MonitoringPoliticaComentarii

Retragerea trupelor ruse din Moldova în contextul Tratatului FACE adaptat: percepţii, interese şi natura schimbătoare a securităţii europene

|versiune pentru tipar||
Iulian Fruntaşu / 16 ianuarie 2005
ADEPT logo
Deşi nu este prea cunoscut publicului larg, Tratatul Forţelor Armate Convenţionale din Europa reprezintă una din pietrele de temelie ale securităţii europene. În perioada războiului rece acesta a contribuit semnificativ la menţinerea stabilităţii şi securităţii europene prin stabilirea juridică a plafoanelor pentru deţineri de armamente convenţionale (cinci categorii: tancuri, maşini blindate, artilerie calibru 100mm, avioane de luptă şi elicoptere de atac), reducerea lor substanţială (59 000 unităţi pînă la 28.05.01, cînd a avut loc Conferinţa de evaluare a Tratatului FACE), consolidarea transparenţei şi încrederii prin elaborarea regimului de inspecţii şi a schimbului de informaţii, precum şi crearea regimului special de flancuri — acolo unde forţele NATO şi cele ale Tratatului de la Varşovia se aflau într-un contact mai apropiat — cu deţineri şi flexibilităţi reduse. O dată cu dispariţia Tratatului de la Varşovia şi dezintegrarea URSS, statele-membre au demarat procesul de adaptare a Tratatului FACE la noile realităţi politice şi de securitate pe continentul european, adoptînd Tratatul adaptat la 19.11.99 în cadrul Summit-ului OSCE de la Istanbul.

În cele ce urmează vom trece în revistă deciziile Summit-ului OSCE cu privire la Moldova, conţinutul şi caracterul lor, percepţiile divergente ale părţilor implicate vis-a-vis de modul de implementare, poziţia Federaţiei Ruse faţă de Tratatul adaptat şi, nu în ultimul rînd, perspectivele Republicii Moldova de utilizare a acestui instrument de securitate europeană pentru promovarea intereselor naţionale. Elementele particulare ale procesului de adaptare vor fi explicate, din lipsă de spaţiu, doar în măsura în care acestea scot în evidenţă problemele şi sfidările la adresa securităţii Republicii Moldova.

De menţionat că în cadrul procesului de adaptare diplomaţia moldovenească a depus eforturi considerabile în ce priveşte consolidarea obligativităţii acordului statului-gazdă pentru amplasările temporare, soluţionarea aflării ilegale a trupelor ruse în contextul Tratatului, reglementarea problemei echipamentelor limitate de tratat necontabilizate. Interesele naţionale în raport cu Tratatul FACE au fost promovate extrem de insistent pe parcursul a mai multor ani şi în mod special pe parcursul anului 1999 din cauza intensificării negocierilor. Aceasta se efectua prin intermediul intervenţiilor la Grupul consultativ comun, abilitat să negocieze adaptarea, prin avansarea de iniţiative şi proiecte de decizii, prin intermediul nenumăratelor consultări şi negocieri atît în cadru formal, cît şi neoficial la Viena şi alte capitale. Din aceste considerente reuşita Istanbulului nu a fost o surpriză pentru cei implicaţi direct în procesul de adaptare, deşi nu putem nega o anumită influenţă benefică a circumstanţelor internaţionale, cum ar fi presiunea exercitată de statele occidentale membre ale Tratatului asupra Federaţiei Ruse pentru violarea plafoanelor pentru deţineri în zona de flanc şi anume în Caucazul de Nord unde ruşii au declanşat operaţiuni cu utilizarea masivă a armamentelor convenţionale. Cu toate acestea, în ultimele două zile la Istanbul existase şi scenariul scoaterii Moldovei din joc, deoarece unele state importante se temeau că din cauza unei probleme regionale se poate bloca o decizie fundamentală pentru securitatea europeană. Cu ceva tărie de caracter, mişcări calculate, implicarea delegaţiilor occidentale ca mediatori, delegaţia Moldovei a reuşit finalizarea negocierilor cu ruşii în jurul orei trei dimineaţa 19.11.99, după care a avut loc şi Conferinţa FACE. Ceremonia oficială a semnării Tratatului adaptat s-a produs la opt dimineaţa de către şefii de state şi guverne, numai la cîteva ore de la finalizarea negocierilor.

Deci, Actul final care este parte a pachetului de înţelegeri împreună cu Tratatul adaptat[1], conţine următoarele referinţe la Moldova: “[Statele-membre] …Luînd act de declaraţia Republicii Moldova care este anexată la acest Act final referitor la renunţarea dreptului de a găzdui amplasările temporare pe teritoriul său[2], au salutat angajamentul Federaţiei Ruse de a retrage şi/ sau distruge armamentele şi echipamentele ruse limitate de Tratat pînă la sfîrşitul anului 2001, în contextul angajamentului său menţionat în paragraful 19 al Declaraţiei Summit-ului de la Istanbul”.[3]

Aici este important să facem o distincţie între Tratatul adaptat care, apropo, conţine clauze referitor la acordul statului-gazdă[4], inclusiv Actul final care, la rîndul său, conţine angajamente politice extrem de puternice deoarece au fost asumate în pachet cu Tratatul, şi Declaraţia Summit-ului de la Istanbul care are un regim politic de implementare ca oricare alt document OSCE. Deşi pe de altă parte se poate afirma că referinţele reciproce între Actul final şi Declaraţia Summit-ului au consolidat caracterul obligativităţii acesteia din urmă. Declaraţia Summit-ului spune următoarele lucruri relevante referitor la Moldova în primele două alineate: “Cu trimitere la Deciziile Summit-elor de la Budapesta şi Lisabona, precum şi a Reuniunii Ministeriale de la Oslo, reiterăm aşteptările noastre cu privire la retragerea cît mai curîndă, ordonată şi completă a trupelor ruse din Moldova. În acest context, noi salutăm progresul recent obţinut în retragerea şi distrugerea echipamentelor militare ruse stocate în regiunea transnistreană a Moldovei şi finalizarea distrugerii muniţiilor netransportabile. Noi salutăm angajamentul Federaţiei Ruse de a finaliza retragerea forţelor armate ruse de pe teritoriul Moldovei pînă la sfîrşitul anului 2002. Noi, de asemenea, salutăm disponibilitatea Republicii Moldova şi a OSCE de a facilita acest proces, în limitele capacităţilor respective (subliniat de autor pentru a respinge pretenţia rusă de condiţionare — n.a.), pînă la termenul stabilit”.[5]

Reţeaua de documente juridice şi politice, precum şi rapoartele existente pun în evidenţă substanţa angajamentelor relevante în cazul Moldovei:

La pachetReferinţe reciproce
Tratatul adaptatActul finalDeclaraţia Summit-ului OSCE
Acordul Statului-gazdă prezent în mai multe articole. 1. Retragerea ELTN-urilor ruse pînă la sfîrşitul 2001.
2. Renunţarea la dreptul la amplasări temporare în Anexa 13.
 Paragraful 19. Retragerea completă a trupelor ruse pînă la sfîşitul 2002. Muniţiile şi armamentele evident nu sînt în cele 5 categorii FACE, dar cad şi ele sub incidenţa Tratatului pentru că sînt în dotarea forţelor armate, iar excesul acestora nu este relevant în termenii documentului. S-a acceptat această divizare oarecum tautologică pentru a grăbi retragerea tehnicii de luptă. Aceasta explica diferenţa între termenii 2001 şi 2002.

