Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va semna un acord de cooperare cu Partidul Justiţiei şi Dezvoltării din Turcia

|versiune pentru tipar||
PSRM / 8 februarie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, 8 februarie, preşedintele Partidului Socialiştilor din RM, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kilic.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind relaţiile moldo-turce, stabilind asupra necesităţii extinderii şi aprofundării lor în avantajul ambelor ţări şi în special între Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi partidul aflat la putere în Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au convenit asupra organizării, în timpul cel mai apropiat, a unei vizite a delegaţiei PSRM în Turcia, în cadrul căreia va fi semnat un acord de cooperare între Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Justiţiei şi Dezvoltării.

Totodată, se preconizează că semnarea acordului între părţi va avea loc înainte de vizita oficială a preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan în Moldova, planificată pentru prima jumătate a lunii mai, curent.

Hulusi Kilic a menţionat că este nu doar ambasadorul Turciei în Republica Moldova, dar şi ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, din care motiv va apăra interesele ţării noastre şi va oferi tot sprijinul necesar în dezvoltarea social-economică a Moldovei.

La rîndul său, Zinaida Greceanîi a mulţumit Ambasadorul Turciei pentru sprijinul plenar, acordat Republicii Moldova, inclusiv autonomiei găgăuze, subliniind că PSRM este deschis spre un dialog între partide.

Sursa: psrm.md

Fracţiunea PSRM în CMC a făcut bilanţul activităţii anului 2016 Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va semna un acord de colaborare cu Partidul “Edinaia Rossia”