MonitoringPoliticaComentarii

Miza alegerilor şi eventualele scenarii post-electorale

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 21 noiembrie 2010
ADEPT logo

Miza alegerilor din 28 noiembrie 2010

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) doreşte să se revanşeze cu orice preţ. Liderii PCRM repetă constant că la 7 aprilie 2009 le-a fost furată victoria electorală repurtată cu două zile înainte. Astfel, miza alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 este revanşa, altminteri nu se recurgea la boicoturi, pe de o parte, şi încercări de depăşire a impasurilor provocate de aceste prin referendum şi alte acţiuni, pe de altă parte. Din aceste considerente, sloganul PCRM — “Moldova alege Victoria!”, trebuie interpretat drept — “Moldova alege revanşa!”. La celălalt pol al spectrului politic moldovenesc răsună replica, exprimată prin sloganul — “Schimbarea pînă la capăt!”, promovat de Partidul Liberal (PL), însemnînd neadmiterea revanşei. PL şi celelalte componente din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) consideră că în cadrul alegerilor repetate din 29 iulie 2009 PCRM a pierdut puterea şi conturile au fost achitate. Oricum, lozincile şi comportamentul PCRM şi PL exprimă foarte exact gradul de polarizare al societăţii.

Ar fi o iluzie să se creadă că polarizarea are loc pe criterii doctrinare — comunism vs. liberalism. PCRM exploatează cu mult talent nostalgiile cetăţenilor sărăciţi în perioada aşa-zisei tranziţii. Astfel, fantoma comunismului care s-a prăbuşit acum 20 de ani produce efecte electorale majore astăzi. Dacă fantoma comunismului aduce profit electoral PCRM, atunci de ce n-ar aduce profit electoral şi lupta cu această fantomă — anti-comunismul, promovat de PL. În afara confruntării fantomelor, PL are motive serioase să fie supărat pe PCRM, care în aprilie 2007, absolut inopinat, a declarat revoluţie liberală (!) în Moldova. Şi asta fără să ceară permisiunea liberalilor patentaţi, lucru care poate fi interpretate drept furt calificat. În replică, la alegerile parlamentare din 2009, PL a făcut cetăţenilor o ofertă electorală mult mai socialistă decît cea a comuniştilor-liberali din PCRM. Ulterior, la 7 aprilie, PL a participat la furtul victoriei PCRM.

Din cele expuse mai sus e dificil de înţeles unde sînt motivele antagonizării şi polarizării? Ele însă există realmente în tipurile de naţionalism promovate de PCRM şi PL — moldovenesc şi, respectiv, românesc. Încrîncenarea dintre cele două formaţiuni evocă, de fapt, lupta de acum 20 de ani dintre moldovenism şi românism. Ironia sorţii este că deşi s-a schimbat o generaţie, liderii actuali ai PCRM şi PL sînt foştii actori activi din perioada prăbuşirii URSS care continuă şi astăzi să lupte cu înverşunare pentru revanşă şi schimbare. Adică, aceleaşi măşti şi aceeaşi piesă, diferite sînt doar decorurile şi contextul. Intriga majoră în contextul actual al luptei politice ţine de faptul că radicalismul PL a bătut prin ricoşeu în partenerii din AIE — Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), dar mai ales în Partidul Democrat din Moldova (PDM), cărora li s-au atribuit prin extensie calităţile PL. Anume în acest sens liderii PCRM l-au declarat pe liderul PL şi preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, drept cel mai bun agitator al comuniştilor. Acest adevăr incontestabil este fixat în clip-urile electorale ale PCRM, dar este contestat de care PDM în instanţele de judecată. Rezultatele alegerilor din 28 noiembrie vor arăta cît de bune şi-a îndeplinit liderul liberal funcţia atribuită.

În cadrul revanşei, pentru o satisfacţie totală, PCRM ar dori să-şi achite conturile cu propriile produse de cea mai înaltă calitate. Astfel, cel mai bun produs politic al PCRM din cei opt ani de guvernare ai formaţiunii (2001–2009) este Marian Lupu — faţa europeană a formaţiunii în perioada 2005–2009, care deopotrivă cu cel mai bun produs al PCRM din domeniul afacerilor — Vlad Plahotniuc, sînt în topul listei de candidaţi ai PDM, formaţiune care în 2009 a înclinat balanţa victoriei în favoare AIE. Dialectic vorbind, cele două produse de excepţie ale PCRM au confirmat maxima marxistă potrivit căreia, fiecare formaţiune îşi naşte propriii gropari. În acest sens, o intrigă majoră a alegerilor din 28 noiembrie este, dacă PCRM, metaforic vorbind, va fi îngropat definitiv, sau îşi va îngropa groparii. Nu este exclusă şi calea a treia, atît de dragă social-democraţiei moderne.

