Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPUM

Valeriu Pasat: “Ex-preşedintele Voronin insista ca SIS-ul să colecteze materiale compromiţătoare despre colegii săi de partid”

|versiune pentru tipar||
PUM (astăzi PPDM) / 5 octombrie 2010
Partidul Popular Democrat din Moldova

Ex-preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin impunea Serviciul de Informaţie şi Securitate să colecteze materiale compromiţătore despre tovarăşii săi din partidul Comuniştilor, inclusiv şi despre Petru Dimitrov, care ulterior a fost dat dispărut, a declarat fostul director al SIS, liderul Partidului Umanist, Valeriu Pasat, în emisiunea “În Profunzime” de la PRO TV.

Pasat a comunicat că liderul PCRM, sub pretextul “necesităţii luptei cu corupţia, începând de la Partidul comuniştilor”, a indicat Serviciului de Securitate să ia sub control pe cei mai apropiaţi camarazi ai săi, inclusiv pe Petru Dimitrov, Vadim Mişin, Vladimir Ţurcan, Ala Popescu.

“Voronin a avut intenţia să se debaraseze de toţi cei care au ştiut prea multe despre el şi de cei care au finanţat venirea lui la putere”, a spus Pasat.

Conform afirmaţiilor lui Pasat, Voronin a primit materiale care confirmau implicarea lui Dimitrov în acţiuni de contrabandă. “Din fraza, rostită de Voronin, am înţeles că Dimitrov va avea de suferit. După puţin timp, acesta a dispărut. Mă bucur că Mişin a rămas în viaţă. Dacă Voronin ar fi dorit să elucideze cazul dispariţiei lui Dimitrov, ar fi făcut-o” , a afirmat Valeriu Pasat.

În aceeaşi emisiune, Pasat a relatat despre faptul că Voronin a cerut SIS-ului să-l aresteze pe Mahmud Hammud, ginerele liderului Partidului Democrat Dumitru Diacov, direct la nunta acestuia, dar SIS a refuzat să procedeze astfel.

La fel Pasat a declarat că familia Voronin intenţiona să privatizeze Centrala Electrică de la Cuciurgan, dar datorită eforturilor lui Pasat, care în perioada respectivă era consilier pentru relaţiile economice externe al Preşedintelui Consiliului Director al RAO EĂS al Rusiei, s-a reuşit zădărnicirea acestei “afaceri” dubioase.

Pasat a spus că după eliberarea lui Ilie Ilaşcu din puşcăria de la Tiraspol, persoane din anturajul lui Voronin au încercat, cu ajutorul SIS-ului, să-l convingă pe senatorul român să pătrundă pe teritoriul Transnistriei şi să-i elibereze din puşcărie pe camarazii săi, folosind arme de origine română. În cadrul acestei operaţiuni urma să fie omorât Ilaşcu şi în acest fel Voronin intenţiona să provoace un nou conflict între România şi Rusia.

Serviciul de presă PUM

Valeriu Pasat: “Voronin m-a eliberat din detenţie după întrevederea cu Putin. Filat a subminat securitatea economică a statului” Primăria Chişinău a dat dispoziţia de demontare a panourilor lui Valeriu Pasat