Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimenteComune

Partidul Social Democrat şi Partidul Popular Socialist au format Uniunea Forţelor de Stînga

|versiune pentru tipar||
PSDPPSM / 6 aprilie 2012 | 
Partidul Social Democrat şi Partidul Popular Socialist au format Uniunea Forţelor de Stînga

Pe 6 aprilie 2012, Partidul Social Democrat şi Partidul Popular Socialist au semnat o declaraţie comună privind constituirea Uniunii Forţelor de Stînga. Declaraţia cuprinde 10 obiective prioritare aprobate de liderii celor două partide Victor Şelin şi Victor Stepaniuc.

Potrivit declaraţiei, partidele intenţionează să devină o forţă importantă în viaţa politică a Republicii Moldova şi să contribuie la modernizarea sistemului de învăţămînt, reforme în economia naţională, redresarea sectorului agricol şi industrial şi programe sociale pentru asigurarea protecţiei familiei şi a copilului. Una din priorităţile de bază rămîne a fi consolidarea resurselor umane în desfăşurarea referendumului republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Liderul PSD Victor Şelin a subliniat că fiecare partid în parte, membru al Uniunii Forţelor de Stînga, va continua să activeze la fortificarea structurii proprii de partid, însă de comun vor colabora pentru realizarea obiectivelor asumate. În acelaşi timp, preşedintele PPSM Victor Stepaniuc a declarat că orice partid de stînga, centru-stînga poate adera la Uniunea Forţelor de Stînga.

Totodată, blocul politic îşi propune să devină o platformă de dialog şi colaborare socială care va acţiona activ pentru dezvoltarea Republicii Moldova.