Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii cer demisia Guvernului şi îndeamnă deputaţii să participă la iniţierea moţiunii de cenzură asupra pachetului de legi asumat de Guvern

|versiune pentru tipar||
PSRM / 26 septembrie 2014 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, peste 300 de membrii şi susţinătorii ai Partidului Socialiştilor au protestat în faţa Guvernului RM. Protestatarii au cerut demisia guvernului Leancă care şi-a asumat răspunderea pentru un nou pachet de legi, prin ocolirea procedurii parlamentare de adoptare a legilor şi, încălcînd prevederile Constituţiei RM.

“Sub pretextul asumării răspunderii guvernului Leancă s-a produs o nouă delapidare a statului. Aceasta este o schemă pusă la cale de actuala guvernare pentru a mai fura bani din bugetul statului, care deja are o gaură de 8,5 miliarde de lei. Vom depune o moţiune de cenzură şi cerem deputaţilor cărora nu le este indiferentă situaţia dezastruoasă din ţară, să se alăture şi să semneze moţiunea. Avem 72 de ore pentru a trimite în istorie această guvernare iresponsabilă şi coruptă!”, a declarat Ion Ceban, deputat în Parlamentul RM, membru PSRM.

“Moldova este cea mai coruptă ţară fiindcă avem un Guvern corupt. Guvernul Filat a fost demis pentru acte de corupţie, iar actualul guvern face parte din aceeaşi echipă. Această asumare de răspundere este un act de corupţie iar instituţiile responsabile ale statului nu întreprind nici o măsură în acest sens, fiindcă sunt supuse acestor oligarhi de la guvernare. Ieri deputaţii s-au adunat la orele 17- 00 în şedinţă şi au luat nişte decizii frauduloase. Iar prim-ministru Leancă îşi asumă responsabilitatea pentru 7 proiecte de legi, un lucru absolut ilegal. Conform Constituţiei RM, Guvernul are dreptul să-şi asume responsabilitatea doar pentru un singur proiect de lege. Nu avem încredere în acest guvern şi spunem ferm — jos guvernul Leancă!” a menţionat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Protestatarii au acuzat guvernul Leancă de multiple acte de corupţie care au provocat o gaură de 8,5 miliarde lei în bugetul statului.

Protestatarii au scandat: “Ajunge să furaţi”, “Moldova fără olgarhi”, “Hoţii la dubă”, “Jos guvernul Leancă”.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au protestat împotriva fărădelegilor din Chişinău Igor Dodon cheamă deputaţii din Parlamentul RM să se alăture iniţiativei de iniţiere a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă