovaGaz 346 dolari SUA. “Cheltuielile suplimentare ale distribuitorilor de gaze — organizaţia care furnizează gaze populaţiei — sunt mai mult decât duble!”

“Vă atrag atenţia asupra faptului că, în ţară, în pofida criticii dure a contractului de aprovizionare cu gaze semnat de Moldova cu participarea primului vicepremier Zinaida Greceanîi, în 2007, anume datorită acestui contract a fost redus costul gazului pentru Moldova în aceşti ani de mai mult de două ori.

Acest contract a fost criticat încă de la început — de când «eurointegratorii» au venit la putere. Dar nu au semnat un contract nou. Acesta a expirat în 2011, recent a fost prelungit din nou până la sfârşitul anului 2019.

Moldova a avut de ales: fie Gazprom ne include imediat preţul european — 400 dolari pe metru cub încă în 2007. Ori — echipa moldovenească a reuşit acest lucru — prelungeşte timp de 4 ani trecerea la un preţ european. În acelaşi timp, s-a stabilit formula de determinare a preţului gazului, excluzând influenţa factorului politic.

Astfel, critica contractului nu este justificată, graţie concluziei sale, preţul gazului pentru Moldova a scăzut. Dar rămâne faptul că Moldova plăteşte 174 de dolari, iar populaţia — 346 de dolari pe metru cub de gaz. Poziţia noastră este ca ANRE să reducă tarifele pentru gazul din reţea pentru populaţie, deoarece acest preţ este anormal”, a subliniat deputatul socialist.

Sursa: psrm.md

PSRM îşi exprimă indignarea faţă de un alt demers al autorităţilor moldoveneşti Zinaida Greceanîi a participat la celebrarea a 100 de ani de la proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti