Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Igor Dodon a făcut un bilanţ al primelor 100 de zile în calitate de preşedinte al Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSRM / 28 martie 2017
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a declarat la o conferinţă de presă, organizată pe data de 28 martie despre tot ce a realizat în aplicarea promisiunilor sale electorale, în primele 100 de zile ca şef de stat. Separat despre fiecare dintre ele.

1. Voi restabili parteneriatul strategic cu Rusia

Igor Dodon a menţionat că în perioada menţionată au fost efectuate două vizite şi întrevederi oficiale cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse.

“În cadrul acestor întrevederi au fost abordate şi soluţionate mai multe subiecte, inclusiv amnistia în domeniul migraţiei pentru anumite categorii de cetăţeni, reluarea exporturilor pentru o gamă largă de produse, au fost dezbătute subiecte privind soluţionarea diferendului transnistrean şi elaborarea unui acord cadru de parteneriat strategic cu Federaţia Rusă.”

În particular, în cadrul primei vizite s-a convenit ca cei 250.000 de cetăţeni moldoveni aflaţi pe teritoriul Federaţiei Ruse să iniţieze procedura de legalizare, pînă la 20 martie, curent. În această perioadă au reuşit să beneficieze de acest drept circa 10 mii de concetăţeni de-ai noştri. Ţinînd cont de faptul că numărul celor care solicită legalizarea este în continuă creştere, pe 17 martie, la Moscova, a fost luată decizia de a prelungi pînă la 12 mai, 2017 perioada de legalizare pentru cetăţenii moldoveni, aflaţi cu încălcări ale legislaţiei pe teritoriul Rusiei.

De pe 24 martie, curent, peste 17.500 de persoane care se află în Moldova şi care au “interdicţii” de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse în conformitate cu p.4. şi 8 al art. 26 a legii federale a FR nr.114 pot accesa şi, respectiv, tipări anularea interdicţiei ce permite intrarea liberă pe teritoriul Federaţiei Ruse. În cadrul ultimei vizite s-a convenit asupra identificării mecanismului de extindere a amnistiei şi pentru ceilalţi 33.000 de moldoveni care se află în Patrie şi au interdicţii de intrare.

În rezultatul înţelegerilor care au avut loc, după o analiză detaliată a instituţiilor specializate din Federaţia Rusă, la momentul de faţă peste 150 de întreprinderi au primit dreptul de a exporta legume, fructe, conserve, produse din carne, vin pe teritoriul Rusiei. Companiile strategice cum ar fi Cricova, Chateau Vartely, Castel Mimi, Lion Gri au revenit pe piaţa rusă. Curînd în Republica Moldova vor veni experţi ai Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor pentru a evalua posibilităţile de extindere a categoriilor de produse, dar şi a companiilor din Moldova pentru export spre Federaţia Rusă.

“În cadrul ultimei vizite la Moscova am propus ca în timpul cel mai apropiat să fie elaborat un nou acord de parteneriat strategic între ţări”, — a subliniat Igor Dodon. El a mai spus că, pe data de 3–4 aprilie la Chişinău va fi semnat Memorandumul de cooperare dintre Republica Moldova şi Uniunea Economică Euroasiatică.

Pe 9 mai, împreună cu Garda de Onoare a Armatei Naţionale a Republicii Moldova este planificată participarea la parada solemnă de pe Piaţa Roşie din Moscova cu ocazia Zilei Victoriei.

De asemenea, în Republica Moldova cu prilejul Zilei de 9 Mai preconizăm mai multe acţiuni de amploare, inclusiv un Marş al memoriei, vizite la domiciliu a veteranilor celui de-al doilea război mondial, acţiuni de salubrizare a mormintelor ostaşilor căzuţi în război, distribuirea panglicii “Sf. Gheorghe” în întreaga ţară.

2. Voi insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate

Preşedintele a anunţat că, în repetate rînduri am făcut apel către diferite formaţiuni politice, inclusiv către cele care au decis să mă viziteze recent, de a consolida eforturile, în special pentru obţinerea alegerilor anticipate în cel mai scurt timp. Apel care a fost ignorat.

De asemenea, Igor Dodon a lansat iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru a spori competenţele preşedintelui ţării.

“Voi depune toate eforturile pentru a realiza voinţa cetăţenilor noştri în acest sens”, — a declarat preşedintele.

3. Voi începe acţiunile de reintegrare a ţării

Potrivit preşedintelui, pe data de 4 ianuarie, 2017, a avut loc întrevederea cu liderul regiunii transnistrene, după care imediat au urmat rezultate concrete: reluarea activităţii Comisiei Unificate de Control, iniţierea activităţii de elaborare a pachetului de măsuri pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

“Reintegrarea statului a fost unicul subiect de compromis în discuţiile cu conducerea Parlamentului şi Guvernului. Mai mult decît atît, pentru a avea o poziţie coordonată am convenit asupra creării unei platforme comune: Preşedinţie-Guvern-Parlament, care să elaboreze o poziţie unică în problematica respectivă. În acest format deja au avut loc 3 întrevederi”, — a declarat Igor Dodon.

Potrivit lui, următoarea întrevedere cu liderul din regiunea transnistreană va avea loc pe 30 martie 2017. Vom încerca să avansăm în soluţionarea acestor probleme, pînă la eventuala întrevedere în formatul “5+2”.

4. Voi asigura pacea

“Pe data de 7 februarie, 2017, am avut întrevederi cu reprezentanţii conducerii Uniunii Europene, dar şi NATO. Am discutat cu oficialii de la Bruxelles toate subiectele legate de politica internă şi externă a Republicii Moldova şi viziunea mea asupra formatului de colaborare.

Am informat oficialii UE, şi ai NATO despre inadmisibilitatea deschiderii unui oficiu al NATO acum, pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi despre intenţia de a semna un acord de recunoaştere a neutralităţii ţării noastre.

În cadrul acelei vizite s-a convenit că se va lucra la nivel de experţi. În cadrul Preşedinţiei este creat un grup de lucru în acest sens. În viitorul apropiat vom propune aprobarea legii cu privire la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova”, — a menţionat Igor Dodon.

5. Interzicerea unionismului

Potrivit preşedintelui, proiectul de lege privind interzicerea unionismului este elaborat de Partidul Socialiştilor şi înregistrat în Parlament. Colegii insistă cu regularitate ca acesta să fie inclus pe ordinea de zi şi aprobat. Am dispus ca pe data de 2 februarie, anual, să fie sărbătorită ziua statalităţii Republicii Moldova, în care diferite personalităţi să fie decorate cu Ordinul “Bogdan Întemeietorul”.

“De asemenea, am cerut Guvernului să introducă în curricula şcolară disciplina «Istoria Moldovei». La moment se definitivează un plan de acţiuni amplu de educaţie patriotică şi combatere a acţiunilor de lichidare şi subminare a statalităţii Republicii Moldova. În rezultatul recentelor evenimente anticonstituţionale desfăşurate în cadrul instituţiilor de învăţămînt de toate nivelele, am solicitat Guvernului să iniţieze procedura de revocare din funcţie a ministrului Educaţiei, Corina Fusu”, — a declarat preşedintele.

6. Voi începe procesul de relansare a ţării

Şeful statului a anunţat că, recent a fost aprobată prin Decret prezidenţial componenţa nominală a Consiliului Suprem de Securitate. Pentru prima dată în istoria şi activitatea acestuia, persoane din conducerea partidelor politice nu au fost incluse în componenţa Consiliului. Prima şedinţă a Consiliului va avea loc pe data de 4 aprilie, 2017, cu un subiect prioritar pe ordinea de zi — cu privire la furtul miliardelor din sistemul financiar-bancar din Republica Moldova. Voi solicita personal atragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi de furtul secolului.

“Anterior am propus anularea legii «miliardului» în Parlamentul Republicii Moldova, însă majoritatea parlamentară, dar şi alţi deputaţi au refuzat să voteze pentru această iniţiativă. Poziţia mea cu privire la acest subiect am expus-o şi structurilor internaţionale, partenerilor de dezvoltare. Voi insista în continuare ca miliardele furate să nu fie puse pe spatele cetăţenilor Republicii Moldova”.

Sursa: psrm.md

La iniţiativa PSRM, a fost constituit grupul de organizare a referendumului privind demisia lui Dorin Chirtoacă PSRM sprijină decizia şefului statului privind desfăşurarea Referendumului