Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriReferendum2010Documente CEC

Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la referendumul constituţional din 5 septembrie 2010 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova

|versiune pentru tipar|
Aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale
nr.3337 din 16 iulie 2010

I. Dispoziţii generale

1. Prezentul Regulament stabileşte unele aspecte privind modul de reflectare a campaniei electorale la referendumul constituţional din 05 septembrie 2010 (în continuare — referendum constituţional) în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. Regulamentul are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate şi imparţiale a referendumului constituţional de către instituţiile mass-media, protejarea libertăţii de exprimare, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea în practică a acestor principii de către mass-media pe de o parte şi participanţii la referendum pe de altă parte aşa cum sunt ei definiţi prin Regulamentul privind modul de participare a partidelor politice şi a altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

2. Mass-media aflată sub jurisdicţia Republicii Moldova reflectă campania electorală pentru referendumul constituţional în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Codului electoral, Codului Audiovizualului, Legii presei, actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezentului Regulament şi altor acte normative în vigoare, inclusiv Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

3. Principiile reflectării echitabile, echilibrate şi imparţiale a referendumului constituţional sînt obligatorii şi pentru instituţiile audiovizualului din alte ţări, care au acces legal în spaţiul informaţional al Republicii Moldova. În cazul unor încălcări, responsabilitatea revine titularilor de licenţă şi autorizaţie de retransmisie.

4. Prevederile prezentului Regulament nu se referă la publicaţiile periodice şi paginile web fondate de către partidele politice sau alte organizaţii social-politice.

5. Radiodifuzorii şi publicaţiile periodice fondate de autorităţile publice sînt obligate, iar cele private sînt în drept să difuzeze gratuit, la solicitarea organelor electorale, spoturi motivaţionale, de educaţie civică şi electorală, să desfăşoare campanii de informare a alegătorilor despre procedura de vot şi despre alte particularităţi de votare.

6. Acordînd timp de antenă unui participant la referendum pentru promovarea opţiunii sale, instituţiile audiovizuale sînt obligate să ofere, de asemenea, în cadrul aceluiaşi gen de emisiuni, timp de antenă şi altor participanţi la referendum ce promovează inclusiv o poziţie adversă faţă de întrebarea supusă referendumului (în caz că au fost înregistraţi asemenea participanţi la referendum) fără tergiversări şi fără a favoriza un participant anume.

7. Emisiunile cu caracter electoral vor fi programate în orele de maximă audienţă (06.00–09.00; 18.00–23.00 pentru TV; 06.00–13.00; 17.00–20.00 pentru radio) şi se vor evidenţia prin mijloace acustice şi vizuale unice pentru identificarea şi separarea lor de alte emisiuni. De asemenea, pentru contabilizarea timpului de antenă oferit contra plată participanţilor la referendum, spoturile difuzate contra plata se vor difuza exclusiv în rubrica specială “Referendum 2010”.

8. Emisiunile electorale vor fi anunţate din timp de către posturile de radio şi televiziune şi nu vor fi reprogramate, decît în cazul defecţiunilor tehnice.

9. În prima săptămînă a perioadei electorale fiecare radiodifuzor depune la Consiliul Coordonator al Audiovizualului o declaraţie privind politica editorială pentru campania electorală, în care indică numele proprietarilor instituţiei. Declaraţiile vor conţine şi:

Declaraţiile se publică pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

10. Instituţiile de informare în masă desemnează reprezentanţi care coordonează activitatea instituţiei în perioada campaniei electorale. Numele, prenumele, telefoanele de serviciu, inclusiv numărul de telefon mobil, faxul şi adresa electronică a responsabilului se prezintă Comisiei Electorale Centrale şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului în cazul instituţiilor audiovizualului, în termenii stabiliţi în pct. 9 al prezentului Regulament.

11. La solicitarea participanţilor la referendum, instituţiile audiovizualului pot oferi, contra plată, în conformitate cu tarifele în vigoare, servicii de filmare, înregistrare, montare, sonorizare, grafică computerizată, pentru realizarea spoturilor publicitare electorale.

12. Instituţiile audiovizualului sînt obligate să asigure confidenţialitatea materialelor electorale prezentate de participanţii la referendum pînă la difuzarea lor.

13. Instituţiile audiovizualului, cu excepţia dezbaterilor electorale, spoturilor publicitare contra plată sau gratuite şi emisiunilor de ştiri, nu vor difuza materiale cu invitarea sau concursul participanţilor la referendum la evenimente sportive, emisiuni de divertisment, talk-show-uri.

14. În perioada campaniei electorale este interzisă evoluarea reprezentanţilor oficiali, ori persoanelor de încredere a participanţilor la referendum în calitate de prezentatori de ştiri, realizatori sau moderatori de emisiuni.

15. În emisiunile informative şi de actualităţi ale instituţiilor audiovizuale, evenimentele din campania electorală vor fi reflectate cu respectarea prevederilor art. 47, art.64 şi art.641 din Codul Electoral şi art. 7 din Codul Audiovizualului.

16. În perioada electorală nu pot fi difuzare ştiri sau relatări despre actele de caritate ale reprezentanţilor oficiali, ori persoanelor de încredere a participanţilor la referendum şi ale rudelor acestora pînă la gradul doi.

17. Materialele electorale publicate sau difuzate, atît ale Comisiei Electorale Centrale cît şi ale participanţilor la referendum, nu pot fi însoţite de comentarii.

18. În buletinele de ştiri, programe informative, sportive, emisiuni pentru copii, emisiuni cu tematică religioasă şi/sau cultural-artistică nu poate fi inclusă publicitate electorală.

19. Utilizarea materialelor de arhivă va fi însoţită de menţiunea video şi/sau audio sau pe hîrtie — “Arhiva”. Materialele respective nu pot fi utilizate în cazul în care denaturează sensul lor iniţial. În aria reglementată de prezentul Regulament se califică materiale de arhivă orice material pe suport video, audio, sau pe hîrtie care s-a produs pînă la începutul perioadei electorale.

20. Fiecare material al participanţilor la referendum publicat în presa scrisă va fi plasat la rubrica “Referendum 2010” şi însoţit de o notă “achitat din fondul electoral” al participantului la referendum respectiv. Responsabilitatea pentru materialele cu conţinut şi/sau esenţă electorală publicate în presa scrisă fără menţiunile “Referendum 2010” şi “achitat din fondul electoral” o poartă instituţia mass-media respectivă.

21. În perioada electorală sondajele de opinie se vor desfăşura în condiţiile articolului 641 alin. (10) din Codul electoral. Rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală vor fi însoţite de următoarele informaţii:

22. În ziua referendumului, pînă la închiderea secţiilor de votare, se interzice a da publicităţii în mijloacele de informare în masă materiale, inclusiv interviuri cu alegători, despre numărul de voturi acordate vreunei dintre opţiunile “PRO” sau “CONTRA” şi despre şansele acestora, inclusiv rezultatele exit-poll-urilor.

23. În ziua referendumului şi cea precedentă referendumului nu se admite nici un fel de agitaţie electorală. În aceste zile, instituţiile de informare în masă, nu vor difuza/publica decît comunicate recepţionate de la Comisia Electorală Centrală şi informaţii privind desfăşurarea votării.

24. Participanţii la referendum care se consideră lezaţi în drepturi beneficiază de dreptul la replică în condiţiile art. 64 alin. (6).

25. Pe parcursul campaniei electorale timpii de antenă acordaţi serviciilor de presă ale Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului nu pot fi folosiţi în scopuri de agitaţie electorală.

II. Timpul de antenă oferit pentru publicitate electorală

26. Timp de antenă gratuit şi contra plată se acordă participanţilor la referendum în mărimile stabilite la art. 641 alin. (4) şi (5). Durata unui spot de publicitate electorală, difuzat gratuit ori contra plata, nu poate fi mai mic de 30 de secunde.

27. Refuzul de a difuza sau de a publica publicitatea electorală, contra plată sau gratuit, poate fi contestat în instanţa de judecată în conformitate cu legislaţia în vigoare.

28. Timpul de antenă, spaţiile în ziare se pun la dispoziţia partidelor politice, în baza cererii, numai după înregistrarea acestora de către Comisia Electorală Centrală, în calitate de participant la referendum cu exprimarea opţiunii “pentru” sau “contra” faţă de întrebarea supusă referendumului constituţional.

29. Cererea pentru acordarea timpului de antenă se prezintă instituţiilor audiovizualului pentru întreaga perioadă electorală. Timpul de antenă se pune la dispoziţia participanţilor la referendum în timp de 48 ore de la prezentarea cererii conform ordinii în care aceasta a fost depusă.

30. Agitaţia electorală contra plată se va face la posturile de radio şi televiziune în baza contractelor încheiate de părţi. Instituţiile audiovizualului, publice şi private, vor crea tuturor participanţilor la referendum condiţii egale la procurarea timpului de antenă, stabilind taxe egale.

31. Plata percepută de mijloacele de informare în masă pentru plasarea publicităţii electorale contra plată nu poate depăşi plata încasată în mod normal pentru publicitatea comercială. Plata se achită în avans exclusiv din “Fondul electoral” al participantului la referendum. Orice alte modalităţi de plata decît transferul în avans de sume băneşti din fondul electoral sînt interzise.

32. Timpul de antenă contra plată, acordat la solicitarea participantului la referendum, dar neutilizat din vina acestuia, nu se recuperează.

33. Timpul de antenă contra plată, acordat la solicitarea participantului la referendum, dar neutilizat din cauza defecţiunilor tehnice ale utilajului de transmisie, inclusiv din alte motive invocate de instituţia audiovizuală, va fi reprogramat conform reglementărilor interne. Instituţia audiovizualului va înştiinţa participantul la referendum în mod oficial, în formă scrisă, despre reprogramarea respectivă.

34. Participanţii la referendum sînt obligaţi să prezinte instituţiilor audiovizualului înregistrările spoturilor electorale nu mai tîrziu de 48 de ore pînă la difuzare.

35. Materialele de educaţie civică şi electorală comandate de asociaţiile obşteşti sau alte persoane vor fi difuzate de instituţiile mass-media doar după avizarea prealabilă a acestora de către Comisia Electorală Centrală.

III. Dezbaterile electorale

36. Radiodifuzorii cu acoperire naţională sînt obligaţi, iar cei locali/regionali sînt în drept să organizeze pe parcursul întregii campanii electorale dezbateri electorale în condiţii echitabile pentru toţi participanţii la referendum. Totodată radiodifuzorii sînt în drept să invite la dezbateri atît reprezentanţi ai societăţii civile cît şi persoane fizice interesate.

37. Dezbaterile electorale organizate şi difuzate prin reţeaua Internet cad sub incidenţa regulilor generale de organizare a acestora, în conformitate cu Codul electoral şi prezentul Regulament.

38. Instituţiile audiovizualului sînt în drept sa aleagă formatul, durata şi frecvenţa dezbaterilor, cu condiţia respectării, în ansamblu, a egalităţii pentru toţi participanţii la referendum, a timpului acordat pentru participare la dezbateri. Condiţiile menţionate se fac publice cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de difuzarea fiecărei emisiuni.

39. Emisiunile electorale pot fi realizate în direct sau în înregistrare în parametrii timpului de antenă, potrivit declaraţiei privind politica editorială pentru campania electorală.

40. Tematica dezbaterilor electorale este stabilită de instituţia audiovizualului.

41. Invitaţia la dezbaterile electorale se face în formă scrisă în baza unuia dintre următoarele criterii:

42. Refuzul de a participa ori absenţa unui sau cîtorva participanţi la dezbateri se face publică şi nu constituie temei pentru anularea sau suspendarea emisiunii. În cazul absenţei unui sau cîtorva participanţi, timpul rezervat lor nu se recuperează.

43. Regulile de desfăşurare a dezbaterilor sînt aduse la cunoştinţa participanţilor la dezbateri o dată cu invitaţia de participare şi la începutul emisiunii de dezbateri electorale.

44. Instituţiile audiovizualului asigură, prin mijloace audio sau video, cronometrarea timpului într-un mod uşor sesizabil atît de participanţi, cît şi de public.

45. În timpul dezbaterilor electorale, participanţii îşi exprimă liber opiniile. Totodată, se interzice:

46. Realizatorii şi moderatorii emisiunilor de dezbateri electorale au următoarele obligaţii:

47. În emisiunile de dezbateri electorale organizatorii nu vor difuza materiale publicitare despre activitatea participanţilor la referendum sau cu participarea reprezentaţilor acestora ori a persoanelor de încredere, reportaje televizate ori radiofonice de la întîlnirile repreyentanţilor participanţilor la referendum cu alegătorii, sondaje de opinii, despre vizitele de lucru ale reprezentanţilor participanţilor la referendum din rîndul conducătorilor cu funcţii de răspundere.

IV. Dispoziţii finale

48. Instituţiile private de informare în masă care nu doresc să participe la reflectarea campaniei electorale îşi fac publică intenţia în termenii stabiliţi la pct.9 din prezentul Regulament, informînd în scris Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în cazul instituţiilor audiovizualului.

49. Imprimările video şi audio cu tematică electorală se păstrează pe toată perioada campaniei electorale şi cel puţin 3 luni de la data referendumului. În caz de apariţie a litigiilor, perioada de păstrare a imprimărilor va fi prelungită la decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau a instanţei de judecată.

50. Instituţiile audiovizualului sînt obligate să ţină evidenţa timpului de antenă oferit participanţilor la campania electorală şi să prezinte săptămînal prin fax Consiliului Coordonator al Audiovizualului informaţia despre volumul de emisie electorală în ziua precedentă.

51. Consiliul Coordonator al Audiovizualului prezintă obligatoriu, o dată la două săptămîni, Comisiei Electorale Centrale rapoarte de monitorizare a modului de reflectare a campaniei electorale de către radiodifuzorii naţionali. Rapoartele de monitorizare trebuie să conţină informaţii referitor la respectarea normelor legale în reflectarea referendumului de către radiodifuzori în cadrul programelor. Cu două zile înainte de referendum, Consiliul Coordonator al Audiovizualului va prezenta Comisiei Electorale Centrale un raport de totalizare.

52. La cererea Comisiei Electorale Centrale, a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a participanţilor la referendum, radiodifuzorii sînt obligaţi să prezinte, în termen de 24 de ore, materialele video şi audio împreună cu copiile contractelor şi dispoziţiilor de plată respective.

53. Contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către mass-media aflată sub jurisdicţia Republicii Moldova se soluţionează în condiţiile cap. 12, Secţiunea 1 din Codul electoral.

54. Nerespectarea prezentului Regulament implică aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare.