Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii au înregistrat proiecte de lege privind opoziţia parlamentară şi răspunderea materială a procurorilor, judecătorilor şi altor persoane cu funcţie de răspundere

|versiune pentru tipar||
PSRM / 16 mai 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Socialiştii au înregistrat proiecte de lege privind opoziţia parlamentară şi modificarea legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Prin Legea opoziţiei parlamentare se propune instituirea controlului parlamentar asupra guvernanţilor şi a împiedică partidul sau partidele din coaliţiile de guvernământ să se identifice cu Statul.

Proiectul prevede anumite drepturi pentru opoziţia parlamentară. Este vorba despre dreptul opoziţiei de a crea un Guvern de alternativă care va elabora propriul Program de dezvoltare a ţării, cu publicarea acestuia în Monitorul Oficial. Guvernul de alternativă va exercită controlul asupra întregii activităţi a Guvernului în funcţie.

În cel de-al doilea rînd, opoziţia va avea dreptul să numească reprezentanţii săi în conducerea anumitor instituţii de stat, cum ar fi: preşedintele Curţii de Conturi, a Centrului pentru drepturile omului, 5 membri în CEC, 5 membri în CCA, 3 membri în Consiliul Superior al Mgistraturii, 2 avocaţi parlamentari şi 2 membri în Consiliul Superior al Procurorilor.

Şi în ce de-al treilea rînd, conform proiectului, Parlamentul va fi obligat să examineze o dată în lună proiectele de legi înaintate de opoziţie.

Totodată prin modificarea legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se propune introducerea responsabilităţii materiale a persoanei (persoanelor) cu funcţie de răspundere sau ale altor persoane care au cauzat prejudiciul material şi moral. Socialiştii consideră că lipsa răspunderii patrimoniale a persoanei cu funcţie de răspundere, nu numai că împiedică combaterea corupţiei şi altor acţiuni ilegale, ci din contra facilitează aceste vicii.

Menţionăm că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova este singurul partid care a elaborat un Program alternativ de dezvoltare pentru o perioadă de 5 ani.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii renunţă la întrevederea cu oficialii UE şi NATO Guvernarea nu are nici un drept moral şi juridic să semneze acordul de asociere cu UE, iar opoziţia trebuie să fie consolidată