Din componentele AIE, doar PLDM a reuşit să se detaşeze cumva de implicarea în scandalurile electorale, dorind să sublinieze că şi în perioada electorală liderii formaţiunii sînt copleşiţi de grijile pentru binele comun. Astfel, în ultimele două luni pre-electorale, liderul PLDM, Vlad Filat, apare în ochii alegătorilor drept:

Nu este de mirare, că în aceste de circumstanţe PLDM creşte în sondaje. Deocamdată, se poate spune cu certitudine, că această creştere este, preponderent, din contul aliaţilor din AIE şi mai puţin din contul PCRM.

Cele expuse mai sus vin să susţină că, de fapt, intriga electorală se va menţine pînă la închiderea secţiilor de votare în ziua de 28 noiembrie, cînd o eventuală obţinere de către PCRM a majorităţii absolute de mandate în Parlament va însemna că Moldova a ales Victoria, adică PCRM s-a revanşat. În caz contrar, dacă peste vreo lună va avea loc reeditarea AIE la guvernare, atunci se va putea spune că Schimbarea pînă la capăt s-a produs. Orice alte scenarii vor fi tratate drept trădare, similară celei din 4 aprilie 2005. Acestea sînt orizonturile politicii moldoveneşti.

Scenarii şi potenţialul coaliţiilor

Surpriza cea dintîi, pe care vor avea-o după alegeri liderii AIE, va fi că prima şedinţă de constituire a Parlamentului nou-ales va fi prezidată de liderul PCRM, Vladimir Voronin, în calitatea sa de cel mai în vîrstă deputat. Ironia sorţii este că liderii AIE ar trebui să se roage Domnului ca să fie anume aşa, fiindcă, altfel, poate fi doar în cazul în care PCRM va obţine cel puţin 60 de mandate din 101. Este vorba despre lucruri evidente ce transpar din examinarea listelor de candidaţi ale partidelor cu şanse mari de accedere în Parlament. Simbolismul legat de prezidarea primei şedinţe a Parlamentului de către Vladimir Voronin va fi dificil de supraapreciat, asta dacă domnia sa, cum îi este obiceiul, nu va decide să boicoteze şedinţele Parlamentului sau să plece în vacanţa de Crăciun la Karlovy Vary.

Trecînd peste lucrurile simbolice, se poate spune că soarta Republicii Moldova va fi dificil de prezis dacă şi după alegerile din 28 noiembrie situaţia politică rămîne instabilă. De aceea, după alegeri, liderii politici vor simţi presiunea necesităţii găsirii unor soluţii viabile pentru ieşire din impas. În acest sens, s-ar putea ajunge la justificarea eventualilor trădări, după o luptă electorală fără compromis. De fapt, nu vor exista probleme majore referitoare la stabilitatea politică doar dacă PCRM va obţine o majoritate simplă în Parlament, avînd posibilitatea nu doar să-şi desemneze propriul Guvern, ci să soluţioneze şi problema alegerii şefului statului, chiar şi în lipsa majorităţii calificate de 3/5. Şansele în acest sens sînt destul de reduse. Dificultăţile sau chiar confuziile vor interveni dacă va fi necesară constituirea unei alianţe de guvernămînt, fie că va fi vorba despre o majoritate simplă, fie de una calificată de cel puţin 3/5 de mandate. Pentru constituirea oricărei alianţe va fi practic inevitabil să se:

În lipsa capacităţii de comunicare dintre liderii politici, formalizarea relaţiilor din cadrul eventualei alianţe pare a fi singura soluţie pentru o viitoare guvernare cît de cît stabilă şi responsabilă. Exemplul recent al AIE, cînd Preşedintele Parlamentului, deţinînd şi interimatul funcţiei de şef al statului, şi-a format o agendă necoordonată cu partenerii, deturnînd întreaga activitatea a AIE de la lucruri prioritare şi presante privind soluţionarea problemelor social-economice, — nu poate rămîne fără atenţie. În acest sens, au fost prejudiciate serios poziţiile AIE în raport cu principalul oponent — PCRM, mai ales poziţiile PDM, dependent de simpatiile electoratului rusofil pe care PCRM intenţionează să-l recucerească. Şi comportamentul Premierului Vlad Filat de a acţiona de o manieră egoistă, mai ales cînd era vorba despre angajarea răspunderii individuale pentru proiecte pe care le-ar fi susţinut cu multă rîvnă şi partenerii, este de toată aprecierea. Este adevărat că Vlad Filat a recurs la metode specifice de cooperare după ce preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, s-a angajat în acţiuni necoordonate, voluntariste privind adoptarea unei constituţii noi ori războirea cu Rusia, în baza adevărului istoric. Şi asta în condiţiile, cînd potrivit hotărîrii Curţii Constituţionale din 17 septembrie 2009, care justifica preluarea exercitării interimatului funcţiei de şef al statului se stabilea: “În sens strict juridic, Preşedintele reprezintă statul şi acţionează în numele statului, avînd pentru aceasta girul societăţii”. Rămîne o mare enigmă — în calitatea sa de substituent al Preşedintelui, al cui gir l-a avut, Mihai Ghimpu, oare nu al partenerilor din AIE, care l-au ales în funcţia de Preşedinte al Parlamentului? Si atunci de ce s-a supărat pe reacţiile de răspuns, pe potrivă, ale Premierului Filat, ajungînd pînă la declararea neconstituţionalităţii asumării răspunderii ori semnării de către Prim-ministru a Tratatului privind regimul de frontieră cu România. Prejudiciile pentru astfel de comportamente şi declaraţii încă urmează să fie evaluate, inclusiv la 28 noiembrie.