Acum, dacă punem Tratatul adaptat cu toate angajamentele sale în contextul securităţii europene, dar şi cel al relaţiilor moldo-ruse, vedem că abordările Moscovei variază în dependenţă de percepţiile ruse ale ameninţărilor şi provocărilor la adresa sa. De exemplu, în cadrul unei conferinţe la nivel înalt la Munchen la 9 februarie 2004 ministrul rus al Apărării, Serghei Ivanov, a declarat că Rusia ar putea să se retragă din Tratatul FACE din cauza aderării la NATO a statelor baltice care nu vor fi cuprinse de limitări, regimul de inspecţii şi informaţii, acestea oferind posibilitatea amplasării nelimitate a echipamentelor Alianţei pe teritoriile respective.[6] Duma Federaţiei Ruse s-a exprimat în termeni similari, susţinînd că acceptarea statelor baltice în NATO creează o zonă gri şi Rusia drept răspuns ar putea revizui angajamentele sale de la Istanbul privind deţinerile în Kaliningrad şi Pskov.[7] Toate acestea au continuat pînă în momentul cînd NATO a oferit asigurări că noile state-membre, inclusiv statele baltice, vor respecta prevederile Tratatului FACE şi angajamentele Alianţei în raport cu Rusia cum ar fi Actul fondator al relaţiilor între NATO şi Rusia, Declaraţia de la Roma şi Declaraţia de la Madrid din 2003. Duma Rusiei a ratificat Tratatul adaptat (anterior au făcut-o Belarus, Ucraina şi mai apoi Kazahstan) la 25 iunie 2004[8], iar ministrul rus de Externe Lavrov făcea deja agitaţie în favoarea ratificării Tratatului adaptat, participînd la Consiliul Ministerial de la Sofia de la sfîrşitul anului trecut.[9] Aceasta ne conduce la concluzia că ruşii au exercitat presiuni politice care s-au încununat cu succes, deoarece se pare că NATO le-a dat garanţii de neamplasare a trupelor în noile state-membre suficient de credibile ca Moscova să treacă rapid de la ideea părăsirii Tratatului la cea de ratificare. Într-un context mai larg este evident faptul că Tratatul FACE adaptat este mai convenabil Federaţiei Ruse decît Alianţei pentru că NATO oricum a tratat de mulţi ani cu o oarecare înţelegere violarea plafonului în Caucazul de Nord, dar şi comportamentul Moscovei în aşa-numita străinătate imediată. Acum însă lucrurile încep să se schimbe în sensul că toleranţa faţă de prezenţa ilegală a trupelor ruse scade, deşi Moscova încearcă să accentueze prevederile care îi sînt convenabile în Tratatul adaptat (şi chiar să obţină din partea Alianţei garanţii suplimentare, după cum am văzut) şi să minimalizeze angajamentele în raport cu Moldova şi Georgia, susţinînd ba că acestea sînt politice şi fără termen de implementare, ba că sînt bilaterale fără efect asupra părţilor terţe.[10] Însă dacă ne vom închipui o situaţie ipotetică în care Polonia ar declara că angajamentele sale anexate la Actul final referitor la limitarea plafoanelor pentru tancuri la 1577, pentru maşini blindate de luptă la 1789 şi pentru piese de artilerie la 1370 nu mai sînt valabile pentru că sînt politice, funcţionarii de la MAE-ul rus şi cel al Apărării ar sări ca fripţi în oficiile lor.

Nu este greu de observat că ruşii manipulează, cu ceva dexteritate adevărat, chestiunea Tratatului FACE adaptat. Moscova ştie prea bine că acordul statului-gazdă a fost un principiu fundamental în cadrul negocierilor şi reflectat corespunzător în Tratatul adaptat, pentru că diplomaţii şi militarii ruşi au fost cei care în permanenţă s-au opus puternic pe parcursul negocierilor conceptului obligativităţii acordului statului-gazdă. Moscova, de asemenea, ştie că angajamentele politice din Actul final sînt în pachet cu Tratatul adaptat şi au o valoare net superioară oricărei alte decizii OSCE, că din punct de vedere juridic nici o altă decizie nu poate modifica termenii Conferinţei FACE de la Istanbul decît o altă Conferinţă FACE şi că, în ultimă instanţă, nu se poate de testat la nesfîrşit limitele toleranţei statelor-membre NATO prin provocări politico-diplomatice de felul menţionat mai sus. La urma urmei, în termeni comparaţi, Moscova are o nevoie mai mare de Tratatul FACE adaptat ca să poată monitoriza prezenţa şi mişcările Alianţei în imediată apropiere de graniţele sale în condiţiile în care armamentele convenţionale ruse degradează, iar elementul mobilităţii şi componentul aerian sînt superioare în cazul NATO. Adevărat că în eventualitatea dispariţiei Tratatului toate părţile vor avea de pierdut, însă pierderile Moscovei ar fi mai mari şi comportamentul hectic în ultima jumătate de an demonstrează veridicitatea afirmaţiei în cauză.

Este important de menţionat că poziţia SUA anunţată la numai un an de la Summit-ul de la Istanbul de doamna Albright la cel de-al optulea Consiliu Ministerial al OSCE de la Viena, din 27–28 noiembrie 2000, că semnarea Tratatului FACE adaptat este o realizare istorică posibilă, în parte, datorită angajamentelor importante asumate de către Federaţia Rusă este valabilă şi astăzi, nuanţată de condiţionarea ratificării prin implementarea deplină a angajamentelor, după cum a stipulat Colin Powell la Consiliul Ministerial de la OSCE de la Sofia.[11] Adevărat, SUA şi NATO în general ar putea avea scopurile proprii sau suplimentare de a întîrzia ratificarea Tratatului adaptat, însă vom lăsa experţilor ruşi acest subiect care sînt mai capabili şi cu mai mult elan să analizeze deficienţele reale sau imaginare ale Alianţei.

În ce priveşte Moldova şi Tratatul FACE este bine de ţinut minte că din perspectiva multor cancelarii occidentale acesta menţine un sistem de relaţii ce afectează securitatea pe întregul continent şi că Tratatul soluţionează chestiuni mult mai importante decît aflarea sau retragerea trupelor ruse de pe teritoriul moldovenesc. Această situaţie ar trebui să menţină diplomaţia moldovenească în alertă şi să conducă la elaborarea de iniţiative politice şi diplomatice suplimentare, pe de o parte în consultări cu Washington, Londra şi Ankara, iar pe de altă parte la negocieri cu Moscova. Nu este ideea cea mai bună de complacere în capacitatea redusă, după cum arătase şi Acordul privind flancurile din 1996, de a bloca ratificarea Tratatului adaptat atunci cînd aceasta o decid s-o facă statele importante ale Alianţei. Fără iniţiative diplomatice serioase îndreptate spre retragerea completă a armatei ruse şi cea a separatiştilor ruşi, afirmaţia care urmează din “Defense Monitor” are şanse mari să se adeverească: “Ca şi predecesorul său, regimul tratatului adaptat va fi după toate probabilităţile viciat de acţiunile ilegale ruse în Caucazul de Nord şi fostele republici sovietice socialiste. Moscova consideră nerespectarea angajamentelor ca fiind în conformitate cu interesele sale de securitate şi din aceste considerente este dispusă să rişte ostracismul, pe cînd statele NATO nu sînt dispuse să penalizeze Rusia, deoarece ele nu sînt afectate de acţiunile ruse.”[12]

Cu toate acestea, la momentul de faţă este clar că Tratatul FACE adaptat la Istanbul a avut un impact pozitiv asupra securităţii Republicii Moldova, ruşii retrăgînd şi/ sau distrugînd, pe banii occidentalilor, de altfel, o mare parte din echipamente. Semnificativ în acest context este faptul că Moscova păstrează echipamentele antrenate în aşa-numita misiune de pacificare, sperînd că acestea vor fi scoase de sub incidenţa FACE dacă li se va atribui mandatul OSCE. O altă problemă este stocul de muniţii şi armamente care trebuiau să fie retrase pînă la sfîrşitul anului 2002 — deşi acest angajament este stipulat de Declaraţia Summit-ului, muniţiile şi armamentele cad şi ele sub incidenţa Tratatului FACE, după cum am menţionat şi prin intermediul schemei de mai sus — divizarea a fost făcută din cauza volumului mare a acestora şi dorinţei de a urgenta retragerea tehnicii militare pentru a reduce riscul transferului către armata secesioniştilor. Aceasta, de altfel, reprezintă o altă problemă, deoarece bazele armatei în cauză au fost puse de către transferurile Armatei a 14-a, de cele mai multe ori, benevole şi deliberate. Echipamentele limitate de Tratatul FACE sînt considerate, în cazul în care nu sînt controlate de autorităţile constituţionale, drept echipamente necontabilizate (ELTN) care pe teritoriul Moldovei sînt în număr de 18 tancuri, 49 maşini blindate de luptă, 32 unităţi de artilerie 100 mm.[13] Este necesar de demarat acţiuni diplomatice atît în cadrul FACE cît şi utilizînd mecanismele politice, cum ar fi, de exemplu, Consiliul NATO-Rusia, în vederea atribuirii clare Federaţiei Ruse a responsabilităţii pentru ELTN-urile din zona ocupată, care trebuie să fie retrase sau/ şi distruse de Moscova.

Natura schimbătoare a securităţii europene solicită, în special din partea unor state mai puţin importante sub aspect militar şi politic, o politică externă caracterizată de perseverenţă, imaginaţie şi dedicaţie în vederea unei promovări mai bune a intereselor naţionale.

  1. În Tratatul adaptat este prezentă următoarea clauză: “Luînd notă de Actul final al Conferinţei statelor-părţi la Tratatul FACE desfăşurată la Istanbul în perioada 17–19 noiembrie 1999, precum şi de declaraţiile făcute de anumite state-părţi cu privire la angajamentele lor politice”. OSCE, Istanbul Summit, 1999, Istanbul Document, January 2000, PCOEW389, p. 119.
  2. Aceasta spune: “Republica Moldova renunţă la dreptul de a găzdui amplasări temporare pe teritoriul său datorită prevederilor sale constituţionale care reglementează şi interzic orice prezenţă a forţelor militare străine pe teritoriul Moldovei.” OSCE, Istanbul Summit, 1999, Istanbul Document, January 2000, PCOEW389, Anexa 13, p. 250. Dilema subsemnatului, care, de altfel, a elaborat şi a citit Declaraţia la Conferinţă, a fost contradicţia între obiectivul de scurtă durată (excluderea prezenţei trupelor ruse) şi cel de durată medie (aderarea la NATO care ar avea nevoie de amplasări temporare). La momentul respectiv primul obiectiv era mai important pentru securitatea Moldovei. Este, de asemenea, semnificativ şi hilar în acelaşi timp faptul că pe parcursul negocierilor la Viena Declaraţia moldovenească referitor la amplasări temporare a fost primită cu ostilitate de Federaţia Rusă care a încercat să insiste că nu putem renunţa la un drept.
  3. OSCE, Istanbul Summit, 1999, Istanbul Document, January 2000, PCOEW389, p. 48–49.
  4. Cîteva exemple unde se menţionează acordul statului-gazdă. În Preambul: “Statele-părţi, avînd în vedere obligaţia de a se abţine în relaţiile lor reciproce, precum şi în relaţiile lor internaţionale în general, de la ameninţări sau utilizarea forţei împotriva integrităţii teritoriale sau independenţei politice oricărui stat, sau în alt mod inconsistent cu obiectivele şi principiile Cartei ONU”. În Articolul I, p.3: “Armamentele şi echipamentele convenţionale ale unui stat-parte în categoriile limitate de Tratat vor fi prezente pe teritoriul altui stat-parte doar în conformitate cu dreptul internaţional, acordul explicit al statului-parte gazdă, sau cu o rezoluţie relevantă a Consiliului de Securitate a ONU. Fiecare acord trebuie să fie prezentat în prealabil şi trebuie să continue să fie valabil după cum este stipulat în Articolul XIII, p.1bis”. Istanbul Summit Declaration, OSCE, Istanbul Summit, 1999, Istanbul Document, January 2000, PCOEW389, p. 119–120.
  5. Istanbul Summit Declaration, OSCE, Istanbul Summit, 1999, Istanbul Document, January 2000, PCOEW389, p. 48–49.
  6. “Moscow’s threat to leave treaty shocks West”, Reuters, February 9, 2004.
  7. “Заявление в связи с расширением НАТО”, Государственная Дума Федерального Собрания Российской Федерации
  8. “Госдума ратифицировала соглашение по ДОВСЕ”, Интерфакс, 25.06.04.
  9. “Лавров призывал страны ОБСЕ ратифицировать ДОВСЕ”, Интерфакс, 07.12.2004.
  10. “Министр обороны РФ: Стамбульские обязательства России являются политическими и не имеют сроков”, Интерлик, 13.07.04; “США обусловили ратификацию ДОВСЕ выполнением Россией Стамбульских обязательств”, Интерлик, 07.12.04.
  11. Remarks by Secretary of State Colin L. Powell to the Ministerial Meeting of the OSCE in Sofia, 07.12.04
  12. “Russia and the CFE Treaty: The Limits of Coercion”, The Defense Monitor, December 1, 2000.
  13. În ce priveşte implicarea Forţelor Armate ruse în conflictul de pe Nistru şi numărul de armamente ale armatei ruse şi ale secesioniştilor, vezi Mihai Gribincea, Politica rusă a bazelor militare: Georgia şi Moldova, Civitas, Chişinău, 1999, Mihai Gribincea, The Russian Policy on Military Bases: Georgia and Moldova, Cogito, Oradea, 2001; pentru analiza evoluţiei echipamentelor limitate de Tratatul FACE, vezi Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei, 1812–2002, Cartier, Chişinău, 2002; pentru o relatare documentară a conflictului armat, vezi Anatolie Muntean şi Nicolae Ciubotaru, Războiului de pe Nistru, Ager-Economistul, Bucureşti, 2004; pentru o documentare amplă asupra conflictului şi rolului armatei ruse vezi Mihai Grecu şi Anatol Ţăranu, Trupele ruse în Republica Moldova, culegere de documente şi materiale, Litera, Chişinău, 2004.
Semne bune anul are? Un început defectuos al campaniei electorale