Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPR

Declaraţia participanţilor la conferinţa ştiinţifică “70 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”

|versiune pentru tipar||
PR / 19 august 2014
Partidul “Renaştere”

Pe 19 august 2014, la Chişinău, a avut loc conferinţa ştiinţifică cu tema “70 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, savanţi, politologi, istorici, jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Conferinţa ştiinţifică a fost organizată de Partidul “Renaştere-Возрождение”.

Evenimentul a fost deschis de Preşedintele Partidului “Renaştere-Возрождение”, parlamentarul Vadim Mişin.

Programul conferinţei a cuprins rapoarte în care a fost subliniat faptul că eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă reprezintă un eveniment important în istoria republicii, care a servit drept garant al formării şi dezvoltării ei. S-ar părea că aceasta este o axiomă, însă, în ultimul timp, neofasciştii încearcă să defăimeze acea mare Victorie graţie căreia locuim astăzi într-o ţară liberă şi independentă.

Noi, participanţii la conferinţa ştiinţifică “70 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”, după audierea şi examinarea rapoartelor experţilor, suntem convinşi că data de 24 august 1944 a fost şi este ziua în care a avut loc eliberarea Moldovei de sub jugul ocupaţiei fasciste. Numeroasele documente din arhivă şi amintirile martorilor luptelor armate demonstrează că în Moldova, în a două perioadă a lunii iulie a anului 1941, a fost instaurat un regim nazisto-român de ocupaţie care a durat trei ani. Aceasta a fost una dintre cele mai sumbre perioade din istoria poporului moldovenesc.

Noi, participanţii la această conferinţă, reiterăm faptul că aniversarea a 70 de ani de la învingerea fascismului în Moldova a reprezentat o reală eliberare a ţării noastre. Mai mult, acest eveniment i-a permis Moldovei să aibă parte, în sfârşit, de independenţa şi statalitatea de care astăzi se încearcă a fi deposedată.

Conferinţa organizată de Partidul “Renaştere-Возрождение” reprezintă o dovadă de respect pentru memoria taţilor şi buneilor noştri care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră, fiind şi o tentativă de a medita şi a aprecia corect acele evenimente care au loc în lume, inclusiv în imediata noastră apropiere.

Ţara-soră Ucraina este în flăcări. Neofascismul de acolo este o realitate politică. În fiecare zi constatăm cu groază faptul că acest fenomen continuă să capete tot mai mult teren în Ucraina. Neofasciştii au reuşit să dezbine prietenia frăţească a popoarelor slave şi să aprindă focul urii interetnice. Mai mult, ei au încercat să atace lăcaşurile sfinte. Astfel, se distrug nu doar bisericile şi mănăstirile, ci şi sufletul ortodox al ucrainenilor.

Noi, participanţii la conferinţă, declarăm că în prezent are loc o nouă fascizare a lumii. Dacă nu vom opri focul războiului din Ucraina, nu vom da o notă negativă acţiunilor conducerii de la Kiev şi nu vom susţine Federaţia Rusă în dorinţa ei de a opri fascismul pe teritoriul post-sovietic, atunci prognozele geopolitice privind răspândirea fascismsului pot fi dintre cele mai nevaforabile pentru populaţia paşnică.

Astăzi nu doar marcăm cea de-a 70-a aniversare de la victoria asupra fascismului în Moldova, ci şi îndemnăm, la fel ca în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, să ne aliniem la eforturile Rusiei de a respinge atacul ciumei brune.

Totodată, declarăm că, în condiţiile în care neonazismul capătă puteri, tăcerea intelectualilor este o greşeală catastrofală, o trădare a memoriei celor căzuţi în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi o crimă. Toate popoarele care au trecut prin iadul războiului sunt obligate să se unească în faţa unui nou pericol şi să respingă atacurile neofascismului. Altfel, ar însemna că au fost pierdute în zadar acele milioanele de victime pe care le-au înregistrat popoarele noastre în urmă cu 70 de ani.

Sursa: rrm.md

Fără un dialog constructiv cu Rusia producătorii autohtoni vor falimenta 24 august — ziua eliberării Moldovei de sub jugul ocupanţilor fascişti