Potrivit datelor relevate de sondajele de opinie există cîteva scenarii, mai mult sau mai puţin realiste, privind formarea eventualelor coaliţii. Este dificil de estimat probabilitatea realizării acestor scenarii, întrucît există un şir de factori, impactul cărora în ajun de alegeri nu poate fi estimat adecvat. Aceşti factori se referă la:

Pornind de la situaţiile relevate de cele mai recente sondaje de opinie şi luînd în consideraţie factorii cu impact asupra coalizării se poate presupune că probabilitatea constituirii alianţelor va fi în descreştere, după cum urmează:

Fracţiunile Parlamentului nou-ales vor trebui să se mişte foarte repede după alegeri, altminteri vor interveni complicaţii. Astfel, eventualele dificultăţi legate de formarea coaliţiei de guvernămînt poate genera confuzii referitoare la interimatul funcţiei de şef al statului. Vorba e că la prima întrunire a Parlamentului, actualul preşedinte al legislativului va apărea ca un simplu deputat, pierzînd în mod automat şi calitatea de preşedinte interimar al ţării, pe care acum o deţine doar în virtutea calităţii de Preşedinte al Parlamentului. Cel puţin aşa dictează logica. Deci, va interveni vacanţa vacanţei funcţiei de preşedinte, situaţie care nu este reglementată în virtutea faptului că acest fenomen se va produce pentru prima oară. În acest context, nu e clar dacă vacanţa vacanţei funcţiei de şef al statului va putea fi preluată conform Constituţiei de Prim-ministru, care potrivit Articolului 103 din Constituţiei va fi şi el obligat să prezinte în faţa forului legislativ nou-ales demisia Guvernului, executivul urmînd să îndeplinească doar funcţii tehnice de administrare a treburilor publice pînă la învestirea noului Guvern. În acest caz, pot interveni confuzii şi în privinţa decernării ordinelor şi medaliilor, întrucît în ultimul an s-a constatat că cetăţenii în masă merită să fie decoraţi. Şi atunci, cine va avea dreptul să confere aceste ordine şi medalii, cel puţin pînă la epuizarea stocurilor? Nu e clar.

Eventuale scenarii pentru alegerea şefului statului

Problema alegerii şefului statului după alegerile din 28 noiembrie va fi una, în principiu, rezolvabilă, în sensul că există diverse modalităţi pentru evitarea blocajelor cu consecinţe negative şi de durată pentru stabilitatea politică din ţară. Este important să nu se purceadă la irosirea celor două tentative de alegere a şefului statului, prevăzute de Constituţie, pînă cînd nu se găseşte formula certă de reuşită. Altminteri va interveni norma constituţională privind iminenţa dizolvării Parlamentului şi organizării alegerilor anticipate. În această privinţă, va exista, probabil, condescendenţă din partea forţelor politice, Curţii Constituţionale şi instituţiilor internaţionale, toţi înţelegînd că este necesară ieşirea din cercul vicios.

În sensul celor expuse mai sus, trebuie să se ia în consideraţie că există o constrîngere constituţională legată de termene. Potrivit articolului 90 din Constituţie “în termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”. La prima întrunire a noului Parlament va interveni, de fapt, nu vacanţa ci vacanţa vacanţei funcţiei de Preşedinte şi nu este clar dacă termenul de două luni pentru alegerea noului şef al statului este aplicabil la situaţia intervenirii acestui gen de vacanţă. Pentru orice eventualitate, în caz de necesitate, ar fi corect să se poată face abstracţie de această prevedere pentru ca Parlamentul să nu fie presat de timp, avînd posibilitatea să găsească o soluţie sigură pentru alegerea şefului statului.

În principiu, există trei variante de soluţionare a problemei alegerii şefului statului:

Toate procedurile şi precedentele pentru o eventuală realizare a celei de a treia variante au fost realizate de către AIE, de aceea, componentele acesteia ar putea, eventual, să le mai reproducă o dată, de data aceasta cu succes, sau să plătească foarte scump poliţele în eventualitatea obţinerii de către PCRM a majorităţii simple în Parlament. În principiu, nu ar exista argumente de ordin legal sau moral care eventual ar împiedica PCRM să repete procedurile elaborate şi chiar aplicate de AIE. Nerepetarea procedurilor în cauză chiar ar fi o revanşă împotriva practicilor juridice nihiliste ale AIE.

Concluzii

Rezultatele BOP din ajunul alegerilor parlamentare Alegerile pentru funcţia de Guvernator al Găgăuziei