Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Fracţiunea Partidului Socialiştilor întreprinde o vizită de lucru la Moscova în componenţă deplină

|versiune pentru tipar||
PSRM / 28 ianuarie 2015
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

La invitaţia partidului “Spravedlivaia Rossia” cu care PSRM are stabilite relaţii strînse de colaborare, 25 de deputaţi din fracţiunea PSRM întreprind o vizită de lucru de două zile la Moscova. În premieră în istoria RM, o fracţiune parlamentară în componenţă deplină este invitată să viziteze legislativul din Rusia şi să participe la o şedinţă plenară a Dumei de Stat din FR.

Programul vizitei include o şedinţă comună în Duma de Stat a FR a fracţiunilor parlamentare a PSRM şi Partidului “Spravedlivaia Rossia”, întrevedere a deputaţilor socialişti cu preşedintele Dumei de Stat a FR Serghei Narîşkin, participarea socialiştilor la şedinţele pe grupe în comitetele de profil a Dumei de Stat, întrevederi cu înalţi oficiali de stat din Federaţia Rusă ş.a..

În cadrul vizitei se planifică consolidarea şi aprofundarea relaţiilor de colaborare cu deputaţii din FR pe diverse domenii, cum ar fi domeniul ştiinţei, tehnologiilor informaţionale, energetică, economie, tineretului, familiei, sfera socială, integrării euroasiatice etc. De asemenea se vor purta discuţii privind reluarea exporturilor produselor moldoveneşti în FR, soluţionarea problemelor migraţionale.

Delegaţia moldovenească se va afla în capitala rusă pe data de 29 şi 30 ianuarie.

Sursa: socialistii.md

Preşedintele PSRM şi Ambasadorul Federaţiei Ruse au discutat situaţia social-economică din Moldova şi apropiata vizită a fracţiunii PSRM în Duma de Stat a Rusiei Fracţiunea Partidului Socialiştilor s-a întîlnit la Moscova cu Serghei Narîşkin