Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Guvernarea nu are nici un drept moral şi juridic să semneze acordul de asociere cu UE, iar opoziţia trebuie să fie consolidată

|versiune pentru tipar||
PSRM / 20 mai 2014 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Guvernarea a anunţat, că pe 27 iunie curent urmează să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova reaminteşte, că pe de o parte această acţiune contravine flagrant Constituţiei Republicii Moldova, art. 75, art. 2 ş.a., iar de cealaltă parte încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor, dar şi principiile bunei guvernări şi normele democratice.

Decizia privind vectorul de dezvoltare extern trebuie obligatoriu luată de cetăţenii ţării şi nu de un grup de politicieni lipsiţi de credibilitate, cum sînt cei din actuala coaliţie, aşa numită proeuropeană. Refuzul de organizare a unui referendum în subiecte de acest fel a creat deja probleme de proporţii în regiune, iar guvernanţii moldoveni se pare că repetă greşelile omologilor săi din ţara vecină.

Partidul Socialiştilor, după tentativele conjugate ale autorităţilor şi unor reprezentanţi ai opoziţiei, de a bloca în Parlament, dar şi la nivel local organizarea referendumurilor privind vectorul politicii externe, a decis colectarea semnăturilor pentru a forţa guvernarea să organizeze un referendum naţional. Astăzi, deja pe parcursul a 6 săptămîni au fost colectate peste 412 mii semnături. Zilnic această cifră depăşeşte 10.000 de semnături. Această dinamică şi tendinţe, confirmă rezultatele sondajelor care nu sînt plătite de actuala guvernare sau de către stăpînii lor de peste hotare, în care majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova vor integrarea ţării în Uniunea Vamală, şi nu în UE.

În aceste condiţii, PSRM, reiterează faptul că actuala guvernare nu are nici un drept moral sau juridic să semneze pe 27 iunie 2014 acordul de asociere parafat în secret la Vilnius. Socialiştii fac un apel către actuala, aşa numita, conducere a ţării să stopeze imediat toate acţiunile ce ţin de semnarea acordului cu Uniunea Europeană şi să înceapă procedurile de organizare şi desfăşurare a referendumului naţional cu privire la subiectul dat. În caz contrar, în timpul cel mai apropiat PSRM, aşa cum a menţionat încă la 1 mai, în faţa a peste 15.000 de cetăţeni participanţi la mitingul şi marşul de protest Pentru Moldova în Uniunea Vamală, va iniţia ample acţiuni de protest.

În acelaşi timp, Partidul Socialiştilor este surprins de acţiunile contradictorii ale unor actori de pe eşichierul politic de stînga, în special Partidul Comuniştilor din Republica Moldova care în continuare se comportă ca un “titirez politic” oscilînd şi rotindu-se în ambele direcţii — atît spre Vest, cît şi spre Est. Este o încercare clasică de a şedea pe două scaune concomitent. Socialiştii, reamintesc că anume Partidul Comuniştilor nu a susţinut pactul naţional pentru Moldova în Uniunea Vamală în toamna anului trecut, unde s-a propus coagularea eforturilor în vederea promovării vectorului de integrare Euroasiatic şi consolidarea acţiunilor pentru a forţa guvernarea de a organiza un referendum naţional. Deputaţii PCRM au lăsat fără răspuns invitaţia de a adopta o hotărîre în Parlamentul Republicii Moldova privind organizarea acestui referendum, iar consilierii PCRM au blocat organizarea referendumurilor locale în mai multe raione. Pînă în prezent, deşi spun că vor integrarea în est, acţiunile lor şi tezele din statutul partidului, privind vectorul European de dezvoltare confirmă contrariul.

Cunoaştem foarte bine faptul că cea mai mare parte a simpatizanţilor şi membrilor PCRM îşi doresc integrarea în Uniunea Vamală. În acest sens, facem apel către toţi susţinătorii comuniştilor să facă presiuni continuie asupra conducerii partidului pentru a-i determina să se dezică de jocul periculos în ambele direcţii. Dacă această decizie ar fi fost luată anterior la nivelul conducerii de partid, iar eforturile ar fi fost consolidate între partide, semnarea acordului cu UE, ce pune în pericol economia şi suveranitatea Moldovei, cu certitudine putea fi oprit. PSRM menţionează că mai este timp pînă pe 27 iunie, şi în acest sens, aşa cum s-a menţionat la 1 mai, eforturile tuturor partidelor de stînga, a celor ce pledează pentru statalitatea şi dezvoltarea Moldovei, trebuie consolidate.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au înregistrat proiecte de lege privind opoziţia parlamentară şi răspunderea materială a procurorilor, judecătorilor şi altor persoane cu funcţie de răspundere Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi participă la forumul internaţional economic din Sankt-Petersburg