Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii către OSCE: falsificarea alegerilor din anul curent este practic inevitabilă

|versiune pentru tipar||
PSRM / 5 septembrie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din RM a avut o întrevedere cu reprezentanţii OSCE, Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, care se află în Moldova cu o vizită de lucru de trei zile. În cadrul discuţiei a fost efectuat un schimb de opinii vizavi de condiţiile care trebuie asigurate de guvernare pentru buna desfăşurare a alegerilor parlamentare din Moldova din anul curent.

Igor Dodon a ţinut să menţioneze că actuala Guvernare, conform sondajelor, se bucură de susţinerea a circa 1/3 din electorat, din care cauză nu este exclusă posibilitatea, să fie utilizate toate mijloacele de falsificare a alegereilor, inclusiv prin intermediul sistemului judiciar şi Curţii Constituţionale.

În acest sens, liderul socialiştilor a menţionat că socialiştii au cel puţin 7 îngrijorări majore:

  1. În urma adoptării legii de schimbare a paşapoartelor de tip sovietic, în baza cărora nu se va mai putea vota în scrutinul curent, circa 152 mii de persoane cu astfel de paşapoarte nu vor avea drept de vot. Potrivit lui Dodon, socialiştii propun ca această lege să intre în vigoare din 1 ianuarie 2015.
  2. Votarea peste hotare. Igor Dodon a calificat drept nedreaptă decizia autorităţilor anunţată în presă de a deschide 100 de secţii de votare peste hotare, dintre care doar 12 în Rusia, iar 88 în statele UE. “Peste hotare se află circa un milion de cetăţeni. Două treimi de moldoveni muncesc şi lucrează în Federaţia Rusă. O secţie de votare deserveşte maximum 3000 de cetăţeni. Reese că în Rusia vor putea vota maximum 36000 de cetăţeni din circa 700 000. Astfel cetăţenii noştri sînt lipsiţi de dreptul de a vota”, a menţionat Dodon.
  3. Un alt impediment în calea bunei desfăşurări a alegerilor, a fost menţionată lipsa Registrului Electronic, fapt care va putea conduce la votarea multiplă, inclusiv a persoanelor aflate peste hotare, a sufletelor moarte etc.
  4. De asemenea, Igor Dodon a atenţionat asupra limitării accesului opoziţiei la mijloacele de informare în masă, li în special accesul la televiziunea publică, în presă fiind reflectată masiv activitatea partidelor aflate la guvernare.
  5. Permisiunea pentru studenţi şi elevi de a vota în oricare secţie deschisă, indiferent de viza de reşedinţă, precum şi permisiunea de a vota timp de două zile consecutiv pentru moldoveii aflaţi peste hotare de asemenea va conduce la falsificarea masivă a alegerilor.
  6. Totodată Igor Dodon a atras atenţia asupra demarării proceselor de corupere prin diferite mijloace a alegătorilor de către partidele mari şi lipsa de transparenţă în finanţarea acestora.
  7. Liderul PSRM a mai spus că partidele de la guvernare blochează activităţile opoziţiei, şi în special a PSRM, inclusiv prin încercările de ridicare a imunităţii, deschiderea de dosare penale şi administrative, intimidarea şi hărţuirea activiştilor, liderilor raionali şi a conducerii PSRM.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au continuat acţiunile de protest împotriva NATO la Bălţi şi Comrat Discursul liderului PSRM Igor Dodon în cadrul conferinţei ştiinţifice Internaţionale “Evoluţia identităţii naţionale şi statal-politice moldoveneşti: esenţa şi caracterul perceperii acesteia în interiorul ţării şi peste hotare”