Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii au fost unicii care au criticat guvernarea AIE în faţa lui Barroso

|versiune pentru tipar||
PSRM / 30 noiembrie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Reformele înfăptuite de AIE sunt antisociale, banii europeni sunt consumaţi ineficient, iar corupţia la nivel de guvernare este în creştere, acestea au fost principalele declaraţii pe care le-au făcut deputaţii socialişti la întîlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Zinaida Grecianîi şi Igor Dodon, membri ai fracţiunii deputaţilor neafiliaţi, au făcut aceste declaraţii în cadrul întîlnirii lui Barroso cu fracţiunile parlamentare. Fracţiunea PCRM a preferat să nu dea ochii cu înaltul oficial, astfel, unica vocea opoziţiei parlamentare a aparţinut socialiştilor.

Deputaţii socialişti au salutat ajutorul pe care Uniunea Europeană îl acordă cu bună credinţă Republicii Moldova, însă au menţionat că resursele financiare care vin la Chişinău sunt cheltuite astfel, încât la destinaţia concretă ajung doar o parte neînsemnată din bani.

De asemenea, în ultimii trei ani, sub guvernarea unei Alianţe care se declară pentru Integrare Europeană, cetăţenii moldoveni au pierdut în mod evident încrederea în perspectiva europeană, în valorile democraţiei şi ale statului de drept. Astăzi sondajele de opinie arată că avem cel mai înalt grad de corupţie din ultimii zece ani. Iar puţinii investitori europeni care au venit în Moldova, îşi retrag activele de aici, din cauza corupţiei la diverse niveluri. Astăzi înregistrăm cea mai mică încredere a cetăţenilor în instituţiile statului, a subliniat Igor Dodon.

Deputatul a mai adăugat că guvernarea de la Chişinău, cu părere de rău, nu a reuşit să valorifice eficient sprijinul pe care UE l-a acordat Republicii Moldova. Republica Moldova nu este nici pe departe o “poveste de succes” şi oricine vizitează periferia capitalei sau o localitate rurală din ţara noastră înţelege că din punct de vedere economic şi social noi am făcut câţiva paşi grei înapoi în ultimii ani. Tinerii părăsesc această ţară, bătrînii mor în sărăcie, iar salariaţii sunt plini de datorii şi probleme.

Igor Dodon a mai ţinut să menţioneze că Republica Moldova are nevoie de sprijin şi cooperare nu doar pe dimensiunea Vest, ci şi pe dimensiunea Est. Tot mai multă lume se orientează spre vectorul EuroAsiatic. De aceea, autorităţile europene trebuie să înţeleagă că pentru Moldova este important să existe un echilibru în relaţiile pe ambele dimensiuni.

Sursa: socialistii.md

Adresare deschisă domnului Barroso

Domnule preşedinte al Comisiei Europene,

Din partea grupului parlamentar al socialiştilor pe care îl reprezint, eu salut vizita Dvs. în Republica Moldova. Noi apreciem vizita Dvs. ca pe un semn că la Bruxelles există într-adevăr o preocupare serioasă pentru situaţia din ţara noastră.

În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul pe care Uniunea Europeană îl acordă cu bună credinţă Republicii Moldova. Acest ajutor este constant, enorm şi deosebit de util pentru dezvoltarea ţării. Insa, o bună parte din resursele financiare care vin la Chişinău se duc ca apa în nisip şi sunt cheltuite astfel, încât la destinaţia concretă ajung doar o parte neînsemnată din bani.

Vreau să vă mulţumesc că ne oferiţi nouă, moldovenilor, modele de ţări europene cu adevărat democrate şi prospere. In celasi timp în ultimii trei ani, sub guvernarea unei Alianţe care se declară pentru Integrare Europeană, cetăţenii moldoveni au pierdut în mod evident încrederea în perspectiva europeană, în valorile democraţiei şi ale statului de drept.

Vă mulţumesc şi pentru faptul că îndemnaţi neîncetat puterea de la Chişinău să lupte împotriva corupţiei, însă astăzi sondajele de opinie arată că avem cel mai înalt grad de corupţie din ultimii zece ani. Iar puţinii investitori europeni care au venit în Moldova, îşi retrag activele de aici, din cauza corupţiei la diverse niveluri. Astăzi înregistrăm cea mai mică încredere a cetăţenilor în instituţiile statului.

Domnule preşedinte, vreau să vă declar că guvernarea de aici, cu părere de rău, nu a reuşit să valorifice eficient sprijinul pe care UE l-a acordat Republicii Moldova.

Republica Moldova nu este nici pe departe o “poveste de succes” şi oricine vizitează periferia capitalei sau o localitate rurală din ţara noastră înţelege că din punct de vedere economic şi social noi am făcut câţiva paşi grei înapoi în ultimii ani. În timp ce AIE merge declarativ spre UE, Moldova merge real spre un Ev Mediu în plan socio-economic. Tinerii părăsesc această ţară, bătrînii mor în sărăcie, iar salariaţii sunt plini de datorii şi probleme.

În legătură cu aceste realităţi, eu am trei rugăminţi la Dvs.

Aş vrea în primul rând să nu toleraţi standardele duble de care se conduce actuala guvernare de la Chişinău în politica ei internă şi externă. Fiindcă, în ochii cetăţenilor, comportamentul politic al guvernării compromite inclusiv imaginea celor care o susţin din UE, compromite inclusiv imaginea bună a Dvs. La modul concret, am vrea să nu mai toleraţi “aşii din mânecă” pe care îi flutură de trei ani unii lideri ai Alianţei de guvernare. Atunci când politica se face cu “aşi din mînecă”, aceasta nu e democraţie, ci escrocherie politică. Şi e rău când o asemenea politică vicioasă se acoperă cu valori şi mesaje pro-europene.

În al doilea rând, vă rog să asiguraţi o monitorizare mai strictă a modului în care se cheltuie banii europeni. Noi într-adevăr avem nevoie de ajutorul financiar din partea UE şi e foarte regretabil când acest ajutor se subţiază până ajunge la destinaţie. Banii europeni trec prin “maşina moldovenească de spălat bani” şi cetăţeanului îi revine foarte puţin din aceste resurse. Moldova are nevoie de ajutorul Dvs., dar şi de garanţia că acest ajutor va fi utilizat conform scopurilor sale reale.

Şi, în al treilea rând, vă rog să acceptaţi cererea noastră de anulare a implementării Pachetului 3 Energetic. Republica Moldova are nevoie de sprijin şi cooperare nu doar pe dimensiunea Vest, ci şi pe dimensiunea Est. De aceea, pentru noi este foarte important să existe un echilibru în relaţiile pe ambele dimensiuni. Anularea implementării pachetului energetic ne va permite să beneficiem de importante avantaje economice din partea Federaţiei Ruse. Iar aceste avantaje sunt vitale pentru economia statului.

Domnule preşedinte Barroso, vă mulţumesc pentru înţelegere.

Igor Dodon,
Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova

Sursa: dodon.md

Igor Dodon Zinaida Greceanîi s-au întîlnit cu Stefan Fule Igor Dodon a vizitat Centrul de reabilitare “Speranţă şi Sănătate” din Chişinău